Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Mă oglindesc în mine"21135 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
42 rezultate

critica-singura

ColecțieRubrică12 texte

"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschiv&#259 și tac când lovesc." – Cosmin Perța

de Raul Huluban

primul_volum_virtual

primul_volum_virtual

ColecțieEbook8 texte

Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?

de Radu Herinean

Alexandru Adrian ArdeleanAA

Alexandru Adrian Ardelean

AutorAtelier

Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...

3 poezii, 0 proze

maM

ma

AutorAtelier

8 poezii, 0 proze

MS

Ma bucur ca e secret

AutorAtelier

23 poezii, 0 proze

MM

Ma Mai Cheama Si Maria

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

MZ

Marius-Andrei Zoican

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

Radu MarianRM

Radu Marian

AutorAtelier

25 poezii, 0 proze

DD

Daniel Dan

AutorAtelier

Ma lupt cu mine si ma biruiesc.

33 poezii, 0 proze

Mihai ChitezMC

Mihai Chitez

AutorAtelier

Ma caut , asemeni tie, gandul meu...

23 poezii, 0 proze

MI

mike ionescu

AutorAtelier

ma declar Masterbou; pe deasupra imi place sa iau ce e mai hazliu din viata; se spune ca rasul meu e demonic; degeaba se zice?

6 poezii, 0 proze

F

Fidy

AutorAtelier

Ma vei cunoaste pe parcurs !

38 poezii, 0 proze

Mă oglindesc în mine

de eugen LOVIN

Cercări de sine îmi preling În luciul apei line Dorind în van să îmi ating Oglinda, să m-aline În gândul ochilor din jur Nu-mi regăsesc sclipirea Lăsând un vis făr’ de contur Să-mi spulbere zvâcnirea...

PoezieAtelier

Tăceri de-argint în aur de lumină

de Ștefan Petrea

Tăceri de-argint în aur de lumină, Interogaţii către a răspunde, Se nasc nemişcătoarele secunde Vecie în teluric să devină. În ou de draci de îngerul pătrunde Lăsându-şi a înaltului grădină E clipa...

PoezieAtelier

Cu țara în arest, de ziua ei

de florian abel

Aflai că-i ziua ei și, implicit, Mi-am zis: depune și tu străduință Ca, pentru-aceea ce te-a zămislit, Măcar o zi să uiți de suferință! Azi nu ai dreptul nici să te gândești La teancul de facturi din...

PoezieAtelier

construiri de Lumină

de Ștefan Petrea

ucid în mine căi anevoioase și construiesc Lumina în etape îmi rup cu dinții carnea de pe oase, mă oglindesc în nesperate ape. iar astăzi cerurile sfinte-s joase iar clipa e o zbatere-n pleoape -...

PoezieAtelier

Maturitate

de Adriana Sarbu

Ma pierd uneori in plimbari lungi, ma absorb strazile si oamenii, ma topesc in ei, ma dizolv in fiinta lor, ma inghit cladirile bantuite de suflete neimplimite, ma scurg prin canalele din ciment, ma...

Atelier

roaba izaura și gîlceavă pe cer

de Leonard Ancuta

cer dreptul să facem sex în trei tu, eu și dragostea să fie pe făcute și nu cu aripi cotrafăcute prăbușirea să fie tristă pune și bass să moară franța, o stea și capitolul trei mă ud în ochii tăi și...

PoezieAtelier

transfigurare

de FLOARE PETROV

am fremătat intens nu am trăit în van ci-am cumulat lumini în inimă și suflet a strâns splendoare gândul năzdrăvan zboară mereu spre cer pe aripi de sunet. m-ai făcut treptat iubite să-mi dau seama...

PoezieAtelier

raport de pe scara de incendiu

de ioana negoescu

uite așa cum stau aici și aștept semăn puțin cu câinele rex din curtea spitalului printre capoate mă mișc în voie cu o grabă inutilă injectez timpului inocența mă oglindesc în lentila neagră a...

Atelier