Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Lupul și cucul"5576 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lupu RaduLR

Lupu Radu

AutorAtelier

Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.

3 poezii, 0 proze

Hermann HesseHH

Hermann Hesse

AutorClasic

Hermann Hesse (n. 2 iulie 1877, Calw, Germania – d. 9 august 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha. Motivația Juriului Nobel "pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului." Date biografice S-a născut în Calw, un mic orășel în Württemberg, azi Baden-Württemberg, în sudul Germaniei, în familia unor misionari protestanți. Părinții săi s-au cunoscut în India. Tatăl său, Johannes Hesse, era originar din Estonia (născut acolo în 1847, ca fiu al unui medic). Copilăria și tinerețea lui Hesse au fost caracterizate prin precocitate, entuziasm si rebeliune. Până prin anul 1893 viața lui Hesse a fost un șir de transferuri de la o școală la alta, datorate "comportamentului rău" și caracterului...

111 poezii, 0 proze

Lupu SvetlanaLS

Lupu Svetlana

AutorAtelier

Eu? Nimic deosebit. Lupu Svetlana.Atît. http://lupusvetlana.blogspot.com/ lupusvetlana@gmail.com -adresa personală

85 poezii, 0 proze

Lupu Rodica ElenaLE

Lupu Rodica Elena

AutorAtelier

radu: cont penalizat si blocat definitiv in urma completarii datelor biografice prin copierea informatiilor din contul lui Mihai Zabet, dupa o disputa cu acesta.

6 poezii, 0 proze

Lupu Vasile MarinelLM

Lupu Vasile Marinel

AutorAtelier

destul de tânăr și plin de energie lupumarinel@yahoo.com 1977, vărsător

7 poezii, 0 proze

DL

dumitru lupu

AutorAtelier

am 18 ani sunt blond ochii verzi schimbatori si sunt la lic nr 1 ors ovidiu

2 poezii, 0 proze

lupu ionut catalinLC

lupu ionut catalin

AutorAtelier

Supravietuitor. Am publicat texte în revistele: Dincoace de pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Fantastica, Helion Online, Galileo Online. Apărut în volum de versuri cu: Adolescent de-a gata (2007); Antologia Romeo și Julieta la Mizil (2012, 2013), Când omul descoperă tăcerea și focul (2013), Antologia Conexiuni (2014). Premii: Mențiune la Festivalul Internațional de Poezie Romeo și Julieta la Mizil (2012,2013), Premiul III la Concursul național de proză scurtă Helion (2014). Contact: E-mail: catalin.lupu@gmx.us http://lupucatalin.wordpress.com/

123 poezii, 0 proze

AL

Alexandru-Gabriel Lupu

AutorAtelier

Am inceput sa sciu la varsta de 14 ani; Pana in momentul de fata am un album de poezii nepublicat si lucrez la al doilea.

2 poezii, 0 proze

IF

Ioan Vintilă Fintiș

AutorClasic

Locul și data nașterii: Finta, jud. Dâmbovița, 6 iulie 1954 Studii: Institutul de Petrol și Gaze Ploiești Debut: 1980, Biblioteca Luceafărul - 15 Poeți Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat în majoritatea revistelor de cultură din țară, precum Luceafărul, Vatra, Poesis, Familia, Calende, Argeș, Cafeneaua Literară, Dacia Literară, Convorbiri Literare, Cronica, Ramuri, Oglinda Literară, Revista Nouă, Axioma etc. Volume de poezii publicate: Singurătatea supremă - 1991, Obiecte după frig - 1993 - Premiul USR Filiala Brașov, Amintiri de pe malul mării - 1994, Dealul - 1996, Hierofania - 1997, Halucinația - 1998, Obiecte după frig - 1999 - antologie de autor, Ceremonii de iarnă - 2002 - Premiul USR Filiala Brașov, Visul toboșarului - 2003 - poeme rotite scrise împreună cu Costin Lupu, Porțile - 2005, Hierofania - 2006 ed. 2, Dealul - 2007 ed. 2, Timpul muzical - 2008, Bufonul și KlaRaRegina - 2009 - Premiul USR Filiala Brașov, Icoana din apă - 2010. Figurează în următoarele...

0 poezii, 0 proze

Mitropolitul VarlaamMV

Mitropolitul Varlaam

AutorClasic

MITROPOLITUL VARLAAM In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur, aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui...

0 poezii, 0 proze

Lupul și cucul

de Alecu Donici

— Rămâi sănătos, vecine! Au zis lupul către cuc. Aceste țări de rău pline Le părăsesc și mă duc. Nu mai pot trăi aice, De om, câine, prigonit. În Arcadia, ferice! Este codru de trăit. Unde aurita...

PoezieClasic

În noaptea adâncă

de Lorena Craia

Mai sunt câțiva fideli trecutului, Aşa cum sabia-i fidelă scutului Şi ne îndrăgostim de toamna rece, De umbra teiului sau umbra nucului; Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri Şi se aude vag ecoul...

PoezieAtelier

Valentin Portas: \"Cucul de lemn\"

de Mihai Cucereavii

Valentin Portas este autorul volumelor de fabule: „Þânțarul și elefantul”, CE \"Presa\", Chișinău, 2001 (50 de fabule), „Lupul suferind”, editura „Biodava”, București, 2002 (70 de fabule), „Bursucul...

ArticolAtelier

Gînduri (1)

de Cristina-Monica Moldoveanu

Solitudinea este un privilegiu pentru cei mulți și o binecuvîntare pentru cei puțini. Cînd soarele apune sau răsare, păsările vin mai aproape de Dumnezeu. Cînd spiritul vorbește, păsările își...

Atelier

Cameleonul

de nonciu dragos

DRAGOȘ NONCIU CAMELEONUL POEZIE 2006 CAMELEONUL Clădit cu soare și cu foc, din marmura albastră Ce curge ca un râu de foc in viaț-ai odioasă. La mijloc e un simplu joc ce-adoarme in neștire, Ce...

PoezieAtelier

Vis haios - autor Aurora Luchian

de Aurora Luchian

Spuneți nu-s invenții pure? Cică ursul prin pădure, Nu mai umblă după miere, Ci la furnicuță cere O boabă, o firmitură... (Vestea cioara ca nebună!) . Nici hoțomana roșcată, Nu mai fură din poiată,...

PoezieAtelier

Plugulețul

de George Pașa

Aho, aho, poeți fârtați, lira bine o-nstrunați! Să mergem cu mic, cu mare, ca să facem o urare fetelor din lumea largă cu buzele ca o fragă, mândrelor cu păr bălai de pe mioritic plai, demoazelelor...

PoezieAtelier

Ființe fabuloase în opera literară și reflectarea lor în Heraldică

de Tataru Vasili

Romanul lui Dimitrie Cantemir “Istoria ieroglifică”, datat cu anul 1705, s-a remarcat prin forma alegorică a narațiunii și prin caracterul beletristic. Putem afirma chiar că "Istoria ieroglifică"...

EseuAtelier

viața de noapte

de Stanica Ilie Viorel

capra cu trei iezi și-a luat bulină cu +18 atunci când un copil a spus uite, mami, și pe ei i-a păpat lupul și le-a pus capetele în geam? ... cei care au rămas au chipuri gri peste care s-au așternut...

Atelier

Capra cu trei iezi

de Ion Creanga

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic și cuminte. Vorba ceea: \"Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă...

ProzăClasic