"Luntrea" – 1239 rezultate
0.01 secundeMeilisearchLuntraru Rodica
26 poezii, 0 proze
Alexandru ZANC
26 poezii, 0 proze
George Viorel Precup
Poet. Născut în 1954 la Borsec, județul Harghita. Licență și master în istorie – antropologie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În prezent inspector (drepturi de autor) la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu din anul 2002. A publicat volumele de versuri Emiratele visului (debut, Editura Euphorion, Sibiu, 1992), Răul în sâmbure (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997), Luntre pe ape (Editura Cartea Românească, București, 2000), Măduva nopții (Editura Cartea Românească, București, 2002), Într-o limbă uitată de Dumnezeu (Editura Vinea, București, 2007), Dolor sau Jupuind Îndoiala (Editura Vinea, București, 2011). Premiul pentru Poezie al USR – Filiala Sibiu).
1 poezii, 0 proze
Luntrea
de Bogdan Petriceicu Hașdeu
Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Plutind pintre valuri Departe de maluri Se zbuciumă inima mea. Când luntrea, o, Doamne, se-nalță și iar se coboară, Ajunge odată Mereu legănată...
Luntrea
de anonim
Pălmuit de durerii, Chibzuind plăcerii. A fost regăsit, Pe pămînt iubit, Regăsit jilav, Bătut de mîrșav. Mîrșavi înarmați, Dar dezordonați. Panica creată, Luptînd dezarmată. Coborînd din munte,...
Luntrea lui Caron
de Lucian Blaga
“Viața și istoria ne învață să cultivăm uitarea ca o măsură de conservare a ființei. Uitarea este neîndoios un dar cu care firea a înzestrat în chipul cel mai felurit toate făpturile. În împrejurări,...
Luntrea peste vremuri
de andrei adin arin
De mai plângi în tine , De mai râzi incet , Luntrea peste vremuri Nu-I decât antet . De mai plângi în fraze , De mai plângi în vers , Luntrea peste vremuri Nu-I decât un mers .
luntrea lui caron
de Lucian Blaga
Ni s-a vorbit bunaoara despre ca expresie a acestui instinct.Ni s-a vorbit despre ca expresii de a aceluiasi instinct.Si ni s-a atras de atatea ori luarea aminte asupra ce le imbraca instinctul...
Luntrea aurie
de Eusebiu Camilar
Dar nopțile acestea, frumoaso, cum de sunt, Atât de diafane, din cer până-n pământ? Pădurile par alge înalte-n clătinări… Noi ne plimbăm alături pe fundul unei mări. Lucirile acestea de sus, vor fi...
Luntrea copilariei
de steliana vaduva
Luntrea copilariei ma plutea peste fluviile din ochii mamei. Seara o bufnita-mi soptea sfarsitul zilei... dar cine sa o ia in seama cand mama-mi canta crosetand tinuturi in palma?! Din fire...
Luntrea Sublimă
de Victor Kernbach
CAPITOLUL I De patru nopți, neamurile negre așezate în oazele dintre marele deșert și valea rodnică a fluviului Hapi își pierduseră liniștea. Sunetul îngrijorat al tobelor de la miazăzi arăta că nici...
luntrea lui charon
de Cosmin Brehoi
tot ce îți spune cineva despre el însuși sau ce afli de la alții, sau din alte surse nu are nici o valoare până nu îi vezi ochii. ce trist e să te înșele ochii cuiva. ochii, ochii sunt ai tăi; porți...
Luntrea misterioasă
de Friedrich Nietzsche
Într-o noapte, când dormea Totu-n jur, și numai vântul Pe străzi goale suspina, Nu-mi găseam în somn alintul: Macul, ah! nu-mi alina, Ca și altădată, gândul. Am fugit pe țărm, văzând Că n-am somn,...
întoarce luntrea
de Ela Victoria Luca
taci darius taci ca un cap de fluture negru zdrobit de stâncă taci și întoarce-mă spre tine încet ca o descântare fără început din care a doua zi mai rămân doar arpegii cântate de caii de mare sunt...
Trage luntrea la mal acum, lopătare
de Elena Munteanu
Pe Champs – Élysée s-au aprins felinare, la doi pași de Sena, se roagă un turc. Trage luntrea la mal acum, lopătare, și mâna întinde-mi, lângă tine să urc. Beată de doruri, toamna-i bolnavă de Villon...
Pe luntrea cerurilor
de dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n
Timpul e un fluviu ce mușcă din noi Clipele desfășurate-n cioburi aburite Ce te orbește prin căi meșteșugite Să guști otrava-nmiresmată A amânării... A...timpul ești tu... Atunci când cu-ndărătnicire...
Sub luntrea lui Charon
de Frone Ilarie-Adrian
Sub luntrea lui Charon 27.01.2001 Roua din boabele de strugur Îmi umple lacoma gură - În noaptea ce-i singură, Toate stelele-n zbor le-nconjur. Pe undele tulburi barca-mi plutește Și de valuri...
Adu la mal luntrea
de Madalina Ionescu
Adu la mal a noastra luntre, Ce mai pluteste inca-n valuri, Privirea ta s-o vad pe punte, Iara pe tine stand pe maluri. Adu la mal a ta privire, Ce se cufundă-n valuri, Să te cuprind cu bucurie, Sa...
Cugetări
de Mahok Valeria
Luntrea viselor trecând de vama morții poate intra în marea uitării relative... Insomniile lunii stimulează reumatismul și romantismul îndrăgostiților.
ciulini
de florin caragiu
luntrea e un consemn pentru a renunța dintr-odată la tremurul schimbătorilor de bani. traversezi o zi fără luciu și degetul mușcat al epilepticului îți arată cât ești de părăsit. nu ai decât să...
