Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Linia orașului"20144 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
SP

Sandro Penna

AutorClasic

S-a născut la Perugia la 12 iunie 1906. Studii neregulate în orașul natal, absolvind o școală de contabili. Duce o viață boemă, practicând diverse profesii numai spre a-și menține autonomia spirituală. După ce, pentru un timp, este vânzător într-o librărie milaneză, din 1929 se mută la Roma. Colaborează la diferite reviste („Letteratura”, „Corrente”, „Frontespizio”, „Poesia”, „Botteghe oscure”, „Paragone” etc.) și publică primul volum (Poesie) în 1939 sub îndemnul lui Saba. Critici precum Solmi, Anceschi, Caretti îi semnalează originalitatea. Vor mai urma: Appunti (1950), Una strana gioia di vivere (1956); Croce e delizia (1958); L\'ombra e la luce (1975); Stranezze (1976); Il viaggiatore insonne (1977) și Confuso sogno (1980). Ultimele două sunt postume, întrucât Sandro Penna a murit la Roma la 23 ianuarie 1977. Un filon realist (sau mai exact un fir concret ce ancorează poemul în real) face din Penna un poet antiermetic în linia lui Saba dar fără filonul narativ al triestinului;...

1 poezii, 0 proze

Valentin BusuiocVB

Valentin Busuioc

AutorAtelier

A absolvit: - Liceul Militar „Ștefan cel Mare“; - Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“; - Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” / Colegiul Naţional de Apărare, cursul de nivel înalt „Securitate şi bună guvernare”; - licenţiat al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea Bucureşti; - studii postuniversitare de multimedia (FJSC): - studii postuniversitare de psiho-sociologie (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti; - masterat în management public la Academia de Studii Economice din Bucureşti. General STS. A debutat editorial cu volumul 111 poeme (1993, Editura Muntenia). A mai publicat volumele de poezie Viața în direct (1995, Editura Leda), Vortex (1999, Editura Eminescu), Bărbatul din Calea Lactee (2004, Editura Eminescu), Orașul văzut prin oglindă (Editura Tracus Arte, 2014), Linia vieții (Editura Tracus Arte, 2016), Iarba (Editura Societății Scriitorilor Militari, 2018), Coli de scris (Editura Junimea,...

16 poezii, 0 proze

Cezar C. ViziniuckCV

Cezar C. Viziniuck

AutorAtelier

Născut în orașul Gura Humorului, Suceava, 22 Mai 1978. Membru al Liceo Poetico de Benidorm, mebru corespondent al Academiei Ludovicense, Maranaho, Brzilia, Membru Tertullia lierara Mario Castro cu sediul în Argentina Aparți in publicații de specialitate cu proza, poezie, cronică etc. precum: Convorbiri literare Mișcarea literară Cuvănt românesc, unde a fost și redactor Neuma Lumină lină Letras de Parnaso etc Apariții in mai multe antologii atat din țara căt si din străinătate cu poezie si proză Volume de poezie Ioana (bilingv româno-spaniol) 2016 Eu în culori incerte 2017 Unde ești, Maria? 2018 Maria și marea 2020 El camino del trueno (Drumul tunetului, în spaniolă)2024 Proză scurtă La sombra en el espejo (Umbra în oglindă bilingv, româno-spaniolă) 2025 Traduceri din autori de limbă spaniola, portugheza și engleză pentru diferite publicații Cărți traduse din spaniolă în română Urme de cretă de Jose Luis Labad în colaborare Manzanas rojas, manzanas verde de Claudia Mitră din română în...

924 poezii, 0 proze

Luciano ErbaLE

Luciano Erba

AutorClasic

S-a născut la Milano la 18 septembrie 1922. A făcut studii de literatură franceză la Universitatea Catolică din orașul natal și după ce a rămas pentru un timp în străinătate (Elveția, Paris, S.U.A.) a fost profesor de literatură mai întâi în licee, iar acum predă la Universitatea din Verona. Prima carte de poezie se intitulează Linea K. (Guanda, 1951), fiind urmată de: Il Bel Paese (La Meridiana, Milano, 1955); Il prete di Ratanà (Scheiwiller, Milano, 1959); Il male minore (Mondadori, Milano, 1960); Il prato più verde (Guanda, Milano, 1977); Il nastro di Moebius (Mondadori, Milano, 1980); Il cerchio aperto (Scheiwiller, Milano, 1983); Il tranviere metafisico (Scheiwiller, Milano, 1987). A publicat și o culegere de povestiri: François (Il Farfengo, Brescia, 1982) și a alcătuit antologia tinerei poezii de după război (Quarta Generazione, ed. Magenta, Varese, 1954) împreună cu Piero Chiara. E traducător din poeți francezi (J. de Sponde, Blaise Cendrars, Pierre Reverdy, Henri...

1 poezii, 0 proze

Charles BukowskiCB

Charles Bukowski

AutorClasic

Henry Charles Bukowski (16 august 1920 - 9 martie 1994), a fost un poet, romancier germano-american. Scrierile lui Bukowski au fost puternic influențate de atmosfera casei lui din orașul Los Angeles și sunt marcate de empatie pentru viața obișnuită a săracilor americani albi, actul scrisului, alcool, relațiile cu femei. Un autor prolific, Bukowski a scris mii de poezii, sute de nuvele și șase romane. Descendent literar al lui Henry Miller, Charles Bukowski scrie o proza care, chiar daca socheaza adesea prin vulgaritate, este de o cruda si dezarmanta onestitate. S-a nascut in Germania, in Andernach, in 1920. Cind avea doi ani, parintii sai au emigrat in Statele Unite; a crescut si si-a petrecut mare parte din viata in Los Angeles. Impreuna cu sotia sa, Linda, a locuit apoi in San Pedro, California, unde a murit in 1994, de leucemie. Hank, asa cum ii spuneau prietenii, a fost, dupa opinia lui Genet si Sartre, „cel mai bun poet din America“. Este printre cei mai cititi scriitori...

92 poezii, 0 proze

LZ

Laura Zaharia

AutorAtelier

Linia principala de urmat

1 poezii, 0 proze

Adriana HanganuAH

Adriana Hanganu

AutorAtelier

Crescuta in spiritul vremurilor tumultoase de dupa '90, am reusit sa ma mentin pe linia de plutire a bunului simt... cel putin asa sper. Iasul mi se pare a fi un oras al inspiratiilor si de aceea as dori sa incant cu putinul meu talent pe cel care are curiozitatea sa citeasca din ceea ce scriu. Nu-mi doresc decat sa pot sa bucur simturile unor oameni care poate ca uneori se regasesc printre randurile poeziilor mele.

21 poezii, 0 proze

OC

oprea carmen

AutorAtelier

ma dilat ma contract rad cu toti dinti si buzele se transforma in uragane sub umbra felinarelor. ma ascund de mine prin mine ciudata fire fabuleaza pe goliciunea treptelor in spirala.tot ce se intampla in varful picioarelor ma infioara.ma disec si autopsia ce m a ciopartit in romburi curbate in linia stramba dar atat de dreapta a orizontului ce mi rade in fata ziua si noaptea intreaga , autopsia s-a contaminat cu depresia fetei defecte.sunt frumoasa sau urata trista sau destrabalata nimic sau toate la un loc ,strabat valurile ce sunt strajuite de plusuri , pulsari maniace sau minusuri chinuitoare , dibace si ingrozitor de nevrozate , valurile peste sau sub normal ma traverseaza precum mersul trenurilor personale rapide accelerate la suprafata caci in adancimea haotica devin toate impersonale.se vede se aude se spune dar nu se stie cu siguranta...

1 poezii, 0 proze

SI

silviu ionescu

AutorAtelier

" Poezia" Ce este Poezia? Eu cred că poezia trebuie să reprezinte un sentiment, o trăire, o idee. Nu căuta forma sau linia melodică, încearcă să vezi dincolo de cuvinte si vei putea simți trăirile autorului!

1 poezii, 0 proze

Iosif TrifaIT

Iosif Trifa

AutorClasic

Parintele Iosif TRIFA Preotul Iosif Trifa s-a nascut la 3 martie 1888 în comuna Certege, judetul (pe atunci) Turda, ca cel de-al patrulea - din cei sase - fiu al familiei Dumitru si Ana Trifa. Pe linia descendentei paterne, bunicul lui Iosif Trifa (tatal lui Dumitru) a fost unul din centurionii si oamenii de încredere ai lui Avram Iancu. Între 1895-1889 Iosif Trifa urmeaza scoala primara în satul natal, apoi cursurile gimnaziale în Brad si Beius. În 1907 se înscrie la Academia Teologica din Sibiu. În 1910, prin “Decret învatatoresc”, obtine titlul de învatator la Scoala Poporala din comuna Vidra de Sus, protopopiatul Câmpeni (învatamântul românesc din Ardeal fiind confesional, preotii, în cele mai multe sate, erau si învatatori). În acelasi an obtine si “Atestatul de Cualificatiune” pentru misiunea de preot. În anul scolar 1910-1911 îsi începe activitatea ca învatator în Vidra de Sus. Aici o cunoaste pe Iuliana Iancu, nepoata dinspre frate a lui Avram Iancu. Se casatoresc în toamna...

3 poezii, 0 proze

Linia orașului

de Andrei Novac

Locul în care întorc tramvaiele este linia orizontului unui sărut, străzile se desfundă din pricina limbilor sărate care sufocă palmele pe care ni le aruncăm peste umăr ca o dâră a buzelor care fac...

PoezieAtelier

Circuite întrerupte

de despina amariutei

Norii pluteau deasupra orașului pe linia de frontieră a timpului un obiect luminat cu minuni, o planetă dezgolită de gânduri Câinele din fereastra vecinului lătra în arpegii albe-gri Ham......

PoezieAtelier

poem scurt

de Madalina STATE

liniștea orașului ca o pândă pe înserare fiecare e singur nu se arată încă linia nopții doar o pânză cenușie acoperă străzile el merge cu ochii care ustură cu mâinile lipite pe față până ce țipătul...

PoezieAtelier

Pe când îți ghiceam

de Monica Manolachi

Inima orașului se încolăcea turban și priveam din poartă ca un copil ce nu știe prea bine limba locului. Mângâiam palma, rostind doar ce se voia. Atingerea mea pe linia vieții te gâdila trezindu-ți...

PoezieAtelier

champs élysées

de emilian valeriu pal

blocurile orașului se înfășoară în jurul gîtului ca o funie de la care sinucigașul așteaptă eliberarea sau ca o coardă de pian din buzunarul unui asasin care îți dă bună seara așa mi se întîmplă de...

Atelier

Apocalipsa(redefinita dupa standarde moderne)

de razvan rachieriu

Absorbim toată mizeria orașului în care trăim si din ea crește în viscere gestația răului. Suntem ca un ghem de carne și semne care se desfășoară în linia sinuoasă a vieții. “Cataclisme” perfide care...

Atelier

san onofre

de Virgil Titarenco

nisipul își urcă linia timpului în fiecare sunet apoi o abandonează în laptele valurilor bătălie care nu se merită purtată pînă la capăt cărările îmi crestează tălpile la nesfîrșit mușcîndu-mi...

PoezieAtelier

Vagabond în mâinile mele

de Carmen Sorescu

mă trezesc în mijlocul orașului pe partea stângă tu pleci cu norii sub gene pe partea dreaptă drumul se-nfundă toată lumea încă doarme patul e pe linia continuă creierul îmi dă eroare cineva îmi...

PoezieAtelier

Steluțe în pleoape străine

de Cezar C. Viziniuck

Ningea pe nervurile orașului – fulgi grei, ca o remușcare colectivă, iar linia de tramvai desena vene înghețate sub pielea obosită a Primăverii. Ea… o umbră cu obraji calzi și gene strivite sub...

PoezieAtelier

unde își trag sufletul șobolanii

de ștefan ciobanu

la uzina care vreme de câțiva metri merge paralel cu linia ferată ionică lucrează în salopetă albastră nespălată și jigărită (mama lui a murit tatăl este bețivul orașului soră n-are dar și-ar fi...

PoezieAtelier