"Le rêveur" – 20664 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
PRPierre Reverdy
Pierre Reverdy, né à Narbonne, (Aude) le 11 septembre 1889 et mort à l'Abbaye de Solesmes le 17 juin 1960, était un poète français associé au cubisme et aux débuts du surréalisme. Déclaré « né de père et de mère inconnus » à l'état-civil de Narbonne, Pierre Reverdy dut attendre sa vingt-deuxième année pour être reconnu par sa mère. L'année de sa naissance, sa mère était mariée mais son époux vivait en Argentine. Ce n'est qu'en 1897, qu'elle put se remarier avec le père de Reverdy, viticulteur dans la Montagne noire. Pierre Reverdy venait d'une famille de sculpteurs, de tailleurs de pierre d'église. Toute sa vie en sera marquée par un sentiment de religiosité profonde que l'on retrouve dans sa poésie. Il poursuivit ses études à Toulouse et à Narbonne. Il arrive à Paris en octobre 1910. À Montmartre, au célèbre Bateau-Lavoir, il rencontre ses premiers amis : Guillaume Apollinaire, Max Jacob, Louis Aragon, André Breton, Philippe Soupault et Tristan Tzara. Pendant seize ans il vit pour...
4 poezii, 0 proze
ABAndré du Bouchet
André du Bouchet, né à Paris le 7 mai 1924 et mort le 19 avril 2001 à Truinas (Drôme), est un poète français. André du Bouchet passe son enfance en France jusqu’à la débâcle de 1940 qui le jette sur les routes, avec le dictionnaire Bailly de grec sous le bras. Sa famille s’exile aux États-Unis où il passe son adolescence, et mène ses études à l’université d’Harvard, devenant même professeur d’anglais. André du Bouchet revient en France à la fin des années 1940, et commence à écrire des critiques sur Victor Hugo, Baudelaire ou Shakespeare. Ses premiers écrits poétiques des années 1950 paraissent sous la forme de plaquettes qui seront plus tard refondues dans son opus majeur, Dans la chaleur vacante. Sa poésie exigeante, réfractaire à tout embrigadement, s’inscrit dans le sillage de Stéphane Mallarmé et voisine avec celle de Pierre Reverdy ou René Char ; elle ouvre sur un paysage dans lequel erre l’homme, hiératique et pourtant central. Il est le cofondateur en 1967 avec Yves Bonnefoy...
1 poezii, 0 proze
Pierre-Jean Jouve
Pierre Jean Jouve (né à Arras le 11 octobre 1887, mort à Paris le 8 janvier 1976) est un écrivain, poète, romancier et critique français. Pierre Jean Jouve a eu plusieurs vies. Avant 1914, il est un des écrivains de l\'unanimisme, ce mouvement créé par Jules Romains, puis un membre actif du mouvement pacifiste animé par Romain Rolland pendant la Première Guerre mondiale. A partir de 1921, une profonde rupture a lieu grâce à sa seconde épouse, la psychanalyste Blanche Reverchon, traductrice de Freud (1923) et amie de Jacques Lacan. Elle fait de lui l\'un des premiers écrivains à affronter la psychanalyse et à montrer l\'importance de l\'inconscient dans la création artistique — et cela dès le milieu des années 1920. On peut citer parmi les œuvres de cette époque ses recueils de poèmes : Les Noces (1925-1931), Sueur de Sang (1933-1935), Matière céleste (1937), et ses romans : Le Monde désert (1927), Hécate (1928), Vagadu (1931), La...
1 poezii, 0 proze
SFsaracut ardelean andrei florin
- m-am nascut intr-o zi, intr-o zi a mileniului trecut pe data de 20 ianuarie 1993 intr-un loc obisnuit: Oradea - in prezent sunt liceean tot in Oradea - primele poezii le-am scris in 2004:Sfarsitul verii si De la 1 pan' la 7. -debutul meu a fost unul simplu, la inceputul anului 2008 in revista Zodii in Cumpana tot din Oradea cu poeziile: Poezie, Miracol Alb, Iubire. -am mai incercat sa public cateva veersuri la finele anului 2008 dar rezultatulunui critic literal din Cluj a fost inpublicabile -in prezet pentru ca sunt doar la inceput de drum si mai am mult de invatat cuget, si aspir la mai mult, astept ziua in care voi fi in reverie, sau poate intr-o bucurie de nedescris.
17 poezii, 0 proze
Jean-Jacques Rousseau
Intre 1750 si 1757 scrie “Discursul”, “Al doilea Discurs” , “La Nouvelle Heloïse”, “Emil”, “Contractul social” si “Scrisori catre d’Alembert”. Inca de la aparitie, cartile sunt confiscate sau interzise de catre autoritatile Republicii Geneva sau cele franceze. Drept urmare, in 1763 renunta la cetatenia geneveza si dupa ce urmeaza un periplu pentru a-si pierde urma, se casatoreste cu fosta sa guvernanta, Thérèse Le Vasseur cu care avusese 5 copii, toti parasiti in camine pentru copii. Redacteaza “Confesiunile”, “Dialogurile” si “Reveriile”. La 28 iulie 1778 moare la Ermenonville si in 1794 Conventia Revolutionara Franceza transfera ramasitele pamantesti ale ilustrului filosof in Panteonul francez.
5 poezii, 0 proze
Szasz Emeric
Declaratie de dragoste E ziua ta calendarul ca o amendă nimic schimbat Doamne ajută!copiii si sănătate același chimir rate rulante nu nu vreau să ieșim mai cîrpim risipa și desfată-te acum măcar după douăzeci de ani cu o halcă de hatîr ce-o fi:un chilipir o mărunțime -ancoră mocnitelor valuri aride Alt an egal ritual: îmi fac mea culpa deși palmele-mi curg rîu inflație pe milostivi-ți sîni nu le știu măsura nici atît la chiloți ștrampi pantofi etîcî așa că te rog reverberează plenar andante andante fosnet al ierburilor necosite-n extaze la tocita ofrandă a simetrice roze Și ce-ți doresc? Ce gingaș tupeu! din bolovan nu iscă stele poezia mea pecum mersul pe jos știu si eu așa la prima strigare La nesfîrșit siamezi să mulgem zorii și molcoma datina matinală: cafeaua cu caimac cescuță de vitrină farfurioară linguriță de argint invariabila rugăminte mai tare si mai amară
4 poezii, 0 proze
JCJean-Marie Gustave Le Clézio
Motivația Juriului Nobel: „Autor al inovațiilor, al aventurii poetice și al extazului senzual, explorator al umanității aflate deasupra și dedesubtul civilizației dominante.” Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio (n. 13 aprilie 1940 în Nice) este un scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2008 și câștigător al Premiul Reanaudot în 1963. În 45 de ani de activitate scriitoricească, Jean Marie Gustave Le Clézio a scris peste 50 de cărți. Opera sa cuprinde romane, eseuri și traduceri din mitologia indiană. Autorul francez a recunoscut, în numeroase rânduri, că printre scriitorii care l-au influențat se numără Hemingway și Faulkner. El a devenit cunoscut la 23 de ani, datorită romanului său, „Procesul verbal” (Le proces verbal), care a fost nominalizat la Premiile Goncourt. Într-un sondaj de opinie realizat de revista Lire, în 1994, 13% dintre cei chestionați și-au exprimat părerea că Le Clézio ar fi „cel mai mare scriitor de limbă franceză” aflat în...
0 poezii, 0 proze
VRViorel Rotaru
Născut la 10 octombrie 1969, la Drăgășani,jud. Vâlcea. Studii: Facultatea de Litere Craiova.
20 poezii, 0 proze
MLMichèle Lalonde
Michèle Lalonde est une écrivaine, poète, dramaturge et essayiste québécoise née à Montréal, le 28 juillet 1937. Ses ouvrages se concentrent sur l’identité québécoise. Elle a écrit le fameux poème Speak white vers 1970, qu'elle lut à La Nuit de la poésie 27 mars 1970, basé sur l’injure utilisée par les anglophones envers les francophones du Canada quand la langue française était utilisée en public. 1958 - Songe de la fiancée détruite 1959 - Geôles 1967 - Terre des hommes 1979 - Portée disparue 1980 - Métaphore pour un nouveau monde
1 poezii, 0 proze
Patrice de la Tour du Pin
Le comte Patrice de La Tour du Pin (1911-1975) est un poète du XXe siècle. Issu d\'une famille qui régna sur le Dauphiné du côté de son père et descendant direct de Condorcet par sa mère, il est né le 16 mars 1911 à Paris. Son père est tué à la bataille de la Marne dès le début de la Première Guerre mondiale. Il grandira élevé par sa mère et sa grand-mère, avec sa sœur et son frère aîné, entre Paris et Bignon-Mirabeau dans le Gâtinais. Il fait ses études à Sainte-Croix de Neuilly-sur-Seine, puis à Janson, et entre à l\'École libre des sciences politiques. Il s\'est fait particulièrement connaître à ce moment-là par la publication de Quête de joie à 19 ans. C\'est Jules Supervielle, à qui il avait apporté son manuscrit, qui fit publier ce poème dans La Nouvelle Revue française. La Quête de joie est publiée aux éditions de la Tortue en 1933. Puis paraissent aux...
1 poezii, 0 proze
Lui Albrecht Durer
de Victor Hugo
Lui Albrecht Durer În vechi păduri, în care, precum o undă largă Din negru-arin în albul mesteacăn seva-aleargă, De câte ori, așa e?, când străbăteai poiene, Pal, neprivind în urmă, cu spaimele pe...
Când natura e în delir
de Stelian STANCU
Adunăm clipe cu nesaț Sperând aidoma în reverie Le ducem după noi, sub braț Dar am pierdut o armonie Cutezătoare arme cu săgeți măiestre În avangardă stau expuse În contemplarea vieții cam rupestre...
ma scutur
de cristina dobreanu
trupul mi-e tolanit in caliciul noptii, gandurile mi-s inhumate in polenul de stele si le-ascult reverberatia trista ce se stinge incet lasand ca aripa moale a visului sa-mi poposeasca la tampla. ma...
Căţeaua
de Daniela Luminita Teleoaca
Nu latră mai niciodată. Scoate ea un soi de mârâit, asta de nu cumva onomatopeea cu pricina o fi rezultatul vreunei autosugestii. Al unei psihoze. Resimţită de vreun biet experimentator aflat prin...
Căţeaua (2)
de Daniela Luminita Teleoaca
Nu latră mai niciodată. Scoate ea un soi de mârâit, asta de nu cumva onomatopeea cu pricina o fi rezultatul vreunei autosugestii. Al unei psihoze. Resimţită de vreun biet experimentator prin preajmă...
constelația elei
de Ela Victoria Luca
cândva mi s-a spus să trag linii paralele peste oameni dar ei privesc adesea șașiu nu pot să îmi permit îndreptarea punctelor de vedere peste zona permisă de imperative mâna lor dreaptă îmi arată...
Cetatea ideală, utopie, falanster
de razvan rachieriu
Utopia nu mă definește precum un gând căci falansterul cuprinzând globul învăluit în negură coboară simfonia ontologică în ureche impură din cerul eufonic pe tina cu sonorități disonante dispuse...
de partea norilor hârșâie cineva anotimpul
de Ottilia Ardeleanu
când încep copiii școala încep ploile să curețe aerul dintre oameni hârșâie fiecare cuvânt din găoacea lui cenușiu iese la sfârșit un fluture colorat dar mai e până acolo natura are lacrimi pe chip...
Acvarii cu ape moarte
de Stanica Ilie Viorel
în acvariul acela, cu apă moartă, nici pietrele nu mai prindeau lumini ai fi crezut că, întins pe podea, o să vezi peștii ascunși ori poate niște scoici atârnate… doar bocancii plescâind și chipuri...
bucuroshima 2
de Leonard Ancuta
cînd m-am mutat din inima mea într-a ta înfloreau explozii într-un deșert dar în bucurești n-au fost decît două crime și o singură sinucidere din dragoste, a mea. atunci am văzut o mică floare...