"Laudă mamei" – 11964 rezultate
0.03 secundeMeilisearchOctavian Paler
Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov — d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român. După absolvirea școlii primare în satul natal, în anul 1937 este admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București. În vara anului 1944, cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, are o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), și este obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele Filosofie, Latină, Elină. În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasă cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laudă[1]. În același an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale...
102 poezii, 0 proze
Marian
biografiile sunt pentru cei care merita acest lucru.Eu nu am cu ce ma lauda.
1 poezii, 0 proze
Andrei Trifas
Public aceste poezii, nu spre a mă lăuda, ci pentru a schimba puțin lumea, prin schimbarea propriei persoane. La vârsta adolescenței, ori poate mai devreme, cu siguranță, mulți au încercat să scrie, unora le-a priit și au aprofundat, alții s-au îndreptat spre alte domenii. Nu știu în ce măsură aceste însemnări vă vor bucura privirea, mie îmi rămâne datoria de a încerca.
32 poezii, 0 proze
bajenaru valentin
nascut in decemrie 1974...cursuri liceale,presedinte fondator al cenaclului literar Suflet de copil,Braila...premiat in 2000 la concursul Lauda Lui Eminescu...m-am gandit sa debutez...asadar am debutat cu volumul Dincolo de mine ed.Centrul de creatie Braila...apoi...2002 volumul Lumina dintre semne,Centrul de creatie ...2005 publicat in antologia directiei de cultura,profesor Constantin Gherghinoiu,Din Vadurile Chiralinei,si 2007 volumul de poezie,Simplu ed.Centrul de creatie si Devision Design...membru cenaclul Panait Istrati...
2 poezii, 0 proze
Corodeanu Claudia
M-am nascut in Tecuci, am continuat scoala gimnaziala si liceul in acelasi oras, iar acum sunt studenta la Bucuresti. Nu ma pot lauda cu o biografie prea voluminoasa, insa nici nu cred ca e cineva foarte interesat , deocamdata, de mine.
2 poezii, 0 proze
pop romeo
Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta; Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te; Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda. din Despre iubire - de Kahlil Gibran adiemusmagic@gmail.com
869 poezii, 0 proze
Liliana R
"...tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptura buna si orice lauda, aceea sa va insufleteasca." - Filipeni 4:8
5 poezii, 0 proze
perca mihai
Născut la 10 februarie 1988 în județul Vaslui . Am absolvit Liceul Teologic Romano-Catolic "Sf. Francisc de Assisi" Roman . Am obținut premiul I la faza județeană a Concursului de Creație Literară „Tinere condeie”, ediția 2007 . Fost membru al Cenaclului „Confluențe”, condus de domnul profesor Ioan Dămoc. Premiul I la Concursul de Creație „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, din cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, ediția 2007, organizat de Casa Corpului Didactic a Județului Alba și de Inspectoratul Școlar al Județului Alba participând și la faza națională . Am publicat texte într-o antologie de poezie, proză și muzică religioasă intitulată „Izbăvitorul meu”, apărută la București în colecțiile Editurii Sieben Publishing. Poeziile „Învierea” și „Inima nu uită” – stau alături de creații ale altor tineri poeți din țara noastră. Despre toți, autorii antologiei au cuvine de laudă, prezentate în Argumentul semnat de Veronica Anghelescu, editor-șef: „În secțiunea...
4 poezii, 0 proze
Bogdan Margareta
Absolventa a facultatilor Filosofie (1995) , Teologie-Litere(Limba Rusa)(1997),Babes-Bolyai.Absolventa a Facultatii de Stiinte Juridice (2014). Master in Științe Penale(2015). Autoare a cartilor: 1."Sfanta Maria Egipteanca sau viata unei prostituate din Alexandria secolului IV"-2004.(roman) 2."In pat cu diavolul"("Înger căzut")- 2006.(proza scurta) 3."Avocatul lui Iisus"-2011.(proza scurta) 4." Monologul iubirii"- 2017, proza 5."Pedepsele corporale"-2017,(drept) 6. "Omorul calificat"-2017,(drept) NANU Țăran basarabean. Colhoznic, mai precis. Muncea în colhoz. Era căruțaș. Avea 2 iepe. Ale colhozului. Le spunea “fetele tatei” și aveau nume de floare. Erau înalte, roșcate, puternice, ca și caii nemțești, se lăuda el. Dimineața, la prânz și seara era cu iepele lui, ba le dădea de mâncare, ba le țesăla, ba le ducea la trap în stânga sau în dreapta, unde avea nevoie colhozul de ele. Parcă țin minte și azi cum stătea nanu în căruță, cu biciușca în mână, mergând prin sat, mândru...
1 poezii, 0 proze
Alex
Sunt Alex, din Fagaras, am 18 acum impliniti. Deci, sunt din '91 Imi place arta, adica sa desenez si sa fac muzica. Chestiile astea le fac in timpul liber. Si tot ce scriu, toate povestile, sfaturile, descrierile, povestile in versuri, le pun pe bitul de hip-hop sau pe notele de muzica dance. Pana la urma muzica este facuta sa fie ascultata, si textul este facut sa fie citit de toata lumea, deci nu va fi lauda. Am pornit pe acest drum fara un studiu in muzica, tot ce stiu, am invatat de pe la prieteni, de pe web si cel mai mult am invatat singur. Imi place pe scena, la microfon, si trag tare pentru visul meu. Sa ajung cantaret. Si imi place sa cant si la chitara. Mi-a imprumutat un prieten o chitara acustica pentru un proiect de teatru... desi, nu-mi place teatrul. In fine, si mi-a lasat-o cam un an, si mi-a placut chitara si m-am invatat pe ea. Pana la urma n-am facut decat sa cred in visul meu, si rezultatele sunt superbe. Tin tot timpul sa evoluez... sa fac ceva cat de superior,...
2 poezii, 0 proze
Laudă mamei
de Toth Arpád
Inima mea e atât de încăpătoare... Te regăsesc pe o floare de lotus în ea, Divinul admiră ceea ce faci sub soare... Ca un martor, lângă tine dorește să stea! Și nu e în viață un sentiment mai ciudat...
Gaudeamus igitur
de Daniel Aurelian Rădulescu
La sfârșit de ”teenage”și început de matur, Am în nări trupu-mi tânăr, zbor îmi e destinat. De aripi n-am, nu mă plâng, vreau să am al meu tur; La speranță de amor... și un liceu terminat. Sunt...
Orizont
de Dorina Șișu
Orizont Mă întreb de ce mă abțineam din plâns când eram copil. Simt și acum durerea în gât și refuz să plâng. Cuvintele îmi rămân cu durere în gât, ca ne-plânsul din copilărie. Toate faptele,...
Zmăoaica!
de Victoria Bujoreanu
Zmăoaica! Așa îi spuneau mamei, rudele, mai spre bătrânețe. Și asta nu era o jignire ci o laudă. Apreciere pentru modul în care reușise să supraviețuiască și să treacă prin viață: dârză, mândră,...
Cuvântul autorului la volumul "Ochi de jar"
de Nicolae Diaconescu
Cuvântul autorului Cartea de față are deja o istorie, a împlinit mai mult de 35 de ani de când zace prin sertare. Azi oricine se poate lăuda că a publicat un volum, vreau să spun că nu mai reprezintă...
Nu avea nici un rost
de elena gheorghiu
O zi de coșmar ca la mai toți românii de rând. Eleonora venită acasă de la școală îi spune mamei sale care avea vârsta lui Matusalem: -Azi mi-au mers toate doar pe dos. Acum trei ore un pescăruș și-a...
Cravata roșie și alte amintiri
de Liviu-Ioan Muresan
Nu știu cînd am scris prima poezie. Știu însă cînd mi-a fost afișată la gazeta de perete capodopera. Se numea \"mama\" și era de eveniment. 8 Martie. Și lacrimi, și zîmbete, și pupăciuni. Copilul...
C.D. Zeletin - Scânteind ca Sirius…
de Cornel Galben
„Cartea aceasta – declară încă din primul paragraf al Cuvânt(ului) înainte autorul – e o operă de pietate. Nu este nici prima și nu va fi, nădăjduiesc, nici ultima. Cine va căuta în ea valoarea s-o...
De ce moare astazi prietenia mai repede?
de Marius Florin
De ce moare astazi prietenia mai repede? Pentru ca emanciparea femeii s-a realizat rapid prin dezgolire, goliciunea nefiind umpluta pe masura de ratiune. O tata, un cur, o mancare calda si cuvinte de...
Gânduri pentru ani mulți și buni (10)
de Constantin Rusu
Am rămas surprins când am întâlnit odată, acum câțiva ani, un bărbat de 86 de ani care m-a rugat să-l ascult. Am ascultat istorii de viață curată cu amintiri despre tinereți parcă ireale, am...
