Pățania Alinuței

A fost odată pe lume o fetiță care se numea Alinuța..așa ar începe o poveste cu mult timp petrecută în urmă, însă eu vă voi scrie despre o întâmplare din zilele noastre…despre Alinuța care era o fetiță aproape ca toate fetițele , era elevă în clasa a doua la școala generală numărul 22 din oraș…numai că ea rămăsese fără mamă de mică si singura moștenire de la mama ei era un bunic tare în vârstă , o cățelușă și comoara de cuvinte :” Să fii harnică , fetița mamei, să nu minți , să nu jinduiești niciodată la ce are celălat și astfel vei avea lumină în suflet” Greu îi era fetiței, fără mamă, dar era fericită că îl avea pe bunicul care o iubea mai mult decât orice pe lume, pe Laica –cățelușa găsită la Mănăstirea Lainici într-o scorbură de copac și vederile de la tatăl ei plecat de ceva timp în străinătate cică pentru un trai mai bun. ( dar ce trai poate fi mai bun fără tatăl tău?) La școală, Alinuța, învăța bine, învățătoarea era foarte mulțumită de ea, ar fi făcut orice să îl vadă pe bunicul ei fericit însă de câte ori avea sportul la scoală toți copiii râdeau de ea…Scoala nr .22 era o școală faimoasă prin dotarea ei , prin olimpicii care îi avea, prin sălile de sport frumos amenajate. Alinuța știa să “observe”, lucrul rar întâlnit la copiii de vârsta ei ….și cam bănuia de ce râd colegii de ea…de câte ori aveau sportul , trebuia să se schimbe de uniforma școlară și așa cum spunea învățătoarea, toți copiii rămâneau în șosete. Hăinuțele ei erau curate doar ea le spăla …însă din motive misterioase se agățau de bănci și se rupeau…La ultima sedință de sport după ce au făcut saltul voinicului, pasul piticului, pasul viermelui sau cum i se mai spune mersul târâș, acolo colegii au văzut cum vârfurile ciorapilor ei erau adunate între micuțele degete ale picioarelor de frică de a nu se vedea rupturile…dar o mișcare bruscă o trădă și degetele amorțite de atâta încordare se desfăcură lăsând loc vederii degetuțele ei de la picoare. A fost suficient să râdă Dan Nicola și băieții din clasă l-au urmat în hohote , apoi și fetele….Îndelung se auzeau râsetele, parcă îngerii o uitaseră…cuvintele mamei ei îi răsunau acum și mai mult în urechi :” Să fii harnică , fetița mamei, să nu minți , să nu jinduiești niciodată la ce are celălat și astfel vei avea lumină în suflet” Emoția a fost prea puternică …a alergat spre casă, uitând de ghiozdănel, de învățătoare, de toți…și plângea , plângea sărăcuța… Emilia , o colegă bună la suflet i-a adus ghiozdănelul după ore.A doua zi Alinuța a avut curaj și a mers la școală dar Dan Nicola , colegul ei atât de arogant, (doar era băiat de director, cum își spunea el), simțindu-i slăbiciunea a început să o necăjească și toți băieții erau de partea lui….Nu mai putea îndura și lacrimile iar o podidiră. Bunicul privea înmărmurit suferința nepoatei lui și se învinuia că de ce i-a luat bătrânețile vederea încât el să nu fie în stare să coase …însă problema era alta acum…Alinuța nu mai vroia să meargă la școală... Cu mâinile tremurânde bunicul scoase dintr-un geamantan vechi o carte de povești și pilde culese din popor și începu a-i citi Alinuței, încet seara pe răcoare despre povestea măgarului cel bătrân. “ Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat,ore întregi,în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut.Până la urmă,țăranul hotarî ca măgarul și –așa era bătran,că fântâna,oricum secată,tot trebuia sa fie acoperită odată și odată.Și că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii. Așă că țăranul își chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor.Fiecare dintre ei apucă câte o lopată și începu sa arunce de zor pământ înauntrul fântânii.Măgarul pricepu de îndata ce i se pregătea și se puse și mai abitir pe zbierat.Dar, spre mirarea tuturor,dupa câteva lopeți bune de pământ,măgarul se potoli si tăcu.Tăranul privi in adâncul fântânii si rămase uluit de ce văzu . Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân, făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ si pășea deasupra lui.În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări brusc peste ghizduri si ieși fremătând…. Viața va arunca poate si peste tine cu pământ si cu tot felul de greutăți…îi spuse bunicul, Alinuței. Secretul pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a urca un pas mai sus.Fiecare din greutățile noastre este o ocazie pentru un pas în sus.Putem ieși din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm batuți.Folosește pământul de aruncat peste tine ca să mergi înainte! Nu uita, exista 5 reguli pentru a fi fericit, îi citi mai departe, din cartea misterioasă, bunicul: 1. Curăță-ți inima de ură, frică,egoism. 2. Scutește-ți mintea de preocupari inutile. 3. Simplifica-ți viața si fă-o mai frumoasă. 4. Dăruiește mai mult si așteaptă mai puțin. 5. Iubește mai mult si…..scutură-te de pământ,pentru că: În viața asta Tu trebuie sa fii soluția, Nu problema! “ Copila își șterse lacrimile de pe obraji își sărută bunicul și îi promise că nu se va da bătută. Căuta soluția . O idee îi dădu curaj: Mama Emiliei, ea , știa să coase, ea o va învăța această arta încă grea... ceea ce se și întâmplă în scurt timp. Cu multă voință , Alinuța își cusu toate hainuțele și chiar bine. Se simțea puternică, acum o să facă ea glume pe spinarea lui Dan care nici măcar nu știa să bage ața în ac, iar premiul întâi de la limba română anunțat de curând de învățătoare, va cântări mai mult în ochii colegilor decât râsetele lui nedrepte. O nouă lecție de viața pentru un copil deja prea încercat a fost bine învățată. Voi copii, \"copii mari\" și \" copii cu copii\" ce ați învățat din pățania Alinuței ?