"Lansare carte Șerban" – 6551 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFlorin Opran
DESPRE MINE: Data nașterii: 27 iulie 1984 Resedinta: Bucuresti Profesie: economist Realizări literare: Detalii mai jos. LANSARE DE CARTE: Oamenii trăiesc, adesea, o viață întreagă negându-și vocația, aspirațiile, dorințele… O vreme am fost și eu unul din acei oameni, aspirați de curentul pragmatic al vieții. Însă… poate că era inevitabil să îmi amintesc de acea parte a mea… Navigând prin cotloanele trecutului, am regăsit versuri scrise de mine acum mult timp. Și lăsate acolo, în calculator, să fie uitate. Am decis să adun toate aceste texte într-un volum. Un volum de versuri și proză. Un volum jurnal, ce acoperă aproape 15 ani de trairi personale. Așa că, iată-mă întors pentru o vreme, “part-time” la atitudinea de artist, iata-mă scriind din nou, boem și transfigurat într-o realitate interioară de care uitasem. Scriu din nou versuri, printre toate celelalte proiecte care îmi ocupă timpul prezent. Și făcând asta, mă simt mai complet și mai racordat la...
113 poezii, 0 proze
Irina Soneriu
M-am născut la 29 septembrie 1978, în Sighișoara. Primii ani i-am petrecut în satul Boiu, la bunicii din partea tatălui. Aici mi-am petrecut și toate vacanțele școlare. Clasele I-VIII le-am urmat la Școala Generală nr. 6 din Sighișoara iar clasele IX-XII la Colegiul Național Mircea Eliade din același oraș. Sunt căsătoriă și am doi băieți minunați – Dragoș (7 ani) și Andrei (3 ani) – cărora le dedic tot timpul meu. Am avut prima lansare de carte in 9 Decembrie 2008, sub indrumarea domnului Baciut N. Este o carte dedicata copiilor prescolari si se numeste In vacanta, la bunici.
5 poezii, 0 proze
Ion Rosca
Nascut si copilarit tare demult in com Bulzesti, jud Dolj Acum... Sunt un arhanghel coborât De pe un zid de mănăstire Și căruia i s-a urât De-atâta searbădă iubire. Privirea nu-mi mai cată-n cer Fiindcă la mine, sub sutană, Se află-ascuns un lucifer, Simțind iubirea ca pe-o rană....etc etc In rest... inginer... mi-e dor... A,am publicat doua volume de poezii: Ninsori târzii, în 2006 la editura MJM Craiova și Decor în asfințit în 2008,la aceeași editura. Lansare de carte, critici literari locali, sinceri, fericiti ca au citit aceste cărți (cunoașterea nu aduce totdeauna nefericire)
1 poezii, 0 proze
Ana Neculăeș
2008- anul de debut in poezie- lansare primului volum ,,Versuri scăldate-n iubire !,, 2009- evoluția prin participarea a mai multor lansări de carte a multor poeti/scenaristi importanti: Ludmila Patlanjoglu fiind una dintre ei. 2010- fiind un an plin, am participat la numeroase concursuri de creatie literara. Urmand ca in Februarie sa scot volumul de versuri : Vad albastru in ochii tai.
4 poezii, 0 proze
Cristea Aurora
Numele meu este Cristea Aurora, născută în Galați, membru al Ligii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. Debut literar în anul 2012 cu volumul ”Povestea Danei”. Urmează romanul Maor Gruber - o carte fabuloasă despre Holocaust, apoi lansare la Bookfest în anul 2016 a volumului de eseuri Alte povestiri. În prezent colaborator la Ziarul Națiunea - București și scriu recenzii la filme documentare. Numeroase premii naționale și internaționale secțiunea Proză. În încercarea de a evada din haosul zilelor noastre, caut să mă refugiez în scris sau în pictură. Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au încurajat și mi-au dat imboldul de a continua, în special fiicei mele, Teodora. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest minunat cadou pe care-l voi iubi toată viața.
36 poezii, 0 proze
lucian tanase
M-am nascut pe data de 4 iulie 1988 intr-o frumoasa vara si luna de iunie;am studiat in scoala nr. 169 din dr. taberei si in prezent sunt elev in clasa a 11 in Col.nat."I.L.Caragiale" si am numeroase activitati in care sunt implicat(coral-muzical;jurnalism..etc..);am fost deseori la conferinte si lansari de carte a unor oameni importanti.printre care la lansarea cartii: "Regalitate din Romania: un spectacol" lansat insasi de printul de Hohenzollern;
2 poezii, 0 proze
Raluca Oana Helgiu
,,Nu există întâmplare, fatalitate care să împiedice, să oprească sau să deturneze un suflet decis de la înfăptuirea hotărârii sale." Acum câțiva ani de zile, am avut șansa să-mi public primul volum de proză scurtă, care se numește: ,,Jurnalul unei depresive». La lansarea de carte, care a avut loc la Colegiul German Goethe din București, Sorin Preda a spus, faptul că: ,,În Constituția lumii ar mai trebui inclus un drept, pe lângă cele deja existente: dreptul de a exista literar, de a debuta. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui să scrie o carte fără a ști că ea va fi publicată cândva. Raluca Oana Helgiu e un caz fericit. A ajutat-o perseverența de stirpe germană, talentul și năvala colțoasă a unor confesiuni rostite în gura mare. Cartea ei este un început și o confirmare. Ea arată cât de important este pentru un tânăr să fie posesorul a două aripi tipografice. Sunt sigur că ele o vor ajuta pe Raluca Oana Helgiu să se înalțe literar cât mai sus!” Am câștigat premiul de literatură în...
62 poezii, 0 proze
Dobrotici Ilarion
1991-Ma nasc in comuna Cartita. 1992-Scriu prima poezie,intitulata "Direct Din Scutec" 1993-Invat prima limba straina:romana. 1994-Intretin primele relatii sexuale(cu Joiana). 1995-Absolv clasa I,fiind primul din clasa. 1996-Scot primul volum de poezii: Suflet De Rrom. 1997-Primesc prima diploma de exceptie de la Academia Romana. 1998-Nimic notabil.Aceleasi poezii. 1999-Primul roman numit "Cimpanzeul Spatial" 2000-Al doilea roman-"Cimpanzeul Spatial II"-lansare la Roma. 2001-Premiul Nobel pentru Literatura Si Poezie. 2002-Primul scenariu de film "Titanic" 3 ani de pauza intensa in sanul...iubitei. 2006-Prima calatorie in Cosmos,prima fecala aruncata peste bord. 2007-Incepe declinul. 2008-Continua declinul. 2009-Declinul isi atinge punctul final. 2010-Vanzator la McDonalds.
1 poezii, 0 proze
G Gabriel Petru Băețan
G Gabriel Petru Băețan Poet și aforist român contemporan Născut pe 22 oct 1986 la Arad Își petrece o bună parte a copilăriei în localitățile Socodor și Grăniceri din județul Arad (localitățile de baștină ale părinților săi), locuri față de care nu se sfiește să își afirme în dese rânduri afinitatea. Urmează cursurile Colegiului Economic Arad și ale Universității Aurel Vlaicu din Arad (specializarea Jurnalism) Debut literar:Oglinda literară în 2011 Cărți publicate: "Iluzii în ambalaje de carne" iunie 2011 , editura Fides , volum de poezie "Rugăciunea nefericiților" septembrie 2013, Editura Eminescu, volum de poezie "Despre iubire și alte sporturi extreme", pentru 24, în curs de lansare pentru 2015, volum de poezie, editura Mirador "Gheizer" în pregătire, volum de poezie "Răsad de lumină lăuntrică" în pregătire, culegere de aforisme Apariții constante în publicații și reviste de specialitate atât din țară cât și din diaspora: Oglinda literară, Conexiuni din New York, Curentul...
40 poezii, 0 proze
Iulian Sgarcitu
Iulian Sgarcitu s-a nascut la Braila pe 20.09.1968. Liceul „"Gheorghe Munteanu-Murgoci”" din orasul natal. Studii economice superioare, urmate de un masterat in management. Din anul 2000 isi ia inima in dinti si se expune oprobriului incepand sa publice pe site-ul www.poezie.ro . La indemnul unor entitati astrale cu gusturi literarea extravagante, debuteaza in anul 2006 cu volumul „"Glissando" ”. Lansarea oficiala a volumului a fost amanata in ultimul moment pentru ca autorul risca sa fie sufocat de fanii dezlantuiti . *** In anul 2014 publica la Editura Sfantul Ierarh Nicolae, sub pseudonimul Chris Bluemoon, volumul de versuri "Daca vei intreba". Raspunsul Marelui public la acest act de adanca si intensa cultura a fost de neimaginat: datorita tirajului insuficient cititorii prezenti la lansare s-au batut pe carti, sfasiindu-le pur si simplu in bucatele. Din fericire e-book ul poate fi descarcat de la adresa : librarie.bibliotecadigitala.ro ===
42 poezii, 0 proze
Lansare carte Șerban
de serban georgescu
Dragi tovarăși (de suferință și de bucurii) Vineri 26 mai (adică mâine) la standul Editurii Paralela 45 de la Bookfest, undeva între orele 13.30 - 14.30, va avea loc lansarea unei cărți. E o...
Lansare de carte- Olga Ștefan & Șerban Foarță
de olga stefan
INVITAÞIE La librăria Joc secund , de hramul zis Valentine’s Day (ce face omul mai fecund la trup, la suflet și idei), Olga Ștefan & Șerban Foarță, scoși de sub teasc la Vineatzone , – pe-aceia care...
Dragi colegi II
de Serban Stanescu
I. Mulțumesc! Vreau în primul rând să vă mulțumesc tuturor, pentru faptul că faceți ca acest portal al literaturii să existe. Poate că unora dintre voi, li se pare ciudat termenul \"portal\". Nu voi...
Lansare de carte - Sorin Lucaci
de lucaci sorin
În cadrul Bookfest , joi 18 iunie, la orele 19:30, la standul editurii Vinea, se va lansa volumul \" Revolta îngerilor \", în prezența editorului Nicolae Tzone și a domnilor Șerban Foarță și Mihail...
Lansare de carte: Alexei iese în lume în Jurnal pe bilete de autobuz
de Anni- Lorei Mainka
Poate nu va ploua, poate străzile vor fi luminate de frunzele căzute sub tălpile îndrăgostiților și încet peste cărările Bucureștilor se vor îndrepta spre ...... BOOKFEST! ....cu brațele în jurul...
Radu Paraschivescu – lansare de carte la Timișoara
de Ghinea Nouras Cristian
Joi, 3 martie, cu începere de la ora 17.00, la Librăria “Joc secund” din Timișoara va avea loc lansarea unui interesant volum intitulat “Fanionul roșu”. Cartea, apăraută sub semnătura lui Radu...
mihai amaradia - Lansare de carte Gaudeamus 2012
de mihai amaradia
Târgul Internațional GAUDEAMUS 2012 – Carte de învățătură, ediția a XIX-a, se va desfășura în perioada 21 – 25 noiembrie 2012 în Pavilionul Central Romexpo din București. Prin urmare vorbă mare,...
Invitație, Lansare de carte la Tel Aviv
de bianca marcovici
INVITAÞIE LANSÃRI DE CARTE Miercuri, 12 martie 2008, orele 16:00, la sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, vor fi lansate cele mai recente cărți aparținând scriitorilor israelieni...
Trei Lansări de Carte - Gaudeamus
de Ela Victoria Luca
Vă invităm cordial să participați la o triplă lansare de carte , ce va avea loc în week-end-ul viitor, în cadrul festiv al Târgului de Carte „Gaudeamus”, la Romexpo, București . Daniela Șontică...
Cenaclul Agonia.ro - 17 martie 2007
de Ela Victoria Luca
Cenaclul Agonia.ro , având susținerea Muzeului Literaturii Române și a Revistei Șapte Seri , continuă sâmbătă 17 martie, orele 14.00 , la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu un...
