"Lamentație în Fa Minor" – 1144 rezultate
0.03 secundeMeilisearchHovanes Erzâncați
Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.
5 poezii, 0 proze
todor adrian
Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.
60 poezii, 0 proze
Lamentație în Fa Minor
de Ruxandra - Georgiana Pascu
Lamentație în Fa Minor Găsește-mă și spune-mi că sunt pierdută! Dă-mi speranța că pentru mine nu mai există speranță. Pentru tine timpul a stat în loc, pentru mine el se derulează la nesfârșit… și...
o altă lamentație a mea. adică eu
de ion radu
de o lună în colțul ăsta, pe canapeaua asta futută. mai dă-mi romparkin, mai dă-mi vodcă, fă-mi muie, fă-mi tot ce vrei. seara când intri pe ușă te uiți înspre mine, spre colțul ăla futut, și eu sunt...
Ninsorile de pe insula Porticon
de elena gheorghiu
Anul 2o70- Insula Porticon, cea mai neprimitoare insulă din Univers. Bogații insulei se întâlnesc azi pentru a rezolva problema în legătură cu depozitarea deșeurilor toxice în această zonă. Ei sunt:...
Furtuna in creier sau brainstorming si analiza pe text
de loredana tudor-tomescu
Tocmai ma pocnii, fix in moalele capului, o revelatie de zile mari (sa-mi fie iertat truismul, e doar de dragul limbajului mai lejer, de acasa): cand te iubeste Dumnezeu, poti sa urci si nuci in pod,...
Ganduri
de gianina soare
O piatra s-a miscat in rasarit .Era piatra pe care ne-am iubit.Si pentru ca pe piatra era scrisa tradarea,s-a spart in fasii marea.Cand piatra a cazut si-n sufletul meu,s-a spart in fasii al lumii...
Casa din abis
de Mateuț Stela
Încăperea în care a fost azvârlită era undeva la demisol. Nu era mai mare decât cămara de alimente a unui apartament de bloc. Un pat de fier și o găleată pentru nevoi fiziologice sub el, constituiau...
Totul despre clopote
de Ovidiu Oana
Trilogia “Proiectul unei limbi universale” Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Mărturisire. Am adunat această carte...
Totul despre clopote
de Ovidiu Oana
Trilogia \"Proiectul unei limbi universale\" Partea I – “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Mărturisire. Am adunat această carte...
Ludic 14
de nonciu dragos
Însemna să merg mai departe. Asta am tradus eu din viaţa mea. Lucruri mărunte pentru care oamenii bogaţi ar ucide, însă ce era de lăsat şi, mai ales, ce era de păstrat, mă năucea pur şi simplu. Vara...
Ziua perfectă
de Radu Tudor Ciornei
Dragobete. Văr drept de flori, bomboane și cadouri cu ziua Valentinilor. O suită de zile pe care o aștept fără nerăbdare, dar care reușește de fiecare dată să mă amuze prin cortegiul de sentimente,...
Apollo si Daphne
de Mircea Barbulescu
A fost odata un mare zeu, zeul zeilor, Zeus, care a facut doi copii cu Leto, Apollo si Artemis... eh! Trecem direct la subiect. Apollo intrat in scena, frumos, destept si mor femeile de pe el, se...
O săptămână
de Emma Greceanu
Luni „ Ar fi prima dată când vorbim. Nu știu cum să încep. Ce s-a întâmplat azi? Ce-ai văzut? „O mulțime de nimicuri din care am trăit. De pildă, bându-mi cafeaua la o terasă, am stat minute în șir...
Astenograma
de Dara Blu
E primăvară timpurie În suflete pierdute și străine O rază mică aurie Pătrunde printre nori și-n gânduri vine. O dragoste tăcută în cuvinte Se zbate încet să își impună harul Uitând că viața tot...
Exerciții de admirație
de Emil Cioran
Scrisoare către Editor Paris, 7 martie 1983 M-ai întrebat, dragă Prietene, ce soi de om e autorul acestei cărți- \"Tăcerea trupului\". Curiozitatea ta este de înțeles: n-o poți citi fără să te...
Lamentatie
de DARKHOPE
Mă uit în zare, Întrebare ce apare Adevăr Nu ești aici, Inima mă doare, Totul se dărâmă Moare, Doar suflul neputinței... E răcoare, întrebare,axiomă, infinită cercetare, Reapare cu fiecare...
lamentație nostalgică după scapărea din prizonierat
de dumitru cioaca-genuneanu
\"care nu se știe prizonier al peșterii plăcerilor degradante\" (Fragment din \"noi nu vrem să fim tribulinzi!\" de Dorin Cozan) ți-amintești de-un timp spurcat când ne degradam prin peșteri ca acum...
Lamentație pentru pian, gays și floretă
de dorin cozan
O, lumină zadarnică! Zadarnic am întins brațele și zadarnic am închis ochii. Nu s-a petrecut nimic din ceea ce nu trebuia să se petreacă. Nunta ta a trecut și la ea pietrele s-au prefăcut în pâine și...
Lamentatie
de Ionescu Alexandru
Pe cat de familiara-mi este dragostea, Pe-atat de necunoscute implinirile sale... Se zice ca un om este mort atunci Cand nu mai stie sa iubeasca, Insa cum sa nu fi decedat, Cand dragostea l-a ridicat...
