"Lăsăm totul așa" – 20096 rezultate
0.02 secundeMeilisearchgeorge nica
...stii ceva, lasa totul si vorbeste-mi despre iubire: e singurul lucru pentru care mai merita sa traiesc!
46 poezii, 0 proze
Evie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
Lazar Marian Tudorel
M-am nascut, am murit, am renascut. Totul prin durere! Am facut scoala, facultate si am creat. Prima poezie, publicata in revista liceului,un liceu de matematica-fizica si de militarie. Celelalte...literatura de sertar si idei lasate la dospit. Am fost geniul familiei, speranta familiei, nebunul familiei, iar acum, ciudatul familiei, dar tot mai spera in mine! Si ar mai fi, dar sunt Fecioara si fecioarele se lasa greu dezvaluite in toata goliciunea lor.
13 poezii, 0 proze
Cino da Pistoia
1270 cca - 1336 sau 1337 Pe numele adevărat Guittoncino dei Sighibuldi, a fost un ilustru jurist, profesor de jurisprudență la mai multe universități italiene și om politic însemnat în cetatea natală, Pistoia. Mult apreciat de contemporani, a avut însemnate însărcinări politice, o vreme a fost și el exilat, asemeni lui Dante sau Guido Cavalcanti. Ca poet a lăsat un bogat Canțonier (165 de poeme dintre care multe sunt sonete). Lăudat de Dante pentru poeziile sale de dragoste, Cino este, prin facultatea de introspecție cu totul deosebită, prin tristețea neliniștită a poeziei lui, un precursor al lui Petrarca.
2 poezii, 0 proze
Corneliu Traian Atanasiu
Nu prea știu ce fel de biografie. Profesor de sport. Facultatea de filosofie fără să profesez. Fără veleități și gusturi literare pînă tîrziu. Am citit și am început să scriu într-o criză existențială a tinereții. Totul, după cum s-a dovedit ulterior, cu certe efecte formative. Transfuzii de sînge si iluzii. Am cochetat fără convingere și cu publicistica. Am publicat sporadic în Viața Românească, Cuvîntul, Orizont, Dilema. Într-o vreme am citit și niște mici eseuri la radio România Cultural. Nu mă simt frustrat și nici nu cred că sînt vreo valoare inestimabilă, există destulă literatură bună de citit și fără mine, mi-ar plăcea însă acest joc care oricum e mai confortabil, poate și mai savuros. Cred mai mult în efectele scrisului asupra persoanei mele și încurajez, în ce mă privește, mai puțin veleitarismul literar. De cînd m-am lăsat de fumat, spun oricui mă crede că am vicii prea mari ca să mă mai încurc și cu fumatul. Unul ar fi scrisul. Din 2007, administrez site-ul ROMANIAN KUKAI...
583 poezii, 0 proze
Varlan Adriana Elena
Am vazut prima data lumina zilei pe 30 octombrie 1985.Dupa 6 ani si jumatate am cunoscut omul care m-a invatat cel mai de pret mestesug...scrisul si cititul...La liceu mi-am urmat vocatia si am terminat filologia.La facultate am fost nevoita sa caut altceva si astfel am ajus sa invat ceva total diferit si anume economie.Si totusi am fost, sunt si voi ramane cred ca mereu pasionata de literatura si de istorie.Poetul meu preferat,dupa Eminescu,este Bacovia,iar dintre cei contemporani sunt o fana inraita a lui Ion Tudor Iovian. Odata scriam mult...Si acum scriu...Pacat ca realitatea mi-a manjit sufletul si a lasat rani adanci ce ma impiedica sa fiu ce-am fost odata...
2 poezii, 0 proze
Virgil Maxim
Virgil Maxim (4 dec. 1922, după unele surse 1923-1997) Elevul Virgil Maxim reprezintă unul dintre numeroșii foști deținuți politici care au lăsat urmă de aur în conștiința colegilor de detenție și în închipuirea celor care au auzit doar de el, fără să-i cunoască direct. Numele câtorva dintre aceștia sunt: dr. Traian Trifan, Traian Marian, studenții Valeriu Gafencu, Ion Ianolide și viitorul ieromonah Arsenie, pe atunci: Anghel Papacioc, tineri total dedicați vieții creștine Maxim Virgil s-a născut în anul 1922. Ca elev al Școlii Normale din Buzău, a fost arestat în ultima clasă, și condamnat, în 1942, la 25 ani muncă silnică, pentru apartenența la Frățiile de Cruce. Amnestiat prin Decretul din 23 august 1944, a fost ținut în continuare, timp de 20 ani, într-o detenție ilegală. Smuls din penitenciarul destinat elevilor – Târgșor –, socotit un element ‘periculos’, este aruncat în brațele reeducatorilor din Gherla, unde suferă chinuri indescriptibile. Totuși a supraviețuit torturilor și a...
2 poezii, 0 proze
ioana doroftei
suntem amprenta pe care o lasam lumii
1 poezii, 0 proze
Alexandra Cristina Puscasu
nu-mi place sa ma caracterizezn singura. consider ca cei din jurul nostru sunt cei in putere sa ne cunoasca, asta in cazul in care ii lasam cu adevarat.
4 poezii, 0 proze
Elisabeta Branoiu
http://www.myebook.com/index.php?option=ebook&id=99371 Sunt o ființă simplă, modestă, doresc ca Sufletul meu să rămână pururi un spirit nobil, plin de morală și demnitate. Îmi place Literatura... Consider că progresul material și spiritual al umanitații este urmarea unor valori pe care civilizația omenească a știut să le transmită de-a lungul istoriei în mai toate marile opere ale literaturii Din multitudinea de argumente care susțin această afirmație, gândul mă poartă către primele Scrieri Literare, Evangheliile Apostolilor lui Iisus, opere din care pot fi extrase "invățăminte bune pentru suflet și înfrumusețarea vieții". "Una din marile greșeli ale omului, este că, fuge de cruce, fuge de suferință!" spune Pr. Arsenie Papacioc. "Cel mai profund sentiment de dragoste față de fratele tău, este acela de a-i spune adevărul” – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul Sa biruim prin blandete pe cei care ne-au ofensat; sa-i castigam prin evlavia noastra! Sa lasam sa-i pedepseasca cugetul lor si...
309 poezii, 0 proze
Lăsăm totul așa
de Aurel Dumitrașcu
Plouă mărunt în casă la noi și lăsăm totul așa. E o casă veche locuită de un cor de copii-cam blegi dar buni cîntăreți. Au venit și alții să asculte au venit și mamele lor să le pună monede în palme....
Inca ma gandesc la tine...
de Ion Adrian Ionut
Inca ma gandesc la tine si imi pare foarte rau, Ca te-am ranit, sunt vinovat si imi este greu, Ce s-a intamplat nu stiu si te rog nu ma-ntreba, Cel mai bine-ar fi sa lasam totul asa. Te privesc in...
Somn
de Mihaela Muraru - Mândrea
Între trupurile noastre apăruse distanța. Încercam să ajung la tine. Mă detașam de forma mea cu multă ușurință. Carnea rămânea sub tutela sângelui, agale se mișcau toate. Locașul meu hrănit de aceste...
teorii
de ioana negoescu
ne atașasem de imaginea noastră. o păstram pe unde mai era loc de obicei în oglindă. tu subțiat la infinit ca o linie. eu mereu deîmpărțitul între și între sfidam simetriile sfidam probabilitățile...
Capitolul 2(prima parte)
de Dragos Serban
Capitolul 2. În prima călătorie Când m-am trezit, am avut senzația că mă aflu pe altă lume. De afară răzbătea prin perdea o lumină vânătă, și un aer rece mă izbi în nări. Instinctiv, m-am făcut ghem...
ce-ar fi, atunci când
de Anghel Geicu
mi-a venit o idee ce-ar fi să mă ascund undeva într-un ciorap spre exemplu ori în cizmele lustruite din timp ce-ar fi mai bine și mă ascund într-o iarnă acolo tac și ascult o poveste ca niște pași de...
Între două joburi, alegem un...serviciu?
de Cristina Andrei
Până unde putem merge cu împrumuturile? Lăsăm totul la voia întâmplării? Ne bazăm pe simțul lingvistic al vorbitorilor? Trasăm reguli și metode de adaptare a neologismelor? Le acceptăm sau le...
De ziua mea sunt un extraterestru plătit
de Marinescu Victor
îmi aduc aminte de gresia pe care trăgeam linii să semene cu oamenii care rămân afară se săpau gropi să iasă pământul frate-miu deschidea ușa mamă ăsta răcește și genunchii mei vorbeau vorbeau nu-mi...
soartă
de Maria Mihalcea
Mâine vreau să plec. Azi vreau să rămân acasă cu tine, cum am stat și ieri și toată săptămâna. Acum 8 zile ai cântat și totul s-a adeverit. Am fost prinsă o vreme în silabisirile tale. Cer, viață,...
Pe muchie de cuțit
de Cezar C. Viziniuck
- Măi Alina, te rog eu, rămâi acasă. Hai să lăsăm totul deoparte și să ne întoarcem la viața noastră de dinainte. Ce te-a apucat tocmai acum să ieși în oraș? Þi se poate întâmpla orice, doar vezi...
