Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Jocul se numește confuzie "9980 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Leonard CohenLC

Leonard Cohen

AutorClasic

Leonard Cohen (n. 1934, Montreal) este un poet, cântăreț și romancier evreu canadian Și-a făcut studiile la universitățile McGill și Columbia. A debutat în 1956 cu volumul de versuri Să comparăm mitologii dar faima i-a adus-o cel de-al doilea ciclu, The Spice Box of Earth (Cutia cu mirodenii a planetei). Cohen a călătorit prin Europa și s-a stabilit în insula grecească Hydra, unde a locuit timp de 7 ani alături de soția sa Marriane Jensen și de fiul lor, Axel. În Grecia a scris mai multe volume, controversatul volum de versuri Flowers For Hitler (1964) precum și două romane, The Favorite Game(Jocul favorit, Polirom, 2003) (1963), și Beautiful Losers(Frumoșii învinși, Polirom, 2004) (1966). La publicarea lor, ziarul Boston Globe declara, "James Joyce nu a murit. Trăiește în Montreal și se numește Cohen." Ele s-au vândut în 800.000 de exemplare în lumea întreagă. "Joaca preferata" a fost deja tradus în limba româna (în 1963; Editura Polirom, 2003). Celălalt roman, "Frumoșii invinși"...

103 poezii, 0 proze

IS

Iosef M. Hechter(Mihail Sebastian)

AutorClasic

1907--se naste la Braila, la 18 octombrie, Iosef M. Hecher, devenit cunoscut, ulterior, sub pseudonimul Mihail Sebastian; 1921--primul contact cu lumea teatrului; il vede pe Nottara jucand in \"Fantana Blanduziei\"; 1927--sprijinit de Camil Baltazar, se stabileste in Bucuresti; colaboreaza cu ziarul \"Cuvantul\"; 1929--isi ia licenta la Facultatea de Drept din Bucuresti; 1931--se afla la Paris pentru pregatirea doctoratului in drept; 1932--incepe sa colaboreze la \"Romania literara\" si \"Azi\"; apare primul sau volm, \"Fragmente dintr-un carnet gasit\"; 1933--apare a doua carte a sa, \"Femei\"; 1934--apare \"De doua mii de ani\"; 1935--scriitorul raspunde atacurilor si criticillor tendentioase iscate de volumul anterior cu lucrarea \"Cum am devenit huligan.Texte, fapte, oameni\"; apare \"Orasul cu salcami\"; 1938--are primul succes ca dramaturg: \"Jocul de-a vacanta\"; 1939--publica studiul \"Corespondenta lui Marcel Proust\"; 1940--apare \"Accidentul\"; 1943--scrie \"Steaua fara...

4 poezii, 0 proze

cristian opreaCO

cristian oprea

AutorAtelier

IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...

2 poezii, 0 proze

george avramGA

george avram

AutorAtelier

probabil că biografia poate fi pusă sub semnul alterității, al limitelor inter-zise. dar ea se sustrage necontenit, trasând un spațiu deschis rătăcirii și răbdării. re-capitularea publicării și recunoașterilor nu ar face decât să disloce. prin urmare o las să se desfășoare nespus, să facă jocul în care respirația ritmează. e mai mult bio decât grafie: născut în sud, crescut la țară școala în Tg-Jiu, până în 1999 licență în Filosofie și master în Studii Europene 2003/2005 Cluj-Napoca debut publicistic în 1994 membru fondator al ONG-ului "Inițiativă și Acțiune", cu scop umanitar 2005 specializat în resurse umane. contact: jorj_pi@yahoo.com

127 poezii, 0 proze

NN

Nicoleta niculcea

AutorAtelier

Cum am aparut? Nici eu nu-mi dau inca bine seama... Dar am vazut zambetul diminetii de august, si m-am multumit cu soarele. Nu m-am desprins nici acum de locul in care, copil fiind, stateam la cozi infernale, si cand ajungeam sa fiu rasplatita pentru rabdarea mea, o voce de Baba-Cloanta se auzea de dupa raft..."Copiilor, nu am voie sa le vand malai!" Strangeam banii, si vocea mamei imi rasuna a dreptate..."Da' ce? copiii nu mananca?". Facand intrecere cu timpul, am invatat ca mai am multe de invatat, dar nu m-am putut niciodata dezvata de "Jocul de-a cuvantul". Acum muncesc prin cuvant. Stiu ca il pot folosi si ma poate folosi. Magia acestuia,imi aseaza fantastic de repede elevii in banci, si aprinde felinare de curiozitate in ochisorii lor inocenti.

2 poezii, 0 proze

Matei AlexandrescuMA

Matei Alexandrescu

AutorClasic

Poet român (30 apr. 1906-5 noiembrie 1979). Bibliografie: În insula unde'nfloresc coralii (Târgoviște, 1931), Printre ulucile cerului, Leagăn de îngeri (C.R., București, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Jocul cuvintelor (C.R., București, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Vămile văzduhului (Institutul de Arte Grafice Universul, București, 1942, cu 6 desene de Nae Constantinescu), Donna Sixtina: Sonete (Editura Eminescu, București, 1970), Confesiuni literare: Dialoguri (Minerva, București, 1971), Catarg (Minerva, București, 1973, Prefață de Ovidiu Papadima). Colaborări la ziare și reviste: Universul literar, Propilee literare, Vremea, Facla, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, Litere, etc. Matei Alexandrescu se naște în Târgoviște, la 30 aprilie 1906, în familia șefului de gară, Constantin Alexandrescu. Cursurile primare la Câmpulung și Târgoviște, unde termină liceul „Ienăchiță Văcărescu”, în 1924. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității...

1 poezii, 0 proze

Orson Scott CardOC

Orson Scott Card

AutorClasic

Orson Scott Card (n. 24 august 1951) este un scriitor cunoscut mai ales pentru romanul Jocul lui Ender (Ender\'s Game), publicat în 1985. Este actualmente profesor la Southern Virginia University în Buena Vista, Virginia. VIAȚA: Card s-a născut în Richland, Washington, a terminat Brigham Young University și University of Utah. In momentul de față el trăiește in Greensboro, Carolina de Nord, cu soția lui Kristine. Tatăl a cinci copii: Geoffrey (și el scriitor), Emily (dramaturg, a transpus pe scenă nuvela A Sepulcher of Songs), Charlie Ben (decedat), Zina Margaret și Erin Louisa (decedată). Pe lângă activitatea sa de scriitor SF, Card este un critic, scriitor politic și orator. Este un suporter al lui George W. Bush și al războiului împotriva terorismului. De asemenea, este un suporter a cercetării surselor alternative de energie. Autorul și-a început cariera de scriitor cu opere știintifico-fantastice (romanele Hot Sleep și Capitol, ambele apărute în 1978), și mai târziu cu opere...

2 poezii, 0 proze

Lelia-Elena VasilescuLV

Lelia-Elena Vasilescu

AutorAtelier

Nascuta in 1968, autoarea a inceput sa scrie povesti de cand a invatat sa scrie, preferand jocul cu idei altor preocupari. In clasa a III-a a incercat si primele versuri, participand sporadic la cenaclul literar "Elena Vacarescu". O poezie i-a fost publicata in revista "Saptamana" in acea perioada, in cadrul rubricii dedicate cenaclului mentionat mai sus. In 1978, intrand la gimnaziul liceului "Iulia Hasdeu", devine membra a cenaclului "Pasiuni", condus de scriitorul Marcel Petrisor. Primele incercari de proza lunga (povestiri de aventuri, pentru copii si adolescenti) le-a realizat incepand cu anul 1980. In prezent economista cu o cariera solida in domeniul relatiilor internationale, scrisul a ramas principala ei pasiune.

1 poezii, 0 proze

tinaT

tina

AutorAtelier

Sunt un fir de praf in oceanul Vietii. Nu sunt rau dar nici foarte bun. Ma invart si eu in jurul unor idealuri, fac parte din jocul unor destine umane, simple sau complexe, sunt uneori trista ca nu pot face tot ce imi propun dar si fericita sa simt blandetea Soarelui, briza marii sau crudul verde al firului de iarba. Ii ascult pe toti, incerc sa inteleg, sa iert sau sa ma bucur. Nu-mi place forfota sociala de a fi in fata, prefer discretia, sinceritatea si iubirea pentru aproapele tau. Cred intr-un Dumnezeu atotputernic care ne vegheaza si ne indruma prin instinctul nostru. Imi plac lucrurile profunde, serioase, cladite cu truda si intelepciune. Imi place tacerea si anonimatul in viata atunci cand ajuti pe cineva. Urasc minciuna, lipsa de respect fata de valori si prostia afisata. Sunt un om care incearca sa fie OM... Viata mea e ca si a Dvs. sau a altora. Cu bucurii, necazuri sau vise. Vreau sa dau ce am in plus in mine, dar sa si primesc de la DVS., sa provoc si sa fiu provocata, cu...

21 poezii, 0 proze

Hermann HesseHH

Hermann Hesse

AutorClasic

Hermann Hesse (n. 2 iulie 1877, Calw, Germania – d. 9 august 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha. Motivația Juriului Nobel "pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului." Date biografice S-a născut în Calw, un mic orășel în Württemberg, azi Baden-Württemberg, în sudul Germaniei, în familia unor misionari protestanți. Părinții săi s-au cunoscut în India. Tatăl său, Johannes Hesse, era originar din Estonia (născut acolo în 1847, ca fiu al unui medic). Copilăria și tinerețea lui Hesse au fost caracterizate prin precocitate, entuziasm si rebeliune. Până prin anul 1893 viața lui Hesse a fost un șir de transferuri de la o școală la alta, datorate "comportamentului rău" și caracterului...

111 poezii, 0 proze

Jocul se numește confuzie

de dorin cozan

Visam că din gura ta ieșeau cuvintele precum șerpii; erai speriată de moarte de iubirea mea, dar eu vedeam moartea noastră cum se apropie. La început, ieșeau porumbei din gura mea; Dar tu vedeai...

PoezieAtelier

Șapte întrebări în oglindă la împlinirea vârstei 70 de ani

de Doru Ciucescu

1. Întrebările se vor referi strict la activitatea de scriitor. Ce evenimente te-au marcat mult în scrierile tale? D.C. Au fost numeroase. Pentru a nu deveni fastidios, menționez doar pe cel mai...

Atelier

Sunt nebun dar mă tratez

de Xenia Damaris

Indicații scenice. Acțiunea se petrece într-o cameră sărăcăcioasă, unde este scoasă în evidență sărăcia obiectelor, punându-se accent pe interpretare. Un pat și o masă acoperită cu o față de masă...

Atelier

Scrisoarea unei cauze pierdute

de Anton Potche

Dragă Joachim Erwin , dragă Primar General – Cu vocea d-voastră prietenoasă încă în ureche, vreau să vă spun ce surpriză bună a fost acest Premiu-Heinrich-Heine, în primul rând pentru mine, care nu...

Atelier

cum se face literatură

de Cosmin Dragomir

primesc azi un mail. Curios mă duc repede, îl deschid, citesc și ... mă șterg cu el. o să redau textul acelui mail în continuare, asta ca să înțeleagă lumea cum se face literatură astăzi, cum se...

Atelier

tahina spectabilis

de Leonard Ancuta

temperatura medie a unui îndrăgostit se numește febră. temperatura unui îndrăgostit peste care a trecut o jumătate de secol este critică, este temperatura morții sau poate cea a ultimei înfloriri, ca...

PoezieAtelier

Lectie

de mirela vlaica

Pe-atunci nu intelegeam infinitul, nu stiam ca eu si cu noi sunt fetele aceleiasi intrupari,abia mult mai tarziu am aflat ca exista maini care se cauta unele pe altele stapanite de-o dorinta...

Atelier

Povestea tragică a bunului meu prieten, Eichid

de Tudose Dragos

Astăzi e marți, asta o putem afirma cu siguranță, așa cum putem afirma că Eichid nu a mai arătat de mult timp așa de ciudat. Ba mai mult chiar decât ciudat, aproape straniu. Și asta fiindcă, fără de...

ProzăAtelier

je t\'aime moi non plus

de tania cozianu

lemă: sfârșitul vine totdeauna de două ori previzibil simetric / asta mă dezleagă de teamă / serile facem exerciții de alienare în grup restrâns primul sosești tu figuranții au mănuși de piele moale...

Atelier

O \'fractura\' de mail

de Laurentiu Bancu

...si iti spun in continuare ca m-am gandit de ce andreea si, mai ales, de ce hs? ce nume secret ii mai fi avand? or vreo porecla? nu e neparat imoprtant sa ne satisfacem curiozitatile; de exemplu la...

Atelier