"Jocul Dragostei" – 9980 rezultate
0.01 secundeMeilisearchLidia Dondesi
Născută în Drobeta Turnu Severin, 24.09.1956, din familie de funcționari, mama având aplicare spre litere fiind provenită din familie de învățători. Copilăria mi-a fost însuflețită de zilele petrecute la bunici, multe drumuri am străbătut cu bunica la școala din satul Cătune, localitate așezată pe malul Motrului de unde am învățat primii pași spre frumosul vieții. Dar dragostea pentru frumos a venit și din partea bunicilor paterni, locuitori ai satului Bala de Sus (Mehedinți). Bunica avea un deosebit simț al culorii ce-l transpunea în scoarțele țesute în zilele lungi de iarnă, constatare făcută și de pictorul Dumitru Gheață Colibași, care nu de puține ori a colindat zona imortalizând-o în tablourile sale. Iată, că și pentru „Jocul de cuvinte”, ceea ce m-a înconjurat a fost o sursă de inspirație. Școala primară am absolvit-o la Liceul Decebal, apoi gimnaziul și Liceul de arte plastice Șt. Paulian din localitate. De-a lungul anilor am lucrat ca profesor, decorator, în prezent desenator...
15 poezii, 0 proze
Orson Scott Card
Orson Scott Card (n. 24 august 1951) este un scriitor cunoscut mai ales pentru romanul Jocul lui Ender (Ender\'s Game), publicat în 1985. Este actualmente profesor la Southern Virginia University în Buena Vista, Virginia. VIAȚA: Card s-a născut în Richland, Washington, a terminat Brigham Young University și University of Utah. In momentul de față el trăiește in Greensboro, Carolina de Nord, cu soția lui Kristine. Tatăl a cinci copii: Geoffrey (și el scriitor), Emily (dramaturg, a transpus pe scenă nuvela A Sepulcher of Songs), Charlie Ben (decedat), Zina Margaret și Erin Louisa (decedată). Pe lângă activitatea sa de scriitor SF, Card este un critic, scriitor politic și orator. Este un suporter al lui George W. Bush și al războiului împotriva terorismului. De asemenea, este un suporter a cercetării surselor alternative de energie. Autorul și-a început cariera de scriitor cu opere știintifico-fantastice (romanele Hot Sleep și Capitol, ambele apărute în 1978), și mai târziu cu opere...
2 poezii, 0 proze
Lelia-Elena Vasilescu
Nascuta in 1968, autoarea a inceput sa scrie povesti de cand a invatat sa scrie, preferand jocul cu idei altor preocupari. In clasa a III-a a incercat si primele versuri, participand sporadic la cenaclul literar "Elena Vacarescu". O poezie i-a fost publicata in revista "Saptamana" in acea perioada, in cadrul rubricii dedicate cenaclului mentionat mai sus. In 1978, intrand la gimnaziul liceului "Iulia Hasdeu", devine membra a cenaclului "Pasiuni", condus de scriitorul Marcel Petrisor. Primele incercari de proza lunga (povestiri de aventuri, pentru copii si adolescenti) le-a realizat incepand cu anul 1980. In prezent economista cu o cariera solida in domeniul relatiilor internationale, scrisul a ramas principala ei pasiune.
1 poezii, 0 proze
tina
Sunt un fir de praf in oceanul Vietii. Nu sunt rau dar nici foarte bun. Ma invart si eu in jurul unor idealuri, fac parte din jocul unor destine umane, simple sau complexe, sunt uneori trista ca nu pot face tot ce imi propun dar si fericita sa simt blandetea Soarelui, briza marii sau crudul verde al firului de iarba. Ii ascult pe toti, incerc sa inteleg, sa iert sau sa ma bucur. Nu-mi place forfota sociala de a fi in fata, prefer discretia, sinceritatea si iubirea pentru aproapele tau. Cred intr-un Dumnezeu atotputernic care ne vegheaza si ne indruma prin instinctul nostru. Imi plac lucrurile profunde, serioase, cladite cu truda si intelepciune. Imi place tacerea si anonimatul in viata atunci cand ajuti pe cineva. Urasc minciuna, lipsa de respect fata de valori si prostia afisata. Sunt un om care incearca sa fie OM... Viata mea e ca si a Dvs. sau a altora. Cu bucurii, necazuri sau vise. Vreau sa dau ce am in plus in mine, dar sa si primesc de la DVS., sa provoc si sa fiu provocata, cu...
21 poezii, 0 proze
Leonard Cohen
Leonard Cohen (n. 1934, Montreal) este un poet, cântăreț și romancier evreu canadian Și-a făcut studiile la universitățile McGill și Columbia. A debutat în 1956 cu volumul de versuri Să comparăm mitologii dar faima i-a adus-o cel de-al doilea ciclu, The Spice Box of Earth (Cutia cu mirodenii a planetei). Cohen a călătorit prin Europa și s-a stabilit în insula grecească Hydra, unde a locuit timp de 7 ani alături de soția sa Marriane Jensen și de fiul lor, Axel. În Grecia a scris mai multe volume, controversatul volum de versuri Flowers For Hitler (1964) precum și două romane, The Favorite Game(Jocul favorit, Polirom, 2003) (1963), și Beautiful Losers(Frumoșii învinși, Polirom, 2004) (1966). La publicarea lor, ziarul Boston Globe declara, "James Joyce nu a murit. Trăiește în Montreal și se numește Cohen." Ele s-au vândut în 800.000 de exemplare în lumea întreagă. "Joaca preferata" a fost deja tradus în limba româna (în 1963; Editura Polirom, 2003). Celălalt roman, "Frumoșii invinși"...
103 poezii, 0 proze
Hermann Hesse
Hermann Hesse (n. 2 iulie 1877, Calw, Germania – d. 9 august 1962, Montagnola, Elveția) scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946. Este faimos pentru romanele sale Steppenwolf (Lupul de stepă), Das Glasperlenspiel (Jocul cu mărgele de sticlă) și Siddhartha. Motivația Juriului Nobel "pentru inspiratele sale scrieri care, crescând în îndrăzneală și putere de pătrundere, exemplifică idealuri umanitare clasice și înalte calități ale stilului." Date biografice S-a născut în Calw, un mic orășel în Württemberg, azi Baden-Württemberg, în sudul Germaniei, în familia unor misionari protestanți. Părinții săi s-au cunoscut în India. Tatăl său, Johannes Hesse, era originar din Estonia (născut acolo în 1847, ca fiu al unui medic). Copilăria și tinerețea lui Hesse au fost caracterizate prin precocitate, entuziasm si rebeliune. Până prin anul 1893 viața lui Hesse a fost un șir de transferuri de la o școală la alta, datorate "comportamentului rău" și caracterului...
111 poezii, 0 proze
Luca Onul
* DATE BIOGRAFICE Urmeaza scoala primara in satul natal, liceul ,,A. Muresanu,, la Bistrita, Scoala Postliceala de Biblioteconomie la Bucuresti. A lucrat ca bibliotecar la Casa de Cultura a Sindicatelor Bistrita, din momentul absolvirii studiilor ,pana a murit, in decembrie 2000 Debutul literar in presa: s-a petrecut in anul 1969,in revista ,,Tribuna,, (Cluj) ii apar poeziile:"Romantism", "Secventa de vis" si "Lied" * BIBLIOGRAFIE 1988 -vol ,,Zapezi de sprijin,,-versuri, Ed. Dacia 1990 -vol ,,Jocul de-a soarele,,-versuri, Ed.Ion Creanga 1995 -vol ,,Camasa de iarba,,-versuri, Ed. Pop's Art(Timisoara) 1997 -vol,,Moara de roua,,-versuri, Ed.Tipomur.
7 poezii, 0 proze
george avram
probabil că biografia poate fi pusă sub semnul alterității, al limitelor inter-zise. dar ea se sustrage necontenit, trasând un spațiu deschis rătăcirii și răbdării. re-capitularea publicării și recunoașterilor nu ar face decât să disloce. prin urmare o las să se desfășoare nespus, să facă jocul în care respirația ritmează. e mai mult bio decât grafie: născut în sud, crescut la țară școala în Tg-Jiu, până în 1999 licență în Filosofie și master în Studii Europene 2003/2005 Cluj-Napoca debut publicistic în 1994 membru fondator al ONG-ului "Inițiativă și Acțiune", cu scop umanitar 2005 specializat în resurse umane. contact: jorj_pi@yahoo.com
127 poezii, 0 proze
Gabriela Marinescu
Născută în 13 noiembrie 1968 la Craiova. Nu am publicat nimic, dar am scris mult, și n-am păstrat nimic. Mi-a fost teamă de ridicol. Abia când fetița mea, Maria a venit pe lume, am avut curaj, pentru ea, să-mi fac publice versurile. Am absolvit un liceu cu profil mecanic, o facultate cu profil electric, și am lucrat în diverse domenii(agricultură- muncitor necalificat, învățământ- laborant, profesor suplinitor, învățător, într-o firmă particulară- operator financiar și asistent vânzări.) Îmi plac cuvintele, îmi place jocul lor... Îmi place să transform cuvintele în fraze, și frazele în texte....
29 poezii, 0 proze
emilia ivancu
EMILIA IVANCU este critic literar, poet și traducator. Predă limba și literatura română în Poznan, Polonia și deține o catedră rezervată la Departamentul de Filologie al Universității din Alba Iulia. A obținut titlul de Doctor în Filologie cu o teză despre literatura postcolonială britanică. Publicațiile ei includ : Travels with Steinbeck in Search of America (2005), Dicționarul personajelor din teatrul lui Lucian Blaga (co-autor) (2005) The Birth of Trystan and Other Poems/Nașterea lui Tristan și alte poeme (traducător și co-autor),(Editura Reintregirea 2010) Dicționarul polon-român/român-polon, Editura Nowela (co-autor) (2012). Jocul de a nu fi mai mult decât sunt/Gra w to, aby nie byæ wiêcej ni¿ jestem - volum de poezii bilingv, Editura Eikon, 2012, Traducere în limba polonă de Tomasz Klimkowski, Prefață de Georgeta Orian. A Young Sun/Un soare tânăr, volum de poeme multilingv de Diarmuid Johnson, traducere în limba română și studiu introductiv de Emilia Ivancu, Editura Eikon, 2012....
43 poezii, 0 proze
Jocul Dragostei
de Mandra Ana-Maria
JOCUL DRAGOSTEI Ca buzele tale suave e mierea Cand dulce atingerea ta eu o simt Ma fac sa iti cer iertare si-acuma Caci zbor, o data ce aripi eu prind. As vrea sa te iau cu mine deasupra Vazduhul...
Jocul dragostei
de Ionica Raul Alin
Cu iubirea nu glumești,nu te joci, Nu te ferești, O iubești atât de mult Să îi spui al tău sărut. Dulcele sărut din noapte Te așteaptă să il dai Să îi spui o vorbă bună, Pieptul cald tu să îl ai. S-o...
Jocul imaginii și imaginea jocului
de Adrian Stângă
În voluptatea ei, poezia lui Ion Minulescu apare ca o oază între celelalte creații literare de calitate. Ele nu sunt frumoase deloc, sunt de-a dreptul fermecătoare. Redarea fiecărei clipe devine...
stare
de Florentin Cristian
Nu știu de ce nu pot sti Că doar jocul dragostei E o boală ce arde ca focul Și focul nu are luniște Nu-și găsește iubirea Așa cum făceam cândva Pentru că am devenit vestit Că așa îmi găsesc fericirea...
Iubirea
de Andrei
Te iubesc... Litere amețitoare în jocul dragostei. Dar ce e iubirea? Un simplu scop, un simplu fapt? Sufletul tânjește, inima o cere, O simpla vorbă cheie de rai. Vocale si consoane alăturate, Timpul...
Alb si Negru
de Roca Gabriel
Este si Alb, este si Negru, In jocul stelelor funebru, Este si Dulce, e si Amar, In jocu-acesta funerar. Eu sunt Alb, iar tu esti Negru, In jocul dragostei funebru, Eu sunt Dulce, tu esti Amar, In...
pe inimă tatuajul iubirii
de FLOARE PETROV
simt crescândă fericirea în murmur de izvor aproape ești de mine iubitul meu drag mă ajuți să pun la tristețe zăvor mi-ai tatuat pe inimă al iubirii șirag. număr anii noștri sunt treizeci și cinci...
Memoriile unui menestrel cu lira franta
de radoi gabriela dora
Toata existenta mea e inscrisa in ganduri si pasaje de idei, o imaginatie bolnava, care nu ma lasa sa ma conformez realitatii.Dragostea mea e un vis de zi, o plaja pe care suntem doar noi doi. Doar...
candidoza genitală
de gheorghe Sarbu
- una din bolile cu impact direct asupra armoniei familiale - candidoza este o micoză – cauza afecțiunii = ciuperca microscopică Candida Albicans acestei boli trebuie să i se dea atenție sporită...
ce am eu curat în mine
de Ion Ionescu
Ce am eu curat ce am eu curat în mine ce ai tu curat în tine vise vechi iubiri destine, lacrimile cristaline, sângele mișcând în gând și lipirea de pământ. ce ai tu curat în tine frumuseți haruri...
