"Iubire dintr-o altă viață" – 20200 rezultate
0.03 secundeMeilisearchKabir
Kabir este discipolul renumitului ascet hindus Ramananda. Kabir se numără printre cei mai mari poeți din lume, biografia lui Kabir, însă, este înconjurată de legende contradictorii, neputându-se avea încredere în nici una dintre ele. Unele au o sursă hindusă, alta musulmană, susținând că a fost ba sufi, ba un sfânt brahman. Numele lui e o dovadă convingătoare că a provenit dintr-o familie de musulmani și cea mai probabilă variantă este cea după care Kabir a fost copilul natural sau înfiat al unui țesător musulman. Kabir a fost mai mult decât un poet, a fost un om al spiritului, un înțelept, un reformator religios și întemeietorul unei școli care numără și azi aproape un milion de hinduși, dar Kabir rămâne pentru noi poetul mistic. Kabir a urât orice exclusivism religios și a căutat mai înainte de toate să-i inițieze pe oameni în libertatea divină. În paralel cu viața lui interioară de iubire și închinare, cu expresia ei artistică în muzică și cuvinte – căci a fost un muzician la fel...
56 poezii, 0 proze
Dumitru Mălin
Născut: 22 martie 1950, Baia de Arieș, Alba. Profesor de limba franceză, director Palatul Copiilor Alba Iulia, doctor în filologie cu teza: O ipostază a expresionismului poetic transilvănean - V. Copilu Cheatră. Membru al USR - Filiala Sibiu Volume publicte: - ZODIA MÃRTURISIRII,versuri, Editura Facla, Timișoara, 1982 - ZIUA DE TRECERE, versuri, Editura Facla, Timișoara, 1986 - SCRISORI DE DRAGOSTE DIN TOAMNÃ, Editura Altip, Alba Iulia, 1999 - OCHII DIN COPILÃRIE, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2001 - MUNTELE DINTRE IUBIRI, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2002 - EXILUL ÎN PÃIANJEN, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2003 - O IPOSTAZÃ A EXPRESIONISMULUI POETIC TRANSILVÃNEAN - V. COPILU CHEATRÃ, istoriografie literară, teză de doctorat, Editura Risoprint, Cluj Napoca, 2007 - TESTAMENTELE ÎNSERÃRII, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2008 - AMURGUL PUR ȘI SIMPLU, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2009 - MÂNIA AMURGULUI, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2010 - IUBIRI DIN...
335 poezii, 0 proze
Milan Kundera
Milan Kundera (născut pe 1 aprilie 1929 la Brno, Cehoslovacia) este un romancier și un eseist francez de origine cehă. Trăiește în Franța din 1975, fiind cetățean francez din 1981. Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezghețul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, și nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare. Kundera, împreună cu alți artiști și scriitori cehi, printre care și Václav Havel, a fost implicat în 1968 în mișcarea de emancipare politică cunoscută ca Primăvara de la Praga, o perioadă în care un regim democratic a fost în cele din urmă strivit de intervenția brutală a armatei sovietice și aliaților ei care au participat la invadarea Cehoslovaciei, dintre care au lipsit doar România și Albania. În primul său roman, Gluma, parcă presimțind viitoarea invazie sovietică, Kundera...
4 poezii, 0 proze
Lorelei
M-am nascut intr-o minunata zi de Mai, rezultat al dragosetei pentru iubire, dintr-un muntean de pe plaiurile dulcei Bucovine si o floare de la ses, intr-un cartier din Bucuresti. Cautatoare a fascinantului si neobisnuitului, dorind libertate in miscari si gandire…..au fost elementele cu care parintii mei au inteles ca trebuie sa ma incurajeze. In timp, am invatat sa traiesc fiecare clipa, s-o pretuiesc, s-o simt. Am invatat sa traiesc frumos, sa iubesc dragostea pentru iubire, sa daruiesc din ce am, sa nu-mi pierd credinta in oameni si speranta chiar daca Lectiile de Viata pe care le-am primit au fost, uneori, destul de dure si mai am de invatat multe. Imi place sa-mi astern pe hartie gandurile, impresiile, dorintele…..ma iubesc pentru ca exist si iubesc Viata in aceasi masura. Am avut o copilarie fantastica, am invatat sa iubesc si am cunoscut natura in toata splendoarea ei, m-am contopit cu ea sub toate formele, am simtit-o cu fiecare fibra a trupului. Din 1987 lucrez in Ministerul...
14 poezii, 0 proze
Feru Emilia
Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...
8 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
constantin nicolau
...nascut pe jos, botezat de Cuvant prin submersie, la 20 de ani am inceput sa botez cuvintele prin viata,pe la 30 m-a botezat imposibila iubire prin inplozie, dupa care am inceput sa mor prin mine.de sus.Ma urmaresc-cu oarecare consecventa-, amintiri din viata mea paralela, din iubirea paralela, dintr-un ego paralel; locuiesc intr-un spatiu euclidian, dar toate-s pana la o vreme...Ma voi naste.pentru inceput.pe sus. Eee, atunci sa te tii, povesti in mai incapatoare pahare decat ale cuvintelor, casantelor ! Sau nu. Dar poate da...
4 poezii, 0 proze
Gaspara Stampa
1523-1554 Poate cea mai însemnată poetă a Renașterii italiene, Gaspara Stampa se naște la Padova, într-o modestă familie de negustori. După moartea tatălui se mută cu familia la Veneția, unde face studii literare și muzicale temeinice, devine în scurtă vreme o poetă și o cântăreață dintre cele mai apreciate de societatea cultă a vremii. Admirată și pentru frumusețea ei, a dus, pare-se, viața rafinată și libertină a marilor curtezane ale vremii, nutrind însă o mare și constantă iubire pentru contele Collatino di Collalto, senior de Treviso și poet, amant necredincios, care i-a inspirat întregul canțonier. Rimele sale, elogiate în epoca Romantismului ca expresie spontană a talentului și a unei pasiuni mistuitoare realmente trăite, poartă totuși amprenta culturii literare a vremii, eliberată doar de excesele intelectualiste.
1 poezii, 0 proze
sadac fatma
Nascuta in comuna Baneasa intr-o familie da tarani cu cinci copii dintre care ea fiind cea mai mare, absolvit scoala primara si gimnaziala din satul Faurei si liceul Mircea cel Batran din Constanta. A debutat la varsta de 15 ani cu poezia " Stele ", la rubrica curierul literar din " Dobrogea noua ". A mai scris poezii in diferite publicatii ca: "Tomis", "Flacara", "Luceafarul"; "Hakses", "Karadeniz","Renkler", "Aykirisanat", "Kibatek Bulteni". In anul 1988 a debutat cu primul volum de poezii intitulat "Cantec pentru surasul papadiei" editura Litera-Bucuresti, care a fost comentat de prof. George Mirea in emisiunea "Viata cartilor" Radio-Bucuresti. Urmatorul volum de poezii a fost scris in limba turca intitulat "Oyun isigi altinda" editura Kanyilmaz- Izmir. Iubirea pentru cei mici a apropiat-o de universul acestora si astfel a scris in anul 2006 cartea de basme in limba turca intitulata "Yol" editura Etki- Izmir. A publicat in anul 2007 o traducere din limba turca in limba romana a...
2 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Iubire dintr-o altă viață
de Ioana Dan
Și știu că ești, și știi că sunt Dintr-un alt vis, sau de pe alt tărâm, Iar ca să te întâlnesc pe tine, A trebuit întâi să mă cunosc pe mine. Chiar de nu mi-am recunoscut, Știu că din prima te-am...
O alta
de Mihai Chiriță
Începuse o altă clipă dintr-o altă zi, în aceeași vară, în aceeași iubire din altă viață. Întâi am comunicat fără cuvinte. Apoi ne simțeam umbra unul celuilalt, gândul apăsător în zbucium,...
Nici o diferență
de florin otrocol
Mă uit în mine la fel de atent cum îi privesc pe ceilalți. Nu observ nici o diferență. Deținem la comun și individual aceleași calități și defecte. Dacă se poate vorbi de vreo diferență atunci...
Jurămînc călcat
de Diana Enachii
Un fior mi-apare dintr-o veșnicie Ca un vis frumos care a fost cîndva. Chipul tău de înger e fantomă vie, Fața ta de ceară - albă ca o stea. Visez la nesfîrșit clipele frumoase Și-mi amintesc ades...
Coboara teama pe Munte
de mircea trifu
Strânge-mă lipit de mine cu-un izvor abia născut Dintr-un fluier lung de stuf ce de-o viață îl ascult, Dar mai vin-odată-n zi să-mi ai grijă de mioare Și să pui un gând pe mine, că îngheț de-atâta...
dupa 24
de Andrei Dumitrescu
Sunetele rupte, schiopătânde, de chitară când corzile reci sunt ținute în palmă pentru prima oară Precum aripile unui glonț evadat dintr-o teavă de armă prinsă într-o poveste adâncă de iubire cu o...
S-a dus discount-ul la răbdare...
de nica ioana
Și mi se întâmplă din nou...Să stau calmă sub o cădere prelungită de roci și abia când sângele-mi țâșnește lasciv pe trecători pasivi, să-mi dau seama cât de luung mă doare... Și mi-aș construi o...
despre cinism și ironie
de FLOARE PETROV
oamenii cinici au în ei dezvoltat sentimentul de grandoare, dar în realitate ei sunt înveninați de aspecte din lumea înconjurătoare, sau de atrocități dintr-o altă viață. Cinismul nu este altceva...
Revenirea
de Elisabeta Branoiu
Dragul meu, de ce te ascunzi Dincolo de stele? Ca un nor străveziu Te pierd printre ele Te regăsesc... prea târziu. Și... când revii \"sublimă iubire\" Cu trupul ușor, cu brațe subțiri Lovești...
Zile in care sufletul lipseste
de Iris Cruceru
Timpul alerga înaintea ei fără să-l poată opri, dar nici măcar nu-și propusese asta. Demult, în viața asta sau poate într-o altă viată, avusese iluzia că timpul face jogging in jurul ei, dar acum se...
