Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Indicatorul de acord"381 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
31 rezultate
Constantin PetcuCP

Constantin Petcu

AutorClasic

Profesor, animator literar, poet Constantin Petcu s-a născut la 16 mai 1949 (m. 6 noiembrie 1998, la Cluj), în localitatea Pogoanele. În 1980 a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București. Peste douăzeci de ani a lucrat în învățământul buzoian, ca profesor de Limba Română, în ultimii zece ani la Școala Normală Spiru C. Haret. Și-a făcut debutul cu poezie în revista studențească Studium (1986). A colaborat la diferite ziare și reviste din țară: Viața Buzăului, Școala Buzoiană, Contemporanul, Învățământul liceal și tehnico-profesional, Vatra ș.a. Între 1979-1989 a coordonat activitatea Cenaclului literar ,,Al Sahia”, de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, aici a editat Foaia literară. Aici s-au format autori ca: Mihai M. Macovei, Ion P. Iacob, Ștefan Dima, Grigore Buga, Girel Barbu, Ion Nica și nu în ultimul rând poetul și marele animator cultural Marin Ifrim care, din anul 2000, este ințiatorul Concursului Național de creație literară...

9 poezii, 0 proze

Indicatorul de acord

de bodea emil felician

I-am pus o pată pe onoare Și, tocmai când am vrut s-o șterg, Mi-a arătat, fără pudoare, În ce direcție să merg.

PoezieAtelier

între prea-prea și foarte-foarte

de Mircea Cărtărescu

Am citit de curînd un text ciudat, semnificativ în privința a ceea ce se petrece în lumea literară românească. Mă refer la editorialul publicat de Nicolae Manolescu în ultimul număr al „României...

ProzăClasic

Și garoafele au viermi

de alexandru petria

Mă gândeam cu ce să încep. Un coleg mi-a spus să exportăm sicrie în fosta Yugoslavie, era pe vremea războiului de acolo, dar l-am băgat în mă-sa. Vroiam să fac bani, nu s-o frec cu ziaristica. M-am...

ProzăAtelier

P.S. la O alta scrisoare

de Iurie Bojonca

Lumea este o scenă, viața este un act: ai venit, ai văzut, ai plecat. Democrit P.S. la “O altă scrisoare” Intr-o duminică mă lăsasem convins de copii să le citesc din cele scrise peste săptămână....

ProzăAtelier

Petrecere la Bicuță

de Maria Prochipiuc

Miercuri dimineață. Sună telefonul! O voce mă întreabă dacă mă duc la lansarea lui Bicuță.Cu măselele înfofolite în antibiotice, mă gândesc cine o fi Bicuță și despre ce lansare o fi vorba? Ca să nu...

Atelier

Gânduri

de Bogdan Angheluta

Am sa refuz sa-mi pierd speranta atat timp cat exista un soare pe cer. Am sa refuz sa fiu trist atat timp cat voi avea ochi sa pot vedea soarele, si am sa refuz sa ma inchid in mine atat timp cat...

EseuAtelier

Mostenire de smecher

de Roland Florin Voinescu

Moștenire de șmecher Cum nu se mai găsește de lucru și majoritatea pleacă din țară pentru a lucra, întâlnirea atunci când se întorc este motiv de sărbătoare. Astfel, un grup reunit de prieteni...

ProzăAtelier

Scrisori VII

de Emma Greceanu

Nu are nici un sens să mă încurajezi. O astfel de manifestare venită dinafară, chiar și de la tine sau poate mai ales de la tine, nu-și poate găsi corespondent în mintea mea. Ce vrei să cred? Că am...

ProzăAtelier

Sertarul cu șpanuri

de Robert Nutu

Sertarul cu șpanuri -fragmente- strângându-mi stomacul în pumn, m-am oprit și m-am agățat de balustrada scării. mâinile care mă țineau mi-au dat drumul. spatele mi s-a rezemat de lemnul lăcuit. de...

ProzăAtelier

Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”

de Cornelia Georgescu

*102. Pariul. Cadoul. Îl găsi pe Lucian acolo, pe puntea principală, tolănit leneş pe un fotoliu din apropierea pupitrului de comandă. Contrar obiceiurilor sale, stătea doar, nu făcea nimic... -...

ProzăAtelier

Sum ergo Deus est

de octav semarian

Sum ergo Deus est XII Din spate nu contenea, glasul ce mă lustruia: Eu ți-am zis că-i ipocrit!... Uite că te-a-mbrobodit! Ți-a propus ceva mai bun, decât să transpiri pe drum? Te-a stresat cu-o...

Atelier

Prezențe românești la Târgul de Carte de la Frankfurt

de Gabi Schuster-Cărărușă

Un târg de carte nu este un loc unde se vând ustensile casnice sau mașini, ci un loc al cărților. Un loc unde oamenii vorbesc despre conținutul vieții și despre diferitele moduri de a trăi. Ediția de...

ArticolAtelier

Francez, născut în România

de dobreanu grigore marian

Constantin Brâncuși Francez ...născut în România Dacă treci vreodată prin Târgu Jiu, nu poți să nu admiri Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” . Iar dacă ai câteva ore libere, vei fi îndrumat să...

ProzăAtelier

Aurul inteligenței românești

de Nicolae Diaconescu

AURUL INTELIGENÞEI ROMÂNEȘTI Ion Basgan la centenar(1902-1980) 2002 Consumul de energie sub diverse forme a reprezentat și va reprezenta motorul dezvoltării în societatea umană. În istorie sunt...

ArticolAtelier

proba timpului în literatură

de Goea Maria Daniela

uneori mă întreb prin ce mecanism misterios s-a ajuns la actuala paradigmă de funcționare a ecosistemul literar conform căreia anvergura unui scriitor - fie el poet, prozator, romancier sau dramaturg...

EseuAtelier

Hârtii avansate pe muntele Venosului. Merindianul 0

de Dragoș Vișan

Hârtii avansate pe muntele Venosului Două petrecărețe hârtii au ieșit la agățat. Au zburat după un picnic. Fac tot felul de cuceriri subalpine. Intră pe sub pielea cui vor ele. Cât timp nu li se...

ProzăAtelier

Interdisciplinaritatea, o provocare a timpului nostru

de florin caragiu

Diac. Sorin Mihalache: Domnule Florin Caragiu, prin activitatea dvs. susținută în plan cultural sunteți un promotor al interdisciplinarității. Dovadă în acest sens stă și revista pe care o editați,...

ArticolAtelier

Calitatea învățământului. Limitele standardizării

de Marian Pavelescu

Calitatea în învățământ este legiferată prin Ordonanța de Urgență nr. 75/12. 07. 2005 – „Asigurarea calității educației”, lege care prevede o evaluare externă, bazată pe standarde naționale și...

Atelier

Crononauții

de Bogdan Cristian Blascioc

După partida de sex cu wuana Lamyr se simțea epuizat. Nu reușise să ejaculeze decât după ce partenera lui atinsese cel de-al doilea orgasm, fusese atât de panicat că nu va izbuti să o satisfacă încât...

ProzăAtelier