Constantin Petcu

și iată-mă născut din acest pământ roditor iată-mă căzut în magnetul lui după o viață și iată-mă îmbrățișat de tine pământ mamă acum te

despre clipa de atunci despre clipa de prunci azi vorbim senin cu suflet felin ca și cum noi am fi depărtați nici cum inculpați și uităm că de

Voi scrie odată pe trupul meu închis vei înțelege că am plecat după marfă în concediu sau că am demisionat dar eu voi fi exilat pe insula

iată râul cum pe maluri e cu precădere sloi mă retrag încet din valuri doar ți-am dat ție altoi între noi se naște brâul de tristețe între noi hai

apa va fi aerul omului aerul va fi apa peștelui și pământul va fi carnea mea este vorba de a fi creierul tălpii sau de a fi creierul

știam că durerea și lacrima mă uită printr-o întoarcere lângă tine ca o mâhnire ce se va ascunde de privirea ta că eșuarea aceea devine victorie

numai în aparență trăim o viață o moarte eu am și viața ta ca pe o floare de udat privindu-mă tu ți-ai săpat astfel mormântul în mine și tu și

împotriva spațiului un pas o secundă un gând la capăt tu mă aștepți ca o pasăre fără aripi ca un timp care moare în noi neparcurs și poemul

nu ai dori tu să se dilate secunda mult mult privește acum balonul ia înălțime și poartă cu el tot ce era pe arca lui Noe și apoi / când