"Imitație a bucuriei " – 3522 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAlexandru Depărățeanu
Alexandru Depărățeanu (25 februarie 1835 - 11 ianuarie 1865) a studiat în țară și apoi la Paris, unde și-a însușit idei revoluționare. Amestecat în mișcarea politică a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat (1864), dar a murit tânăr. A lăsat totuși pe lângă o dramă Grigore-Vodă o colecție de poezii, care s-a tipărit pentru prima dată în 1861 sub titlul Doruri și amoruri. E sigur că avea talent, dar natural, el n-a ajuns decât în faza de imitație și de inspirație după maeștrii săi, mai ales francezi. Influența aceasta se vede chiar în vocabularul întrebuințat de el, fapt care-l apropie de Heliade, care pare a-i fi fost maestru, dar îl face neînțeles azi. Probabil că nimeni nu i-ar fi reținut numele bietului Depărățeanu, dacă Topîrceanu nu l-ar fi parodiat memorabil în Vara la țară. De altfel o parte din scrierile lui aflate la moșia din Deparați a fost arsă la răscoala din 1907. Să remarc totuși talentul lui Alexandru Depărățeanu, care promitea, dar nu se copsese...
1 poezii, 0 proze
Anghelina Tiberiu
Bucurestean pierdut printre muntii cavernosi si umpluti pana la refuz cu fiinte, ridicati inca dinaintea existentei. Ma uit prea adesea in mine cautand un raspuns pentru cei din exterior, uitand mereu ca viata este doar imitatie... pentru ca asa cum a trait primul dintre oameni asa vor trai toti: cu stiinta mortii si frica neexistentei. Contact: http://tezeu.wordpress.com/ at_tezeu@yahoo.com at.tezeu@gmail.com
27 poezii, 0 proze
Agatha Vasiliu-Bacovia
Agatha Vasiliu-Bacovia, născută Grigorescu, este soția poetului George Bacovia, de asemenea poetă simbolistă minoră. Agatha Grigorescu-Bacovia s-a nascut in 1895, la Mizil. A avut o viata zbuciumata; orfana, nu si-a putut continua studiile. S-a instruit prin lectura. A fost functionara. Descoperindu-si darul de a face versuri, a lucrat la o revista literara. Abia la 23 de ani si-a inceput liceul, pe care l-a continuat cu Facultatea de Litere si Filosofie, absolvita in 1927. In 1928 s-a casatorit cu G. Bacovia. Agatha a debutat in literatura, la revista Scena, cu un poem in proza: Cand n-oi mai fi (1918). Peste un an, a mai publicat o poezie. Toata creatia ei poetica este o palida imitatie simbolista. Inainte de a se stinge, avea in manuscris un poem: De-a lungul veacurilor, de peste 1300 de versuri… Are marele merit că a avut grijă de poetul George Bacovia, sotul ei, și s-a zbătut ca opera acestuia să fie valorificată pe deplin. A studiat Literele și Filosofia la Universitatea din...
3 poezii, 0 proze
Dîrzu Andrei-Ovidiu
I'm Alunelu from Hunedoara, Romania, a graduating student from Informatics College, a becoming artist. My hobbies are: reading books and the imitative arts. I am a funny person and I make the people around me to laugh. When I am sad I am not showing it directly. The sadness is shown many times through the verses I write.
144 poezii, 0 proze
Costel Stancu
Născut la 02.05.1970, Vînju-Mare, județul Mehedinți. Locuiește în Reșița, județul Caraș-Severin. A publicat volumele de poezie: - Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Dominic sau despre imitația umbrei, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Măștile solitudinii, Editura Marineasa, Timișoara, 1997. - Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timișoara, 1998. - Fluturele cu o singură aripă, Editura Timpul, Reșița, 2000. - Arta imaginației, antologie, Editura Vinea, București, 2001. - Cîntarul de apă, Editura Marineasa, Timișoara, 2002. - Vînătoarea promisă, Editura Marineasa, Timișoara, 2003. - Ieșirea din peșteră, Editura Marineasa, Timișoara, 2005. - Înghițitorul de creioane, Editura Tim, Reșița, 2009. - Evoluți@ umană, epigrame,Editura Tim, Reșița, 2009. În volume colective : - Orașul cu poeți, Editura Timpul, Reșița, 1994. - Casa faunului, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Antologie tabăra Oravița, Editura Mirador, Arad, 2004. - Drumul către Piatra Scrisă, Editura...
464 poezii, 0 proze
Emanoil Bucuța
Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu) (n. 27 iunie 1887, Bolintin-Deal, Giurgiu - d. 7 octombrie 1946, București) a fost un scriitor și biolog român, membru corespondent al Academiei Române. A fost preocupat de cercetări de etnografie și folclor, de istorie literară, și a scris poezie și romane poetice. Emanoil Bucuta este fondatorul și directorul revistei de epocă Boabe de grâu între anii 1930-1935, asigurând fotografiei etnologice prestigiul de document sociologic de certă valoare informativă. În "Istoria literaturii române de la origini și până în prezent", G. Călinescu l-a introdus la categoria poeților intimiști, alături de Gavril Rotică, Alexandru Claudian, Al. Rally sau Perpessicius. Poetul cântă micul univers casnic, "cultivând manufactura metalică, cu ceva din tehnica lui Heredia". Ale sale "Cântece de leagăn" au fost foarte imitate (de exemplu, de Emil Dorian). Proza sa este caracterizată de critic ca fiind "dioramatică". Opere * Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de...
2 poezii, 0 proze
Gabriel FATU
S-a nascut intr-un sat numit Luminita, comuna Topolog, in judetul Tulcea. Dupa liceu a venit la Bucuresti si patru ani consecutiv a dat examen la teatru. Intr-un final a reusit, a absolvit in iulie 2000, dar vroia sa renunte, deoarece, credea atunci, "daca nu stii pe nimeni nu prea ai sanse....". A vrut sa mearga la Tulcea sa lucreze in asigurari. Primise o invitatie de la Cairo pentru festivalul de teatru din septembrie si a vrut sa mearga, totusi, sa joace spectacolul, sa nu incurce echipa. Si, s-a intors plin de glorie: a primit "Premiul pentru cel mai bun Actor". La intoarcerea in Romania, a primit un rol intr-un nou spectacol la Teatrul de Comedie, apoi la Nottara. A intrat si la televiziune, s-a angajat la UNATC (fostul IATC). Din 2004 pana in 2006 a jucat la Teatrul Foarte Mic. din Bucuresti. Din 2006 joaca in Laptaria Enache in spectacolele "HELL" de Lolita Pille (cu Adriana Trandafir, Cristi Iacob etc) si, in cea mai recenta productie marca Teatrul Daya, "SI CAII SE IMPUSCA,...
5 poezii, 0 proze
Mirela Corina Chindea
Sunt absolventa a Facultatii de Filologie , sectia romana-spaniola , cursuri de zi , Universitatea Babes -Bolyai, Cluj -Napoca,cu licenta obtinuta in 1984. Din '84 am fost profesor titular de limba si literatura romana in judetul Bistrita-Nasaud. Dupa '90 am obtinut prin concurs public national postul de profesor de limba si literatura romana la Colegiul National Andrei Muresanu din Municipiul Bistrita ( sectia pedagogic ) unde am lucrat pana in vara anului 2001. Expatriata in august 2001, am ales destinatia Italia.In prezent traiesc in N-E, zona Udine . Dupa mai multi ani de cursuri preparatorii in Italia( din 2002 pana in 2006 am facut peste 1500 de ore de curs,unele pentru a obtine diplome si atestate de mediator cutural si lingvistic, altele pentru a ma forma ca specialist in imigratie si in legislatie italiana si comunitara privind acest domeniu),am lucrat un timp ca mediator cultural si lingvistic in zona Udine. Din vara lui 2006 lucrez in cadrul ALEF si al CGIL ca responsabil...
2 poezii, 0 proze
Pierre de Saint Cloud
This skillful and cultured poet brought the adventures of Renart the Fox, known previously only in Latin, to a wider, French-speaking public. The two earliest branches of the Roman de Renart, II and Va (ca. 1174–77), which relate the love affair of Renart and Hersent the she-wolf, are attributed to him. Though he imitated Ysengrimus for three episodes (“Renart and Chantecler,” “Renart and the Titmouse,” “Renart and Hersent”) and Marie de France for another (“The Fox and the Crow”), “Renart and Tibert the Cat” is his own invention. He pokes fun at the legal system, pontifical legates and certain religious institutions, princes and nobles, through a subtle parody, intended largely to evoke laughter, of the chansons de geste and Arthurian romance. He was read and imitated by French and foreign authors of beast epics, such as Jacquemart Gielée, Heinrich der Glîchezâre, and Chaucer), by fabulists and writers of exempla (Eudes de Cheriton, Nicole Bozon, Jacques de Vitry), and by Philippe de...
9 poezii, 0 proze
Margareta Sterian
Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare româncă. A fost soția poetului Paul Sterian. Pictorița, poeta, romanciera, traducatoarea și scenografa, Margareta Sterian a lăsat o opera vastă și complexă, semn al autenticei vocații enciclopedice și al prea-plinului emoțional, care îi conturează un profil aparte in cultura națională. "În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează și se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicație au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu știu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit și au creat în orașele renașterii italiene. Comunicațiile, aparatele, călătoriile au favorizat și pastișarea valorilor, imitațiile, pastișele de tot felul", mărturisea într-un interviu, spre sfârșitul vieții, iar opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor, forța extraordinară de a nu se lăsa...
16 poezii, 0 proze
Imitație a bucuriei
de Salvatore Quasimodo
Acolo unde arborii fac și mai părăsită seara, cât de leneș a pierit ultimul tău pas, când abia se ivește floarea de tei și-n soarta ei stăruie. Cauți o explicație sentimentelor, încerci tăcere în...
Trăim un prezent prețios
de Corneliu Traian Atanasiu
(acest text este continuarea articolului: O idee de bun simț – bucură-te de ceea ce ai ) „Dacă există un păcat împotriva vieții, acesta constă probabil nu în a renunța, disperat, să afli un sens...
Victor, clovnul din mine
de Bejliu Anne-Marie
Să cunoști a evoca umbre într-o scenografie a apaticului, pare a fi o artă superbisimă. Și asta mai ales când reușești să le aduci în fibra iluzivă, mișcarea. Ele te cuprind grațios și te copiază...
Poveste monotona II
de Bogdan Ladaru
Poveste monotonă II Autobuzul în care mă aflu eu acum e verde. Și merge în orașul meu. Înainte, obișnuiam să merg în orașul meu cu un autobuz albastru, care, de fapt, mergea în orașul tău,însă...
Bucuria de a respira
de Ana Urma
„Linişte, e linişte... ca şi cum m-ar gândi un arbore” de Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) Parte din ceea ce suntem datorăm lecturilor care ne transformă și pun în legătură cu...
Imitație după Byron
de Lermontov Mihail Iurievici
Prietene, nu râde pe nedrept - Mi-e dat să port cunună grea de spini... Iubita nu mai pot s-o țin la piept, Dar ochii de-amintirea ei sânt plini. Ca lanțul de ocnaș, zornăitor, Îmi zornăi tu în...
Fascinația modelelor (I)
de Corneliu Traian Atanasiu
“Mă bucur că (subiectul) a fost deschis și sper ca acest eseu să nu fi generat doar ecouri ce în timp se sting ci să fi strecurat o problemă sâcâitoare printre cele la care ne gândim îndeobște.”...
Cuget târziu II
de Mahok Valeria
Arta este imitația frumosului Divin, iar Divinitatea creatoarea artei perfecte. Politețea este bunul simț al conștiinței. Iubirea adevărată se simte și nu se dezminte. Dacă extragem zilnic, din...
in ritm de Pink Floyd
de Felix Onofrei
Consider ca poezia este parte a fiintei umane,entitate a sufletului care vibreaza si cuvantul mestesugit ce inalta descoperind marilor spirite credinte,adevaruri imuabile sau profetii. Ascult acum un...
La numărul 99 nu mai locuiesc oameni
de Ioan Barb
Nu știu ce m-a apucat încă de dimineață să trec pe străduța ce urcă de-a lungul apei, începând de la podul din beton armat, succesorul podului vechi din lemn de stejar, pe care l-a luat apa la...
