"Il cabaret di Churchill" – 20420 rezultate
0.01 secundeMeilisearchnu il stim
1 poezii, 0 proze
Lorenzo de Medici (zis il Magnifico)
1449-1492 Descendent al familiei de bancheri mecenați Medici, nepot al fondatorului Academiei neoplatonice din Florența, Cosimo, “Părintele Patriei”, fiu al lui Piero dei Medici și al Lucreziei Tornabuoni, Lorenzo de Medici, supranumit Magnificul, a moștenit mai mult de la bunic decât de la tată iscusința în conducerea treburilor de stat și receptivitatea față de artă și față de tot ce e frumos. De foarte tânăr a făcut studii cu iluștri învățați, împletind învățătura cu instruirea politică și călătoriile în peninsulă. După moartea tatălui său ajunge în fruntea statului florentin, pe care îl va conduce cu abilitate timp de 23 de ani. Acești ani constituie perioada cea mai strălucită din istoria Florenței pe care el a ridicat-o la nivelul de model al civilizației Renașterii și al culturii umaniste. Politician de geniu și diplomat neîntrecut, a fost totodată și un om de o vastă cultură și un mare protector al literaturii și artelor. De prețuirea și sprijinul său s-au bucurat cei mai mari...
2 poezii, 0 proze
kim jong il
1 poezii, 0 proze
Benedetto Gareth
1450-1514 S-a născut la Barcelona și a emigrat la curtea aragoneză din Neapole, unde a îndeplinit felurite funcții în secretariatul statului napoletan, sub mai mulți suverani. La Neapole și-a petrecut cea mai mare parte a vieții și tot aici a murit. Și-a intitulat Canțonierul „Endimione”, adunând, sub auspiciile legendei frumosului păstor, poezii de inspirație delicată unde modelul lui Petrarca se întrețese cu citate din Vergiliu și Ovidiu.
2 poezii, 0 proze
iulia ralia
'il pleut sur ma vie dans la ville ...'
17 poezii, 0 proze
Mario Luzi
Mario Luzi è nato il 20 ottobre 1914 a Firenze. Docente di letteratura francese all'Università di Firenze. Il 14 ottobre 2004 è stato nominato senatore a vita dal presidente della Repubblica Italiana (Ciampi). E' morto a Firenze il 28 febbraio 2005. Ha esordito come poeta nel 1935 con la prima raccolta La barca, cui fece seguito Avvento notturno (1940), testo esemplare dell'ermetismo fiorentino. La sua produzione poetica successiva fu foltissima, a scandire le tappe di un itinerario poetico tra i più ricchi e coerenti del XX secolo italiano: Un brindisi (1946), Quaderno gotico (1947), Primizie del deserto (1952), Onore del vero (1957), Il giusto della vita (1960) comprendente tutte le poesie composte fino a quell'anno, Nel magma (1963), Dal fondo delle campagne (1965), Su fondamenti invisibili (1971), Al fuoco della controversia (1978), Per il battesimo dei nostri frammenti (1985), Frasi e incisi di un canto salutare (1990), Viaggio terrestre e celeste di Simone Martini (1994). Tema...
11 poezii, 0 proze
Loredana-Suzana Golban
"Ieri am visat ca il vedeam Pe Dumnezeu si ca-i vorbeam; Si am visat ca-s ascultat... Apoi visam ca am visat." Antonio Machado
5 poezii, 0 proze
Alina Cristea
Un viitor fictiv pe care il visam si care trece. Suntem doar noi, fara doar si poate. Acum, aici.. si-atat.
22 poezii, 0 proze
Ion Iancu Vale
Sunt unul dintre cei care îl știu extrem de bine pe Ion Iancu Vale. Aș putea spune că îl cunosc ca pe propria-mi persoană. Între noi a existat întotdeauna o legătură și o încredere perfecte, totale, devenindu-i cu vremea un confident de neînlocuit. De aceea, pot afirma din capul locului că Ion Iancu Vale a fost, este și va fi un poet. Născut și nu făcut. Mai ales prin felul cum a trăit poezia. Așa i-a fost datul. Cei care nu au avut șansa unei astfel de condiții, cu greu pot înțelege în toată complexitatea lui un astfel de om. Iată ce îmi zicea în acest sens: „Datorită acestei condiții, obsedante și perpetue, bucuria și tristețea, victoriile și înfrângerile, dragostea și ura, curajul și teama, eu le-am trăit la alte cote, până la extaz. Am trăit și trăiesc încă prin și pentru poezie, cum numai prin și pentru Dumnezeu se mai poate trăi. Și nu voi regreta niciodată.” Nu a scris mult pentru că nu avea cum, datorită neastâmpărului său permanent și a unui nebunesc spirit de frondă. Din...
16 poezii, 0 proze
Alda Merini
Alda Merini è nata a Milano il 21 marzo 1931. Ha esordito giovanissima, a soli sedici anni, sotto l'attenta guida di Angelo Romanò e Giacinto Spagnoletti. La sua prima raccolta di poesie, La presenza di Orfeo, uscita da Schwarz nel 1953 con una presentazione di Spagnoletti, ebbe un grande successo di critica. Si sono occupati di lei, fra gli altri, Oreste Macrì, David Maria Turoldo, Salvatore Quasimodo, Pier Paolo Pasolini, Carlo Batocchi, Maria Corti, Giovanni Raboni. Successivamente furono pubblicati: Paura di Dio (Scheiwiller 1955), Nozze romane (Schwarz 1955), Tu sei Pietro (Scheiwiller 1962). Le quattro raccolte di versi sono state riunite con il titolo La presenza di Orfeo da Secheiwiller nel 1993. Dopo vent’anni di silenzio, dovuto alla malattia, sono apparse: La Terra Santa (Scheiwiller 1984), Testamento (Crocetti 1988), per Einaudi Vuoto d’amore (1991), Ballate non pagate (1995), Fiore di poesia (1951-1997) (1998), Superba è la notte (2000), Più bella della poesia è stata la...
15 poezii, 0 proze
la
de Parfenie Iliieas
Calaretul iera mandru si Istet era El... Si un costum cusut pe trupul lui Zvelt si cu Chepy pe capul lui chel Dar era si el Ca vai de el... Spectatorii iarau fraceji si deci nu priveau cu bine...
Cabaret
de Ion Mihaila
Sunt zile în care sunt lângă tine Dar știu că nu mă simți Așa cum nu poți simți aerul Decât atunci când e cald Și doar lui te arăți goală Și-atunci când e foarte rece Iar tu te îmbraci mai ceva decât...
Jazz într-un cabaret parizian
de Langston Hughes
Hai zi, zi, Jazz Band! Zi-i, ca pentru lorzi și ladies, Pentru conți și duci, Pentru gigolo și dame, Pentru milionari ianchei, Pentru belferii brebanți, Și cheflii. Zi, zi-i, Jazz Band! Știți...
Zori și Asfințit
de Mariana Cârdei
Se îndrepta spre cabaret având în gând, un dor discret; era târziu, în miez de vară, și El spera – poate-ntr-o seară... El o privește pe Sans-Gene, dansând lasciv, ușor obscen, etalând forme...
Fantasme 10. Hoinari
de viorel ploesteanu
Pe copil îl trezise sforăitul lui Șchiortu. A dat ușor la o parte ramurile boschetului, care închipuiau ușa dormitorului de vară și s-a dus la izvorul lui Eminescu să se spele pe față. Înviorat,...
Sonet XX
de Mircea Cărtărescu
pe numele său adevărat vasile moțoc, provenit dintr-o familie de țărani săraci michele da capo s-a născut în anul 1883 la galați. mama, profira sadoveanu era o fire melancolică și foarte muzicală....
Proiectionistul
de Vasiliu Victor
Nu știa de cât timp își avea privirea ațintită către reflexia dată de geamul aburit și murdar. Rămase cu ochii pironiți pe chipul său tăiat de timp și îngălbenit ca un cer în miezul unei zile...
Occident
de Virgil Diaconu
Stau sub cireș, în marginea grădinii, și îl aștept să vină. S-a făcut deja întuneric și eu îl aștept la fel ca noaptea trecută, la fel ca noaptea de dinaintea nopții trecute și ca întotdeauna… El stă...
mix despre paris // pe canapeaua lui tătuca // între globuri și mături vrăjite
de carmen nicoara
pasul întâi escarpen roșu de cancan cu talpa lipicioasă ca o gumă de mestecat //și vârf de croissant încadrat la iluminism pasul 3 4 35 pe aduana mov de tam tam peste un colant verde de metropolă cu...
dadaland
de Tristan Tzara
~~~ apărut în 1916 în creuzetul abstracțiunii în pictură și al avangardei poetice: dada, criză a artei, salt în afara ismelor, insurecție integrală reinventând mecanismele creației și ale gândirii,...
