"Iederă pe ochi" – 1560 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIoan Flora
S-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, județul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia. A murit la 3 februarie 2005 în București. A fost un poet român din Serbia. A absolvit liceul la Vârșeț apoi Facultatea de Litere din București în anul 1973. Membru și secretar al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea și la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor șef la Ediția Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabilește cu familia la București. A publicat volumele de poezie: * Valsuri, 1970; * Iedera, 1975; * Fișe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia); * Terapia muncii, 1981; * Starea de fapt, 1984,1986; * O bufniță tânără pe patul morții,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie); * Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina); * Tălpile violete, 1990, 1998; * Poeme,...
5 poezii, 0 proze
tania wondraczech
6 poezii, 0 proze
Iederă pe ochi
de Mariana Cardas
Mi-am țesut o iederă pe ochi Acum nu mai visez mi-am strangulat visele mă țin la adăpost de ispita luceafărului de dimineață. În amețeala cenușie a viselor neînsemnate atâtea fire încâlcite de mână...
Curriculum Vitae
de Corina Gina Papouis
poeții sunt cei ce își uită lanterna acasă în timpul apocalipsei, cheile la intrarea în rai și pașaportul spre fericire lumina țâșnește din ei în fiecare groapă în care cad de bună voie pulsând...
borduri pustii, ochii
de Daria Darid
ochii noștri sunt niște borduri pustii moartea trece pe aici cu atâta încântare se face iederă pe umbra mea împietrită doar ca să-ți înverzească dinții * chemările noastre sunt pretutindeni ziduri...
pe cînd mă apropii de partea nebuniei pure
de Leonard Ancuta
pe cînd mă apropii de starea nebuniei pure ori de cîte ori mă descompun așa cum desparți un cuvînt în silabe și rămîne doar una pe care o treci pe rîndul următor tot așa rămîne ceva din mine care nu...
Povestea e asa
de Sonia Urzica
Iedera pe pleoapa Scalda de zi molatec Un gand cu soarele-n prag Si nici macar nu clipesti... Tu nu vezi ca de om!! Copt..totul de-aici e minciuna, e spuma cu umbra mare cat cerul cand e prins in...
Ghirlanda
de Covaci Oana Maria
"Ghirlanda dragostei" mi se înfășura în ochi ca iederă pe un vechi templu hindus. O iau din raftul bibliotecii și o așez cu grijă în punga de in, pe care scrie, albastru pe bej, Târgul de carte...
orbi din dragoste
de florin caragiu
lumea e o pieliță pe ochi nu mai e mult și bisturiul o va tăia vederea va fi grea ca o ieșire din trupul hașurat peste inimă a fost odată ca niciodată o bătaie din palme lângă piatra din spatele...
Aproape de tine
de valeria tamas
Aproape de tine cresc precum o iederă pe un zid , frunzele mele te acoperă Nu-mi pasă de trecerea anilor, rădăcinile mele cresc înăuntrul tău, din tine își iau seva. Am grijă să te acopăr de ochii...
asta știam și eu
de adrian zalman
eu te-am ales pe tine în ziua aceea ti-am redat picioarele visele ti-am scos plasturii de pe ochi da hârcă te cunosc toate sunteți burți enorme cu vene albastre nenorocitelor eu vă cunosc vă știu ah...
Orizont doar la dus
de Cristina Sirion
Avea un ochi de sticlă, mușcat de-o sclipire într-o parte. Dacă ar fi avut și-o mână de sticlă, poate că ar fi aruncat pietricele în fântâna pe care o vedea acolo jos, departe, cu ochiul lui pictat...
ziduri în orașul de iarnă
de Dana Banu
pe străzi trece iarna oamenii trăiesc în cutii de conserve oamenii au virgule puncte semne de exclamare caii sălbatici ajung la abator măcelăriile gem de animale îmblânzite nu sunt fratele vostru...
florăreasa
de Iulia Elize
ea își scrie iubirea pe ziduri cu unghiile hainele ei lălâi mângâie zidurile murdare picioarele ei se poartă-nainte ca două macarale/șireturile lungi mângâie vechile pietre de râu pavajul cel nou...
Recviem iubirii
de Ionescu Bogdan
Fara tine pe la colturile sufletului meu paianjenii si-au tesut plasa Si amintirile au mucegait si florile au primit miros de ranced Si ploaia cade infernal ca-ntr-un diluviu biblic aducand cu ea...
din nou despre lolita
de Cristina-Monica Moldoveanu
e acel miros acel aer afânat de plimbare pe calea victoriei hainele femeilor se încrețesc ca o lăptucă e vremea silfidelor cu ochii verzi o fetiță ajunsă la pubertate așteaptă la capătul liniei de...
Darul dăruirii
de Ovidiu Vasile
Darul dăruirii Ca o iederă-și, întinse-ncolăcite-a ei picioare Cuprinzând grumazul, trupul, Care-i arde și ne doare. *** După ce varsă nectarul, Din iubire, ca o mare Cheamă somnul, ca să-i fure Cea...
Altarul de aer al inimi tale
de Maria Elena Chindea
ai vrut să smulgi minutarele ceasului orb sângele tău să urce ca o iederă pe albe altare nu ți-a fost greu să accepți preoteasa care și-a renegat zeii de hârtie cerată după ce le-a scanat nimicul...
lăstari...
de Miclăuș Silvestru
teren lunecos– lăstarii fără vârfuri în urma turmei * mâna bunicii pe fiecare altoi - câte doi lăstari * prin gard la vecin – musafiri în ogradă vârfuri de lăstari * scoarță uscată – ieșite și-n...
Cindarella
de Daniel Bratu
- din ciclul “autoparodii triste” Cindarella, prin ochii tăi mari cât umbrela, Cindarella, mă-nvârt ca cine-manivela, Cindarella, și mă vând. Cindarella, eu n-aș fi vrut să fiu de-acela, Cindarella,...
