Poezie
din nou despre lolita
1 min lectură·
Mediu
e acel miros acel aer afânat de plimbare pe calea victoriei
hainele femeilor se încrețesc ca o lăptucă
e vremea silfidelor cu ochii verzi
o fetiță ajunsă la pubertate așteaptă la capătul liniei de tramvai
la nodul final unde vatmanul schimbă macazul
copilul s-a îmbrăcat dichisit și-a lustruit pantofii prea strâmți și geanta
intră singură în muzeul de istorie ca o sfântă între lumânări
se oprește cu ochii mari în fața columnei lui traian
și a tezaurului de la pietroasa
rememorează cuvintele
din basmul tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
copilăria ei ca iedera pe un zid vechi
într-o vilă din cotroceni e liniște de nu se-aude nici musca din farfurie
istoricul burlac își pierde timpul cu nonșalanță
trage husa peste cadavru
și îl ascunde într-o nișă din spatele bibliotecii
în definitiv e primăvară
001.437
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “din nou despre lolita.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14067768/din-nou-despre-lolitaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
