"Iată-mă, bat la poarta Ta" – 20054 rezultate
0.04 secundeMeilisearchAlexandru Adrian Ardelean
Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...
3 poezii, 0 proze
Daria Gordon
Niciodata nu mi-a placut sa scriu despre mine. Sau sa ma descriu. Asa ca textul acesta este, cu siguranta scris-sters-scris-sters de cateva ori. Dar mi-am facut curaj si iata-ma: m-am nascut la Constanta de unde am luat dragostea pentru mare si am invatat sa visez muntele. Am locuit in Ardeal de unde am invatat dragostea de traditie si de locul strabunilor. M-am mutat in Marea Britanie unde mi-am inceput cariera de medic. A scrie e ca si cum ai vorbi cu un prieten imaginar si i-ai arata ce vezi tu. E un vis mai mult sau mai putin real caruia ii dai aripi si il trimiti in lume. Si daca macar un om din cei care il citesc inteleg limbajul, atunci scopul a fost atins. Traim prin tot ceea ce ne inconjoara, dar visam cel mai frumos prin scris.
21 poezii, 0 proze
Vlasceanu Alexandra
Sunt in clasa a XI a C la liceul teoretic "G.M.Murgoci" Braila si am 17 ani. Iata-ma iar pe acest site dupa 4 ani de zile. Sunt studenta anul IV la medicina si pur si simplu nu imi vine sa cred ca aceste texte imi apartin. Par insipide. Poate chiar asa si sunt. Dar reprezinta gandurile si emotiile unei persoane care si-a trait si isi traieste viata cu o intensitate nebanuita. Asa ca fiti si voi ingaduitori.
11 poezii, 0 proze
elena dogaru
nascuta prin focsani(cred!)din parinti normali...am ajuns la concluzia ca se merita sa fiu cat mai nebuna sa pot supravietui in aceasta lume dementa...si iata-ma pe drumul meu acum in cautarea acelui lucru ce-mi lipseste inca...
21 poezii, 0 proze
Florin Opran
DESPRE MINE: Data nașterii: 27 iulie 1984 Resedinta: Bucuresti Profesie: economist Realizări literare: Detalii mai jos. LANSARE DE CARTE: Oamenii trăiesc, adesea, o viață întreagă negându-și vocația, aspirațiile, dorințele… O vreme am fost și eu unul din acei oameni, aspirați de curentul pragmatic al vieții. Însă… poate că era inevitabil să îmi amintesc de acea parte a mea… Navigând prin cotloanele trecutului, am regăsit versuri scrise de mine acum mult timp. Și lăsate acolo, în calculator, să fie uitate. Am decis să adun toate aceste texte într-un volum. Un volum de versuri și proză. Un volum jurnal, ce acoperă aproape 15 ani de trairi personale. Așa că, iată-mă întors pentru o vreme, “part-time” la atitudinea de artist, iata-mă scriind din nou, boem și transfigurat într-o realitate interioară de care uitasem. Scriu din nou versuri, printre toate celelalte proiecte care îmi ocupă timpul prezent. Și făcând asta, mă simt mai complet și mai racordat la...
113 poezii, 0 proze
george robu
ghinion..........de ce? pt ca inca nu m-am gandit sa fac lucrul asta pana acum.dar incerc......cum? veti vedea.......m-am nascut intr-o zi de primavara era 8 aprilie toate mi-au mers bine de la nastere pana la primele suferinte si esecuri sentimentale inasa am trecut peste asta si iata-ma scriind aici
1 poezii, 0 proze
Raluca Tarlungeanu
Totul porneste de la o incapacitate de comunicare, se nasc apoi texte care tin loc de exercitii de exprimare, se naste dorinta de a impartasi cu altii senzatii si emotii, se naste un pseudonim. Iata cum incepe o aventura in necunoscut, iata cum ma arunc in lumea voastra si-mi dezvelesc simturile si gandurile in fata spiritului vostru critic. Judecati-ma ca pe o necunoscuta dar cititi cu sufletul, e tot ce-mi doresc.
6 poezii, 0 proze
Stanescu Dragos Nicolae
daca nu am stiut ca ma nasc , iata paradoxal , nu stiu nici cand imi va sosi timpul sa mor.las treaba asta in slujba altora , daca va fi vreodata nevoie...de vreo biografie...
24 poezii, 0 proze
OANA MARTIN
Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...
10 poezii, 0 proze
Andrei Horia Gheorghiu
Am zărit lumină pe Pământ și m-am născut și eu să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi raspundeți. Nu am timp de răspunsuri. Abia dacă am timp să pun întrebări. Dar îmi place aici. E cald, e frumos, și atâta lumină încât crește iarba. Iar fata aceea, iată, se uită la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești. O cafea neagră voi servi, totuși din mâna ta. Îmi place că tu știi s-o faci amară. [ Marin Sorescu ] site-uri personale: acub.ro websiter.ro nu-brublem.blogspot.com
154 poezii, 0 proze
Iată-mă, bat la poarta Ta
de Jianu Liviu-Florian
Iată-mă, bat la poarta Ta Iată-mă, bat la poarta Ta– Dar țin în mâini numai păcate – Și nu e zi, povara mea Să nu se-ngreuneze, foarte – Zadarnic, vierme, mă tot zbat, Că binele-mi, tot rău se face –...
străbătând ceața 71
de nicolae tomescu
Iată și prima întâlnite cu primii săi elevi. I-a întâlnit în dimineața primei zile pe drumul pe care și el îl parcurgea spre școală. Salutul lor era însoțit, de cele mai multe ori, de zâmbete, îi...
Profesor în satul natal
de nicolae tomescu
Iată și prima întâlnite cu primii săi elevi. I-a întâlnit în dimineața primei zile pe drumul pe care și el îl parcurgea spre școală. Salutul lor era însoțit, de cele mai multe ori, de zâmbete, îi...
Recviem pentru o femeie
de P. Tóth Irén
Ea a murit pe cine-am iubit e-adevărat că nu i-am spus niciodată. Atunci eram doar prieteni. Trăia cu un alt bărbat, tatăl legitim al celor trei copii. Avea doar douăzeci și doi de ani și cei trei...
STAFETA -II -
de Adriana Camelia Silvia Popp
MOTTO: «Dupa aceste lucruri, m-am uitat si iata, o usa era deschisa in cer. Glasul cel dintai pe care-l auzisem ca sunetul unei trambite si care vorbea cu mine mi-a zis:\"Sui-te aici si-ti voi arata...
Ileana Osanzeana si Fat Mum Os
de lidia
Ileana Osanzeana si Fat Mum Os sau Legile lui Murphy in culoare locala Personaje: Povestitorul Fat Mum Os Ileana Osanzeana Gigi Duru Imparatu Barosanu Inteleptu Inteleptilor Curtenii Corbu Actul I...
Mai bat încă la porți nedeschise
de Elisabeta Branoiu
Zâmbind, am coborât la tine, din Cerul care cerne iubire și bat la toate porțile închise! Nimeni nu deschide?... Aștept la răscrucea revenirii sumbrelor voastre trăiri Să vă adun de pe drumuri în...
Inger pedepsit
de Bogdan Nicolae Groza
Indreptandu-ma, intr-o seara, spre casa, dintr-odata ma aud strigat: - Hei, ochelaristule, fa-te-ncoace ca am mare nevoie de tine! M-am uitat nedumerit in dreapta si in stanga dar n-am vazut pe...
Creatia
de nonciu dragos
CREAÞIA E replică la luptă, Hazard nestăvilit Mă bate-n viață, Al meu iubit. Bizar e omul ferm Ce-și cânt în jar, Plină de mare farm, Mă lasă cămătar, Sunt frânt de luptă, De iarba verde Și de femeia...
cei șapte contra tebei
de Catalin Pavel
I. orice început e o barbarie. deschizi ochii și lumea te înjunghie cu înfățișarea ei. ce se poate întîmpla mai mult la poarta ochilor mă voi prăvăli pînă tîrziu, pînă ochiul copilului de demult se...
