Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"HAIKU V"15538 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
IM

Ioan Marinescu-Puiu

AutorAtelier

Scriitor umorist,membru US(din 1999),22 de volume publicate,din care:5 volume de epigrame,5 volume de haiku,1 volum de poezie clasică,4 volume de poeme într-un vers,4 volume de proză umoristică scurtă și 3 volume de murphologie aplicată.Prezent în 47 de antologii de epigrame și de haiku.Din palmares: un premiu al US - filiala Cluj -,2 premii la Festivalul Național de Poezie "Octavian Goga",numeroase premii la concursuri de epigrame,haiku sau de proză umoristică scurtă.

8 poezii, 0 proze

Dan ConstantinescuDC

Dan Constantinescu

AutorClasic

Dan Constantinescu, poet și traducător român. Psudonim Dan Nikora, ca scriitor german, ( după numele mamei – Nicoară ). Născut la 6 februarie 1921, Hunedoara. Studii: liceu Orăștie, apoi Universitatea Cluj și Sibiu. A frecventat Cenaclul „Cercul literar de la Sibiu”, alături de Ion Negoițescu, I.D. Sârbu, Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș. 1980 – pleacă în Germania de Vest. Volume: „Unde”, Ed. Eminescu, 1969, versuri. „Vatra”, Ed. Eminescu, 1978, versuri. „Dempreunul-a-fi”, versuri, 1990. Colaborări la traduceri din literatura universală. Traduce integral pe Rainer Maria Rilke, haiku-ri și versuri din lirica japoneză. Decedat la 13 martie 1997, Freiburg, Germania.

1 poezii, 0 proze

Valentin NicolițovVN

Valentin Nicolițov

AutorClasic

S-a născut la 12 februarie 1945 în București. A absolvit Institutul Politehnic din Cluj în anul 1972 cu diplomă de inginer. Și-a început activitatea literară la cenaclul literar „Nicolae Labiș” din Brașov în anul 1965 și a continuat-o cu pasiune la cenaclul literar al revistei „Viața Armatei”, la cenaclul „Vasile Cârlova” de la Cercul Militar Național, la cenaclul „Mircea Eliade” al Societății Scriitorilor Români și la cenaclul literar al Societății Române de Haiku din București. Este membru al Societății Scriitorilor Români, al Societății Scriitorilor Militari și al Societății Române de Haiku. Din anul 2001 este secretar general de redacție la revista de interferențe culturale româno-japoneze HAIKU. A scris și publicat poezie și proză în revista „Viața Armatei”, poeme haiku în antologiile intitulate „Caligrafiile clipei” – apărută în 1999 și „Luna-n țăndări” – apărută în anul 2000, poezie în antologiile cenaclului literar „Vasile Cârlova” intitulate „Dimensiuni din lumina spiritului”...

6 poezii, 0 proze

Vasile MoldovanVM

Vasile Moldovan

AutorClasic

S-a născut la 20 iunie 1949 în satul Șopteriu, comuna Urmeniș, județul Bistrița-Năsăud. STUDII. A urmat școala elementară în satul natal (1956-1963), iar liceul la Teaca, județul Bistrița-Năsăud (1963-1966) și Câmpulung-Moldovenesc, județul Suceava(1966-1967). După un popas în Armată, la arma grăniceri, experiență pe care o va fructifica ulterior în cartea „Semn de armă – harta României”, urmează Facultatea de Ziaristică (1975-1979), iar ulterior, Cursul Postuniversitar de Jurnalistică și Științele Comunicării(1995-1996). După efectuarea studiilor de specialitate a lucrat în presa departamentală timp de un sfert de secol. Vasile Moldovan se numără , alături de Florin Vasiliu, Vasile Smărăndescu, Ion Acsan, Mioara Gheorghe și Emil Burlacu printre fondatorii, în primăvara anului 1991, a Societății Române de Haiku, iar din anul 2001 este președintele executiv al acesteia. A publicat numeroase poeme haiku în reviste românești și internaționale: Haiku, Albatros, Orion, Micul Orion, Orfeu,...

35 poezii, 0 proze

elena gheorghiuEG

elena gheorghiu

AutorAtelier

verde .soldatul porumbel-poveste-editura mondograf 1995 povestea pisicutei fundita-editura metafora 1999 sapte povesti-editura metafora 2000 vietuitoarele de pe lacul morisa-ed metafora 2001 simple povesti-ed metafora 2002 moartea intra in vacanta 2003, lupi si dame dulci 2004- editura Metafora broboada verde 2005-editura Europolis o fetita numita Speranta-editura metafora 2003-povesti mostenire-flori de tei-editura Europolis 2006. acvariul cu pesti nebuni-editura Vif-Constanta 2008. bărbați vulnerabili-editura vif- Constanța-2008. soparla si marea-editura VIF-Constanta-2009 Coculeana-revista celor mici-Ed Europolis 2007. Grafica la urmatoarele povesti: Doctorita Miau Ed Europolis 2005 si Rina, Ursoaica- Ed Vif. 2009. Integrame -12 reviste si 4 reviste de rebus Aparitii editoriale in Telegraf, Cuget Liber, Romania Libera, Luceafarul Reviste de Haiku- Albatros, Flori de Tei, Autoare de Haiku din Romania. Cartea Congresului de Haiku-1-5 Iunie 2007. Aparitii rebusiste si integrame in...

834 poezii, 0 proze

Ana UrmaAU

Ana Urma

AutorAtelier

Debut literar - 2009 editura Semănătorul, - vol. "File de jurnal fără sfârșit" Volume publicate: Isadorable[poezie], edituraArtBook 2015; Ploaie de vară[haiku], editura Pim 2015, File de jurnal[poezie], editura Pim 2016; Începând cu anul 2010 prezentă în antologii sub sigla cenaclului Lira21 și ale grupului RomanianKukai, până în prezent peste cincisprezece Premii: Premiul I, II și III, mențiuni haiku 2010-2016, concursuri RomaniaKukai, Premiul Poemul Anului 2014, Haiku Club Premiul III 2013, proză, Vis vegetal, concurs Lira21 Locul I 2014, poezie În țara magiei, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Locul I 2014, recenzie Patria mea A4/Ana Blandiana, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Premiul III 2015, poezie religioasă, Festivalul Credo Premiul I/Trofeul Iarna 2015, poezie/Saudade, concurs Iarna&agonia.ro Premiul III 2015, poezie, Un mail în noapte, concurs Marele premiu Agonia.ro Mențiune 2015, festivalul internațional Romeo și Julieta la Mizil Premiul III 2016,...

198 poezii, 0 proze

Luminita SuseLS

Luminita Suse

AutorAtelier

Luminita Suse is a member of the League of Canadian Poets, Haiku Canada, The Ontario Poetry Society, Tanka Canada, Tanka Society of America, and others. Publications: - Skylark No. 2, 2013, UK - Ottawa Arts Review, Issue 7.1,2013, Canada - Byline, Vol.30, No.4, Aug-Sep 2013, Canada - World Haiku Review, 2012 - A Hint of Light, co-author Mike Montreuil, response tanka, Edition des petits nuages, 2013, Canada - A Thousand Fireflies / Mille Lucioles, Edition des petits nuages, 2012, Canada - Avid Walls, phafours press, 2012, Canada - Kado Calea Poeziei, Vol. 1:1, 2012, Romania - Bywords Quarterly Journal, 2006-2013, Canada - The New Stalgica Hymnal, 2009, Canada - Ditch Poetry, 2008, Canada - The Broken City, No. 6, 2010, Canada - Air Out In Air, 21 Poets for the Guatemala Stove Project, phafours press, 2011, Canada - Moonbathing, No. 2-6, 2010-2012, USA - Magnapoets, No. 7-9, 2012, Canada - Magnapoets “Butterfly Away” anthology, 2011, Canada - Magnapoets “Many Windows” anthology, 2011,...

693 poezii, 0 proze

eugen pohontuEP

eugen pohontu

AutorAtelier

- aparitii sporadice in reviste literare, antologii, volume colective, etc.1975-1983 - debut 1979 ”Convorbiri literare” Iași - 2013 grupaj versuri in antologia comunitatii romanesti din Dublin, revista "Onix" - 2013 grupaj versuri in antologia "Itinerarii lirice" editura "inspirescu" - 2014 volumul de versuri "Simboluri Deturnate" editura "Rovimed" Bacău - 2014 revista "Impact" Dambovita - 2015 antologia ”poemia” editura ”ArtCreativ” - 2015 antologia ”Carte Diem” editura ”Vocativ” - 2016 volum colectiv ”timpul pietrelor prețioase” editura ”ArtCreativ” -2016 volumul de haiku, senryu, tanka, renga - ”karumi-fragmentarium” ”ArtCreativ” -2016 două apariții cu grupaje de poezie în revista online ”eCreator” -2017 volumul de versuri ”în sensul copilului” editura ”Grinta” Cluj -2018 antologia ”5x5+5” datorată ”Direcției 9”

151 poezii, 0 proze

Gelu Bogdan MarinGM

Gelu Bogdan Marin

AutorAtelier

Jurnalist. A scris si publicat poezii, povestiri, eseuri. Membru al Societății române de haiku. e.mail :gelu.bogdan@yahoo.com apariții în volum : " Diavol cu șal mătăsos " - 2007 la editura Fundația Culturală Antares. " Ucis prin lehamite ' - 2008 la editura Fundatia Culturala Antares . "Mamiferul minoritar " - 2008 la editura Fundatia Culturala Antares membru al U.S.R.

309 poezii, 0 proze

EA

enachescu adina

AutorAtelier

Biografie Adina Al. Enachesacu Naștere:Rm. Valcea, Jud. Valcea Studii:Fac.de Matematica(1952-1957), Bucuresti Stare civilă:căsătorită Ocupația: profesor Activitate literară:- membru fondator al Societății Literare Anton Pann-Rm.Vîlcea(1983); membru SRH, Bucuresti; Societate de haiku, Constanta); Societatea Scriitorilor Romani(2000); Cenaclul Perpessicius Bucuresti etc. Colaborări: Orizont, Evenimentul, Cronica Vîlceană, Jurnalul de Vîlcea, Monitorul de Vîlcea (Rm.Vîlcea), Poștașul (Slatina), Curierul de Valcea, Viata Valcii, Amurg Sentimental (București), Paradox ( Bucuresti), Revista romana de versuri si proza, Metafora (Constanta), Albatros (Constanta), Dor de dor (Calarasi) -redactor, Haiku (Bucuresti), Povestea Vorbei (Rm.Valcea), Revista bibliotecii, Crenguta (Chisinau), Miorita noastra (New York), Gong (Franta), Ko (Japonia), Viata de pretutideni ( Arad- redactor)-poezie, proza scurta, reportaj, publicistica, cronici literare, istorie literara, haiku-uri, tanka, haibun, renku...

2 poezii, 0 proze

Haiku vulgar

de Fluerașu Petre

in casa parasita amanti inlantuiti, in iubire...

PoezieAtelier

Haiku-Vantul

de Rodica-Hera CHIRIAC

Se topeste-n bronz pe trupul alb, fierbinte briza salina. Se da tuturor mai lin sau in rafale- trupul de aer. 22.02.03

PoezieAtelier

Haiku – Vântul si stâncile

de Rodica-Hera CHIRIAC

Brate de piatra înconjoara straveziu trupul vântului. Vantul printre stanci. Satul de hoinareala se odihneste. Trupul straveziu în bratele stâncilor se odihneste. Si-unduie trupul prin degete de...

PoezieAtelier

Haiku/Veselie

de Daniel Puia-Dumitrescu

Picuri fierbinti patrund in adancul padurii - Minunea de-a fi. *** Gargarite insotesc Valsul firelor de iarba - Vara in crang. *** Raze de soare freamatul ghioceilor - nici urma de vant.

PoezieAtelier

Haiku visării

de Edi APOSTU

Haiku visării Fantasme moarte Figuri orgasmatice Cărarea spre nul.

PoezieAtelier

Haiku vs impresionism

de Dan Norea

Probabil nu sunt primul care face o paralelă între haiku și pictura impresionistă. Spre deosebire de pictura clasică, de până în a doua jumătate a sec XIX, mai degrabă fotografică, pictura...

PoezieAtelier

Haiku vesel

de Mihaela Roxana Boboc

Ciupesc zorile Trezirea, păsărilor! Ciocuri albastre Dansează norii Ciocârlia lui Zamfir Respiră naiul Clipesc ploile Pământul adulmecă Roșesc maci timizi.

PoezieAtelier

haiku (valea îngustă)

de Flavia Muntean

valea îngustă - o frunză își schimbă locul în vânt

PoezieAtelier

\"Poemul haiku în România\" - Florin Vasiliu

de Magdalena Dale

Cartea lui Florin Vasiliu „Poemul haiku în România” (Editura Curtea Veche București, 2001) dezvăluie cititorului istoria activității de adaptare a poemului haiku la noi în țară. Fenomenul literar...

ArticolAtelier

haiku

de Adi Cristi

haiku Vocea mă arde Cum flacăra Înaripează cenușa

PoezieAtelier