"Galaxii pe-un varf de ac" – 2092 rezultate
0.04 secundeMeilisearchtodor adrian
Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.
60 poezii, 0 proze
radu-ilarion munteanu
Născut sub semnul Gemenilor, într-un orășel din Valea Jiului, în precedentul an al câinelui de foc, între mineri și momârlani, de origine fizician, de profesie pensionar. Redactor la portalul cultural LiterNet.ro. Coautor negru la o serie de volume de chimie macromoleculară, cu un singur nume pe copertă. Coautor (alături de fiul său Ramiro) la volumul de proză Glissando , Editura Napoca Star, Cluj, 2001. A mai publicat volumele Nisip peste bordul nacelei , editura LiterNet.ro, 2003 (o versiune selectată a primului volum), Fals tratat de alchimie onirică , Editura EIKON, Cluj, 2005, proză, Osmoze , ăproză, Editua Limes, Cluj, 2007, Călatorul de serviciu , jurnal, Editura MNLR, & Editura Semne, București, 2008, și , proză, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2008. Publică proză, foarte puțină poezie, eseuri, cronică de carte, de teatru și de cinematecă, în reviste digitale online și în mai puține reviste tipărite. Sit personal http://rim.tmp.ro
38 poezii, 0 proze
Barbu Nemțeanu
Talentat și prodigios traducător din literatura universală (Petrarca, La Fontaine, Baudelaire, O. Wilde, Goethe, Turgheniev, Lessing, Heine, Lenau etc.), poetul Barbu Nemțeanu (pe numele adevărat Benjamin Deutsch) s-a născut în octombrie 1887, la Galați, fiul lui Iacob și Sanina Deutsch. Tatăl a fost institutor la școala izraelită din acest oraș. Moare tânăr, lăsându-l pe Barbu Nemțeanu la vârsta de 10 ani unicul sprijinitor al familiei. Ocupă diferite funcții (practicant de birou, reporter, funcționar etc.). În 1904, poetul debutează la ziarul gălățean Înainte, transformat după război în Galații noi. De-a lungul scurtei sale vieți, Barbu Nemețeanu desfășoară o bogată activitate gazetărească sub diferite pseudonime (Cireșeanu, Todescu, Luca Zimbru, Ion Corbu, Vasile Crângu etc.). În 1908, sub conducerea sa, apare la Galați revista socialistă Pagini libere, unde semnează lucrări originale și traduceri. Ultimii ani ai tinereții și-i petrece într-un sanatoriu de tuberculoși. În 1913...
3 poezii, 0 proze
cornel marginean
.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.
268 poezii, 0 proze
Rogozea Isabela
Si cand te gandesti ca in orice moment totul poate sa piara..... In singuratatea noastra universala,nascuti accidental dintr-un pamant tacut,traind la voia intamplarii,ne inhamam la trairi peste limita supravietuirii iar strigatele noastre au ecou indepartat, se lovesc de galaxii si apoi pier epuizate in neant.Cine poate definii dreptatea in cazul de fata? Am luptat secole intregi pentru ea si inca mai luptam...insa firea ramane aceeasi:nedreapta si fara mila.
1 poezii, 0 proze
Gabriel Netejoru
În mintea mea acum răsar imaginile toate. Știu cum eram când om eram, cum arătam la anul șapte. Acum, după un milion de ere pământene, nu am uitat c-am fost, că sunt stăpân al vieții mele. Dar viața mea nu e nimic. Nimicu-mi este viața. Sunt doar un roi de galaxii pulsând în infinit.
1 poezii, 0 proze
Galaxii pe-un varf de ac
de mircea trifu
Te-am pictat pe o oglindă să fii noaptea între noi, Căci m-am săturat de mine și de-acel ce n-am să fiu, De acea singurătate cu sâni plini și ochii goi Ce se-ntinde ca o târfă, cu cei doi, în timp ce...
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă nici de îndoiala mea netoată
de Calotescu Tudor Gheorghe
poate că într-o zi am spus poate doar așa dintr-un obicei ciudat de a da o șansă nesfârșirii să se întoarcă la punctul zero de ce să cred că nu ar vrea să se mai nască măcar o dată să facă bing-bang...
Ziua Mondiala a Poeziei
de Dan Mitrut
Astazi 17.03.2003 a avut loc la sediul NOVA-SARM, Colegiul National Ferdinand I, Bacau, manifestarea dedicata Zilei Mondiale a Poeziei, \"Rugaciune spre stele\", realizata in parteneriat de cele doua...
lady bird
de catalina marincas
la diana miroase a vânt și a noapte în care dormi în căpițe de fân cu buburuze ce se agață de tălpi și se iubesc tremurând ca pe un vârf rece de Alpi. doamne, și iar e dorul acela cu nuanțe de mov și...
Nicidecum. Niciodată.
de Alexandra Alb Tătar
-Mami, te rog cel mai frumos din toată lumea să vii să ne jucăm cu planetele, să le dăm drumul pe orbite, să vedem care aleargă mai repede, care câștigă și-apoi să-mi povestești cum ar arăta pe cer...
Așteptând inventarea mașinii timpului
de adrian rentea
Ani la rând te-am avut de-a dreapta mea pasionat de cărțile lui Frank Herbert te priveam ca pe o stea dintr-un alt sistem solar de a cărei existență știam doar eu prin hubloul lumii mele te atingeam...
Geometria sau căutarea drumului (Eseu)
de Daniel Turcea
I fragmente cuante impurități într-un cristal, galaxiile heliu, miez al Apei, scânteind și trupuri, ceruri, literele Cărții sau întâmplările ce sunt întru amiază asemeni razei ce se țese-n frunze,...
Aura unui regat liric
de Nicolae N.Negulescu
În antologia “Poeți de pe Jaleș”, Editura Drim Edit- Tg. Jiu, 2007, 153 pag. s-au adunat într-un mănunchi (rar întâlnit) – urmând modelul metafizic brâncușian, cei “12 Apostoli” ai Cuvântului....
Et in Arcadia Ego
de Ioan-Mircea Popovici
1. spune tu ce loc de vis între iad şi paradis orb să fii să nu găseşti rai în cele pământeşti… şi uite-aşa imaginile - şi fac de cap amintirile vin peste noi insularii din vecinătatea ţărmului înalt...
Thirsty tree of death
de Posogan Horea
Te-ai născut ca cel mai alunecos om din lume. Erai atât de alunecos în clipa în care ai luat prima gură de realitate, încât medicul te-a scăpat pe gresia albă a sălii de nașteri și dus de o forță...
Lecția de poezie nr. 4.: extrase din atlasul unei lumi dificile
de Leonard Ancuta
bonjour tristesse 1. luni subterane în tonuri înalte tu numai tu dintre toți bei rom alb cu mănuși negre. piano music tu numai tu dintre toți te pierzi într-un lan de rapiță înflorită. frînă bruscă...
primul mit al dragostei noastre
de Leonard Ancuta
doi sori în fiecare dimineață la răsărit, doi sori la apus. două luni deasupra noastră ne luminează prin tavanul subțire și e vară de o sută de ani. așa ne-am cunoscut: în decembrie, cînd cireșele...
În Albastru de Alexandru şi Matei
de Ioan-Mircea Popovici
„Apucă-te și scrie totul într-o carte, i-a spus Dumnezeu lui Moise...” De aici, din locu-n care Licăreşte Infinitul Tu te-ai ascuns în clipă Şi ai zburat în nor Acolo unde visul S-a înmulţit cu dor...
homo ludens
de Laurențiu Belizan
strânse planetele într-un triunghi și începu jocul de biliard ele gemură fugind care încotro una se opri pe un stâlp de telegraf alta își îndoi genunchii pregătită de fugă iar cea din urmă se...
