Poezie
Et in Arcadia Ego
( plecasem de la copacul trăsnit)
3 min lectură·
Mediu
1.
spune tu ce loc de vis
între iad şi paradis
orb să fii să nu găseşti
rai în cele pământeşti…
şi uite-aşa
imaginile - şi fac de cap
amintirile vin peste noi
insularii din vecinătatea ţărmului înalt
pe un paner
un guguştiuc şi-un porumbel
şi tot ce-ţi cântă inimioara
e-n susur de izvor
rebel
Meşterul matematicar,
cu cioara-n vârf de par,
se plimbă hoinar
peste hotar
de la Pasarela lui Cerasela
până la Stradela lui Adela
cea care-nvârte jumătate din galaxie
într-o colivie de cuvinte
cu Carul Mare şi Cloşca cu Pui
în pridvorul cu Cassiopeia lui Maya
într-un pui de poveste de august
cu Isihie de la Frăsinei
sfătuindu-mă, cu Glas de Pateric
şi pilde de Filocalie
„Măi, tăticule, să te rogi din toată fiinţa, din toate ale tale, din
toată măsura neputinţelor şi slăbiciunilor tale. Aruncă-le pe toate
spre Hristos, zvârle-le în focul închinării. Închină-le pe toate lui
Hristos, să le prefacă după cum ştie El. Întoarce-I cu închinare
deplină darul lui Dumnezeu, ca să primească pecetea harului."
încercat de duioşie
tu din Unu faci o mie
şi din mie nu mai ştiu
că se pierde în pustiu
pus pe şaua calului
pe cărarea ţărmului
coborâm pe digul plajei
şi cu băţul de alun
facem din atunci
acum
şi dăm zvon
că v-am trimis
un cais dintr-o livadă
şi Flamingul năzdrăvan
cu joben şi geamantan
deschidem sertarele de la mansardă
vizităm stradela boschetarilor romantici
trecem pe la piramida de pe plaja cu suflet
înmulţim nunta fluturilor de la sălcii
cinstim şi iubim marea
din lună
n-a mai rămas
decât o paranteză
facem o noapte lungă
cu întâmplările, cântecul şi lătratul de câine
plecasem de la copacul trăsnit
acum despicat de furtună
în zboruri transparente
cărarea coborâtoare spre mare
a făcut ramuri
ca un arbore
cu ramurile-n mare
şi rădăcinile-n cer
iubirile au înlocuit nălucirile şi plăsmuirile
în haina nouă s-a îmbrăcat dragostea
doi copii aleargă cu zmeul
strigând la ferestrele noastre
azi mi-a ieşit în cale prima bufniţă
am mers cu ea la salcia poetului
în scorbură n-am găsit nimic
ariciul fugise
ceva
ca o vrajă
pluteşte pe ţărmul acesta înalt
Plouă... cad caisele-n livadă...
un copil aruncă lumini albastre în port
catargele sunt cruci mișcătoare
mirosim a țărm
şi-a dragoste
ne caut
uite-aşa se face iară
ziua cea mai plină
cu cărări şi cu lumină
Et in Arcadia Ego
Constanţa, luni, 5 august, 2019
2.
uite că s-a strâns cântarea
în strigarea
"Pleacă-te Îngere!
Spre mişcătoarele
Pustietăți."
şi de aici
se ridicară apele
se treziră munţii
şi pe Muntele Tabor
a venit un nor vorbitor
stau în însemnări minore
din minuscule majore
note de pe portativ
o cortină stă să cadă
scena-ntreagă să se vadă
tu pictând la un motiv
nu mişca să-ţi prind scânteia
din pădurea fermecată
de acum şi altădată
chiar aici, în miezul nopţii
cade-un punct din zarul sorţii
“Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede?”
Tocmai de-aceea
Clipa cea lungă
Stă să ne-ajungă
Din urmă
Ne-au ajuns din urmă paşii
Şi-au trecut mai în faţă
Fiecare cu povara
Şi cu rugăciunea sa
Dintr-un Lemn, Marţi, 6 august, 2019
001.663
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 519
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 122
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “Et in Arcadia Ego.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14140047/et-in-arcadia-egoComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.