"Galantar" – 1725 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGălățanu Andrei Valentin
Numele meu este Gălățanu Andrei Valentin, născut la data de 14 mai 1991. M-am născut, am crescut și mi-am format personalitatea în orașul Călan, județul Hunedoara. Am urmat cursurile Colegiului Național de Informatică "Traian Lalescu", iar mai apoi pașii vieții m-au îndrumat la Cluj-Napoca, unde am absolvit Facultatea de Studii Europene. În prezent sunt masterand la aceeași facultate. M-am născut pentru a transmite oamenilor ceva, pentru a încerca să schimb ceva prin dragoste. Cel mai bun exemplu pentru cei din jur trebuie să fii tu însuți. Jertfa înalță dragostea la rang de artă. O artă a spiritului flămând care se hrănește prin libertate.
6 poezii, 0 proze
bogdan galanton
am 28 de ani, sint inginer, casatorit, locuiesc in suceava
3 poezii, 0 proze
Mihail Gălățanu
Mihail Gălățanu (n. 11 septembrie 1963, Galați) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Mihai Gălățanu s-a născut la 11 sept. 1963 la Galați. A terminat Universitatea de Fizică-Matematică, în 1988. A absolvit școala postuniversitară de Relații Internaționale (Paris, 1994-1995). Bursier al Guvernului francez și al Comunității Europene (2004-2005). A fost membru al cenaclului Universitas. Primul premiu literar (infantil, așa cum a și rămas autorul pînă în ziua de azi): pentru monolog literar, tabăra de la Ștefești-Prahova, in 1972, la 9 ani. Debut: poate fi considerat oricare din poemele publicate integral (toamna lui 1982) la rubrica DILIGENȚA POȘTALÃ din revista Cronica, cu recomandarea lui Emil Brumaru – sau chiar în LUCEAFARUL (1980-1981) de poetul Geo Dumitrescu. Debut (cu un grupaj mai amplu): 12 decembrie 1983, în SLAST (Suplimentul Literar Artistic al Scînteii Tineretului, condus de Ion Cristoiu, cu o prefață de Alex Ștefănescu, chiar în preziua morții...
6 poezii, 0 proze
Mihai Galatan
Născut la data de 12 octombrie 1986 in Tulcea, Romania. Actor.
4 poezii, 0 proze
Geo Galetaru
Născut în com. Cenad, jud. Timiș. Absolvent al Facultății de Filologie, Universitatea Timișoara. Profesor de română-franceză în com. Dudeștii Noi, jud. Timiș. Membru USR, cu 20 de volume publicate (poezie, poezie pentru copii, proză scurtă,roman). Redactor șef al revistei "Sintagme literare".
7 poezii, 0 proze
Șerban Foarță
Șerban (Nicolae) Foarță n. 8 iulie 1942, la Drobeta-Turnu Severin este un poet român contemporan. Părinții săi sunt Nicolae Foarță, medic, și Yvonne Foarță, născută Burger, profesoară de muzică. Căsătorit, fără copii; prima soție, Maria Galetariu, decedată; recăsătorit cu Ildikó Gábos. Studii (primare, gimnaziale și liceale) la Turnu Severin, Liceul Traian, între 1949-1960. Studii universitare la Facultatea de Filologie a Universității Timișoara, între 1960-1965, secția română-germană. Doctoratul la Universitatea Timișoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu. Alte activități profesionale: de profesie critic literar, scriitor, liber profesionist (cu excepția câtorva luni: martie-noiembrie 1969, când este referent literar la T.N.T și, respectiv, corector la revista Orizont) până în 1990. Director al Teatrului Național din Timișoara (1990-1991); profesor, din 1992, la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, secția Jurnalism (de la 1 septembrie 2005,...
145 poezii, 0 proze
Dan Cârlea
Facultatea de Psihologie - "Psihologia mass-mediei si a structurilor de guvernare". Am lucrat in campanii electorale, psihologie sportiva, consiliere de imagine, jurnalism. Articole în diverse publicații. ■ Carti: ▪ "Zeppelinul" - versuri - ed. Vinea, 2007 - volum distins cu marele premiu pentru debut în poezie “premiile vinea”, ediția a XVI-a, bucurești – 2007 juriul: mihail gălățanu, octavian soviany, nicolae tzone ▪ "URBAN" - versuri - ed. Vinea, 2008 ▪ "Copil în Epoca de Aur" - povestiri - ed. Tracus Arte, 2011 ▪ Publicat in antologia de poezie "iubirea e pe 14 februarie", Ed. Vinea 2010, un proiect Andrei Ruse, Razvan Tupa si Nicolae Tzone ■ Contact : [ e.dancarlea@gmail.com ]
24 poezii, 0 proze
Șerban Foarță
Șerban (Nicolae) Foarță n. 8 iulie 1942, la Drobeta-Turnu Severin este un poet român contemporan. Părinți săi sunt Nicolae Foarță, medic, și Yvonne Foarță, născută Burger, profesoară de muzică. Căsătorit, fără copii; prima soție, Maria Galetariu, decedată; recăsătorit cu Ildikó Gábos. Studii (primare, gimnaziale și liceale) la Turnu Severin, Liceul Traian, între 1949-1960. Studii universitare la Facultatea de Filologie a Universității Timișoara, între 1960-1965, secția română-germană. Doctoratul la Universitatea Timișoara, 1978, cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu. Alte activități profesionale: de profesie critic literar, scriitor, liber profesionist (cu excepția câtorva luni: martie-noiembrie 1969, când este referent literar la T.N.T și, respectiv, corector la revista Orizont) până în 1990. Director al Teatrului Național din Timișoara (1990-1991); profesor, din 1992, la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, secția Jurnalism (de la 1 septembrie 2005,...
0 poezii, 0 proze
Asaf Halet Çelebi
Asaf Halet Çelebi (27 Aralık 1907, İstanbul - 15 Ekim 1958, İstanbul), șair. Dahiliye Nezareti Șifre Kalemi Müdürü Mehmet Sait Halet Bey'in oğlu olan Çelebi İstanbul'da doğdu. Galatasaray Lisesi'nde 8 yıl eğitim gördü. Babasından Fransızca ve Farsça, Mevlevi Șeyhi Ahmet Remzi Dede (Akyürek) ile Rauf Yekta Bey'den musiki ve nota dersleri aldı. Kısa bir süre kaldığı Fransa'dan dönüșünde üç yıl Sanayi-i Nefise Mektebi'nde öğrenim gördü. Adliye Meslek Mektebi'nden mezun oldu. Üsküdar Adliyesi Ceza Mahkemesi zabıt kâtipliği yaptı. Osmanlı Bankası, Devlet Deniz Yolları İșletmesi'nde çalıștı. İstanbul Üniversitesi Edebiyat Fakültesi Felsefe Bölümü kitaplığında görevliyken yașamını yitirdi. Gençlik yıllarında divan edebiyatından etkilendi. Gazeller ve rubailer yazdı. 1937'den sonra serbest ölçü kullanmaya ve...
1 poezii, 0 proze
Ramón Ortega
(Comayagua, 1885 - Tegucigalpa, 1932) Poeta hondureño, uno de los principales representantes del modernismo en su país. Realizó estudios en Honduras y Guatemala. De regreso a su tierra se desempeñó como funcionario en la Administración del presidente Francisco Bertrand. Para algunos de sus críticos, Ortega como poeta ahogó el tono grandilocuente de sus predecesores e inició en Honduras el "predomino del raso y el marfil"; se le acusa de ser, en ciertos casos, un romántico arcaico, pero otros críticos lo ponen en duda. Su obra no es muy abundante, pero su exquisita factura suple ventajosamente la cantidad, pues la época de su producción fue realmente muy corta: en una edad muy temprana lo acometió cierto desequilibrio mental, sumiéndolo en una prematura esterilidad creativa. No obstante, se le valora que haya escrito los versos de más refinada expresión estética en Honduras; toda su poesía exhala una fragancia de romanticismo y aún en la modernidad de sus poemas galantes trata de...
4 poezii, 0 proze
Galantar
de Petre-Sandor Raluca
Un zâmbet de demult Se-așterne-n palma mea. Iubirea, devenită cult, In sparte vene pătrundea. Un cântec de acum Pictează pe-un perete. Tăcerea-nvăluită-n scrum Se-ascunde trist de un erete. Un...
Orasul luminii
de CANTACUZU
ORAȘUL LUMINII Prin galantar dai de-al nopții banchet, In orașul celor care s-au amorezat; Parisul nocturn,în zarea fumurie, Parisul modern, în secole înaintate... Cu gondola prin Veneția sufletelor...
Drumul ca o limbă de șarpe
de Adela Setti
Salvez cât pot în galantare virtuale: părțile acelea delicate din dosul genunchilor, antebrațele înfipte în memorie ca în scoici, căsuța de păpuși cu formație pătrată unde mai puteam juca o carte...
metodic
de ștefan ciobanu
pleacă din vitrine dintre galantare de lângă casa de marcaj de pe stradă din mașini du-te te rog departe de oraș lângă leproși o să stau o vreme cu tine cât să nu mai sughiți în plâns apoi fiecare va...
Ante-89
de Cristina Andrei
“Adidași” și “calculatoare” atârnând în galantare. Multă slănină, multe oase. “Takimuri”. Sacoșe cu sticle înșiruite de cu noapte în fața centrului de lapte… Rația de zahăr și ulei. Fuga după mașina...
Nie
de Adela Setti
caii apocalipsei nu pot fi vânduți în galantare de lux pe post de salam viitorul neîmblânzit te paște oricum reciproca e unavailable laxă e doar memoria un cadavru maleabil așezat frumos în cutiuțe...
Antologie de epigrame su sare și piper
de Sorin Olariu
De-un an se află-n galantare Volumul nostru minunat. Păcat că cititoru-l “sare” Când vede prețul “piperat”.
Antologie de epigrame cu sare și piper
de Sorin Olariu
De-un an se află-n galantare Volumul nostru minunat. Păcat că cititoru-l “sare” Când vede prețul “piperat”.
transmisiune de la firul asfaltului
de ștefan ciobanu
toată viața se găsește între rafturi galantare între oameni și mașini la fel ca viața (mulți îi zic pauza) dintre notele muzicale sunt instabil dacă oamenii sau hainele pe care le poartă sau vorbele...
hăruit în bob
de Vasile Munteanu
neagră pâine-a-ndrăgostit tărâța vânzătoarea de la galantar mi-a îndestulat cuvintele cu țâța m-a furat din ce în ce mai rar întotdeauna cumpăr o felie dar pâinea o plătesc întreagă ea râde mulțumită...
