"Fulg de iubire" – 10104 rezultate
0.01 secundeMeilisearchVIOREL MUHA
Da, exist! Și dacă exist, pot constata că mai există și alții. Și am costatat că mulți sunt mai buni ca mine. Nu sunt stea, nu sunt fulg de nea, nu sunt nici primăvară, dar nici toamnă. Prin venirea mea pe lume, probabil că ursitoarele au uitat, ieșind pe coșul casei, din fiecare lucru din lumea asta câte o minusculă urmă, ca apoi să mă ostoiesc a le înțelege și descifra. Așa că am reușit cât de cât să înțeleg și să învăț, mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău, că trebuie să știu… mai bine ce-am învățat! Am învățat să învăț mai întâi, căci nimeni nu-i din început născut a ști! Am învățat ce-i fierbințela focului, arzându-mă de câteva ori cu flacăra iubirii. Am învățat să nu suflu în jăratec prea tare și de aproape, căci pot orbi de scânteile care sar din el. Am învățat ce-i răceala gheții, atunci când fără nicio remușcare, am fost părăsit sau ingnorat. Am învățat ce-i bunătatea, gustând ce-i dat să iasă din pământ, trudit sau din gura celui care știe ce-i bun în lume, punând în...
10 poezii, 0 proze
Feru Emilia
Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...
8 poezii, 0 proze
cory
27 poezii, 0 proze
Mihaela Popa
debut literar 2013 - online: volum poezii "efectul de Terra" - 2014 - pe hârtie: apariție, alături de mai mulți autori, în antologia "Autograf pentru m(â)ine"
332 poezii, 0 proze
craciunescu cristina
Pot spune tot ceea ce traiesc....ca ma descriu prin ceea ce scriu...
1 poezii, 0 proze
Nita Mihai
Sunt nascut in judetul Buzau , orasul Buzau , pe 22 septembrie 1983 .Am absolvit liceul nr. 3 din Buzau in 2002 ,dupa care am intrat la facultatea de Geodezie din cadrul U.T.C.B. Prima poezie scrisa in vara 2002 - "Fulg de nea" .Pana acum am scris numai poezii: "Confuz" , "Lacrima angelica" , "Visez in toamna". Modul meu preferat de a-mi petrece timpul este cu prietenii . Imi place sportul(basketul,fotbalul),calculatoarele(progamarea,jocurile,netul) si excursiile la munte.
3 poezii, 0 proze
SABAU ALEXANDRA
Intr-o zi de iarna cu fulgi mari si argintii unul s-a apropiat mai mult de pamant si s-a metamorfozat intr-o fetita care va primi numele de ALEXANDRA, insemnand "aparatoarea oamenilor". Anii au trecut iar fetita se maturizeaza treptat si accede spre alte nivele ale constiintei...
6 poezii, 0 proze
Ioana Nastase
M-am născut în București într-o după-amiază de februarie în care ningea cu niște fulgi incredibili...(semnul norocului?!).Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Blaj, oraș aflat în inima Ardealului, loc unde am devenit Om și am învățat că nimic nu e mai de preț pe lumea asta decât să fii întâmpinat în pragul casei de chipurile zâmbitoare ale celor care te iubesc necondiționat.Mai târziu, întorcându-mă în București, am învățat că e mai greu să rămâi Om, decât să devii.Am urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, devenind un inginer căruia-i stă mintea numai la scris, deși în prezent îmi profesez meseria.Însă fiecare om e destinat a-și urma chemările, indiferent cât de departe...
7 poezii, 0 proze
zlota daniel
zlota daniel ionut absolvent al liceului de muzica si arte plastice gh tattarascu focsani;student la facultatea de arhitectura si urbanism ion mincu bucuresti *lasa-ti sufletul sa traiasca fiind liber si nestanjenit de ipocriziile societatii si chiar de defectele tale *nu conteaza aspectul interior in aceasta lume "exterioara" *adevarul este o flacara atat de luminoasa incat multi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii inchid ochii ca sa nu-l vada, iar altii fug ca sa nu fie arsi.
9 poezii, 0 proze
saveta ititesc
Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...
7 poezii, 0 proze
Fulg de iubire
de Mintar Vasile
Privesc prin geam afară La tot ce e frumos și zboară La primul fulg de iubire La ultima despărțire... Nu știu ce e cu mine De mă gândesc doar la tine?! Întrebări fără răspuns În timp ce stau ascuns....
fulg de nea
de viorica vlad
un fulg de nea sa fiu as vrea ... sa cad pe-obrazul tau iubite, sa ma topesc de dor ... pe buza ta sa dau a nemuririi existenta pe o secunda de iubire ... scurgandu-mi viata pe-al tau trup ...
Fulg de nea
de Luci Frederiksen
Tu fulg de nea Micut si zgribulit Hai vino iar in calea mea Hai fa-ma iarasi fericit. Frumoasa cale ti-ai ales Acolo-n departare Eu te privesc de-aici de jos Iar tu imi dai crezare. As vrea sa te...
Adorm pe-un nor plin de iubire
de Stelian STANCU
Seara e zi doar pentru mine Când bolta nopții se deschide Un nor mai vrea să mai suspine Și să mă cheme la cel gând ce cuprinde O constelație de ploaie și suspine Poate chiar vânt și vijelie Un strop...
Sunt un fulg de nea care încearcă să îti mângâie fata...
de Ciornei MariaN
Sunt un fulg de nea care încearcă să îti mângâie fata... Doamne ce as vrea să mă scurg în pielea ta si să nu mai ies niciodată, asa as avea certitudinea că nu am să te pierd...Poate că pentru o...
Dor de iarna
de Ligotchi Ovidiu
Mi-e dor de-un fulg de nea plapand Mi-e dor sa te mai port in gand Mi-e dor de ziua cand ne-am cunoscut Mi-e dor de clipele cand ne-am avut. Colindul picura in casa Stelute de Craciun si de iubire...
mere și ciocolată de casă
de Ursu Marian Florentin
mă insinuez într-o majoritate confortabilă de înfometați de viață și de iubire, de diletanți în ale artei, și în dragoste, cum spuneai tu într-o iarnă asemănătoare cu iernile copilăriei, mâncând mere...
Rugaciune de seara
de valeria tamas
Fa-ma vânt, trupul sa-i mângâi, Fa-ma lacrima de ploi Sa-i sarut în picur trupul Si sa nu ma chemi \'napoi. Fa-ma tril de ciocârlie Din înalt ca sa cobor Sa-i cânt imnul de iubire S-o învaluie-al meu...
File de jurnal
de Stanescu Ionut Cristian
Pagina de durere Simt cum s-a rupt ceva in mine. Imi este frica pentru ca s-ar putea ca acel ceva sa fie inima. Este luni, o zi ce abia incepe. Si cu cata nerabdare am asteptat ziua de azi. Motivul :...
fantezie de iarnă
de Radu George Dionis
Ard pentru răsuflarea ta ard pentru sărutul tău ard pentru inima ta mă topesc în flăcări, în flăcări, în flăcări. Privind pe geam, orașul acoperit de zăpadă dispare și se transformă într-un munte....
