"Frângeri" – 1909 rezultate
0.01 secundeMeilisearchFrânturi de Ego
2 poezii, 0 proze
daianu tiberiu
carpind franturi din viata, umpland goluri si ignorand motive, am ajuns medic.
15 poezii, 0 proze
mihaela aionesei
pasărea nu-și frânge zborul cât mai are loc de cioate
105 poezii, 0 proze
François Villon
François Villon (cca.1431 - cca.1474) a fost unul dintre primii mari poeți ai Franței. 1431-probabil la începutul verii se naște Francois de Montcorbier, zis Villon. 1441-Francois Villon, care locuia cu mama sa într-o mahala de lângă mănăstirea Cordelierilor, e adus de către aceasta în casa canonicului Guillaume Villon, unde se stabilește. Poetul își începe studiile la Universitatea din Paris. 1449-Villon este declarat absolvent al Universității. 1451-Celebra strămutare a pietrei numite Pârțul-Dracului din fața casei domnișoarei de Bruyeres, bătrâna pizmașă și rea de gură. Autori: Villon și prietenii săi. Datorită relațiilor canonicului Guillaume Villon, F. Villon îl cunoaște pe Robert D'Estouteville, Marele Prevot al Parisului, și cunoscând-o pe Ambroise de Lore, soția lui Robert scrie Balada dăruită de Villon unui gentilom abia însurat, ca s-o trimită soției sale cucerite cu sabia. Obține iertarea sa și a prietenilor săi. 1452-În urma episodului mai sus amintit, episod cu grave...
38 poezii, 0 proze
Florian Vasile
Florian mi-e numele, 27 este numarul de ani adunati de pe franghia destinului, sunt in zodia Racului (si am multe sa-i reprosez). Cred ca sinceritatea este cea mai aleasa dintre virtuti. Toate celelalte se cladesc pe aceasta. Sunt bucuros ca inca mai exista poezie in sufletele noastre. Nu putem face lumea mai buna, dar o putem privi cu alti ochi.
2 poezii, 0 proze
Dai Wangshu
(1905-1950) Studiaza literatura franceza in China si in Franta. Influentat de simbolistii francezi, de teoriile poetice si literatura lui Edgar Allan Poe, a adaugat poeziei chineze o aura de muzicalitate si mister. Carti publicate: Versuri, Shigao, Vremuri de suferinta, Zainande suiyue
1 poezii, 0 proze
Miu Sever
prozator si pictor carti publicate: "Arc European", editura Nestor 1996 Bucuresti "Si Dumnezeu a zambit Frantei" editura Viata medicala Romaneasca 2000 "Elada memoria lumii" editura Viata medicala Romaneasca 2000 "Pasi fara urme-o copilarie ratacita prin desertul rosu" editura Viata medicala Romaneasca 2003
1 poezii, 0 proze
ana sofian
Văzusem ochii tăi într-o dimineață cu ceață urcau muntele de gheață m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îți va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda și smulge-i pilonul de sub picioare să ne fim ploaie și soare pe veșnicie...
239 poezii, 0 proze
lazar denisa georgiana
scriu poezii de mai multi ani dar din motive financiare nu mi-am putut publica nici un volum pana acum.Am participat insa la mai multe concursuri si am primit mai multe felicitari chiar de la ambasada Frantei.
1 poezii, 0 proze
Émile Zola
Émile Zola (n.2 aprilie 1840 – d.29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței. Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola și-a petrecut copilăria în Aix-en-Provence și a învățat la Collège Burbon. La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la Lycée Saint-Louis. După ce a lucrat în diverse posturi de funcționar mărunt a început să scrie pentru coloana literară a unui ziar. Controversat de la bun început, el nu și-a ascuns disprețul față de Napoleon al III-lea al Franței, care s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul pentru a deveni împărat. Mai mult de jumătate dintre romanele sale sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele de Les Rougon-Macquart. Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, urmărește influența eredității asupra violenței, alcoolismului și prostituției în două ramuri ale unei familii, respectabilii Rougon și infamii...
3 poezii, 0 proze
Frângeri
de Violeta Florentina Ion
am bântuit o viață întreagă scormonind cu înfrigurare la temelia semnelor de întrebare am visat păsări albe surpau adevăruri mutilate dar soldații mei de plumb n-au primit nici măcar onorul am...
omega
de Ștefan Petrea
pe piedestalul frângerii înfrângerii de costiță moale stau toate femeile pe care le-am aburcat în trenul vieții azi penița plânge a cerneală și a singurătate pecete de rege fără regat miros de...
Triptic păgân
de Dana Nicoleta Popescu
Pietatea ogivei și arcului frânt – siguranța frângerii – neașteptata podea și la mijloc un Orgoliu în aceeași foame de gotic
dedesubt
de Ștefan Petrea
în cavitatea visului stau îngeri cu-aripa lor în multe grele frângeri se cuibăresc în liniștea pământă de hazul lor tăcerea mă-nspăimântă. clocesc în mine de visare Oul, se prăpădesc și foaia și...
Logica absentă a visului
de Dragoș Vișan
Logica absentă a visului (glosând în falset) Aud strigătul de ajutor al frângerii viselor sub lumina din zori. Mașinile umane de împușcat diurne, jos, pe stradă, sau în pași iuți. Pe scări încep …să...
FUNK pantofi negri cu aripi
de TZ (pistrui)
funk pantofi negri cu aripi cu un pui ascuns în pantofii mei negri cu aripi a ieșit o maimuță și a plutit cu ei lumini verzi albastre fond negru culorile și soarele se joacă din pantofii mei salt...
simplissim despre putere
de Lory Cristea
despre scurtarea clipei începi să înveți când nu mai ai vreme să-ți amintești ultimul vis deschizi ochii în lumina unei alte zile care-ți atinge grumazul cu o mână de gheață la capătul căreia simți...
Seară cu psalm
de Silviu Somesanu
Sună frumos cântecul tău la fereastră. Ce neobișnuit e surâsul văzut în oglindă când întunericul își picură clipele din streașina norilor pe copaci ori zboară câte o pasăre, cu frângeri de teamă în...
ninge prefabricat
de Macovei Costel
toamna asta îmi face ochi dulci și zile senine departe de noi gerul aspru și amocul plin de chiciură departe chiar și ceața dimineților triste frunze alergând isterice pe stradă minute semănând...
Nedefinit de prezent
de Roman Natasa
Ca o moarte a tuturor prejudecăților înfipte în carne și în minte Așa-mi ești Niciodată aproape niciodată departe Cineva scrie un poem despre mine și altcineva număra toate adevărurile care nu se...
