"Fiindc-au ales Infernul" – 20315 rezultate
0.04 secundeMeilisearchCornelia Constantin
M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...
26 poezii, 0 proze
Gabriela Negreanu
S-a născut la 06 iulie 1947 Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 60 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la granița dintre 70-ism și 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeți ai ultimelor trei decenii și una dintre vocile care simt că au contat în evoluția Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privințe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită și o inteligență scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos și Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezențe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care: Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică;...
11 poezii, 0 proze
Eduard Anton Hazu
Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...
2 poezii, 0 proze
Sf Ioan Iacob Hozevitul
Unul dintre sihastrii romaini canonizati de Biserica Ortodoxa Romana, la 20 Iunie 1992, este Sf. Cuvios Ioan lacob de la Neamt - Hozevitul. S-a nascut la 23 Iunie 1913 la Crainiceni, langa Botosani, dintr-o familie de tarani credinciosi, numindu-se din botez Ilie. Dupa terminarea liceului, in 1932, a imbratisat viata monahala, fiind primit in manastirea Neant de staretul de atunci, Nicodin, viitorul Patriarh, la 15 August 1933. Cum scria un cercetator al vietii sale, Arhiepiscopul Lucian al Constantei, frumusetea slujbelor, mai ales a celor de noapte, blandetea calugarilor, iscusinta duhovnicilor si darul Sf Duh care se odihnea in inima lui, l-au legat pe acest tanar fericit de viata monahala. Manastirea Neamt a devenit pentru rasoforul Ille o adevarata scoala a evlaviei. Ajunge si la manastirea Turnu, isi satisface stagiul militar, apoi revine la Neamt, unde este numit bibliotecar, aprofundand Sfanta Scriptura si studiind Parintii Bisericii. La 8 aprilie 1936, este tuns in monahism....
1 poezii, 0 proze
Daniela Crăsnaru
născută la 14 aprilie 1950 Daniela Crasnaru are la activ o impresionanta productie literara care cuprinde versuri, nuvele si carti pentru copii. Este unul dintre poetii romani cu cele mai multe traduceri in limba engleza si laureata a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Romane pentru intreaga activitate (1991) si Premiul pentru literatura al Fundatiei Rockefeller (1994). O parte dintre poemele Danielei Crasnaru au fost incluse in antologiile bilingve de poezie contemporana romana si suedeza Corespondente lirice si Noi corespondente lirice, alcatuite de Dan Shafran (Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997 & 2002). Daniela Crãsnaru a fost tradusã in peste 15 limbi, poezia ei fiind studiatã in universitãti romane si americane. Este director adjunct al Accademia di Romania din Roma. A fost președinte al Consiliului Național al PNL, în anii 90. Daniela Crăsnaru a condus Editura Ion Creangă. A fost un deputat român în legislatura 1990-1992, ales în...
11 poezii, 0 proze
Robert Allen Zimmerman
Bob Dylan (născut Robert Allen Zimmerman în 24 mai 1941 la Duluth, Minnesota) este un cântăreț, compozitor, muzician și poet american ale cărui contribuții în muzica americană sunt comparabile, în faimă și influență, cu cele ale lui Stephen Foster, Irving Berlin, Woody Guthrie și Hank Williams. O parte din cele mai apreciate cântece ale lui Dylan sunt din anii 1960, iar cântece precum "Blowin' in the Wind" și "The Times They Are a-Changin'" au devenit embleme ale mișcărilor anti-război și pentru drepturile civile. Cel mai recent album al său, Modern Times, a intrat în topul vânzărilor de albume din America în 2006, Bob Dylan fiind astfel cel mai în vârstă artist care reușește acest lucru. Dylan cântă din muzicuță, chitară și orgă electronică. În 2004 a fost trecut pe locul doi în lista celor mai mari artiști ai tuturor timpurilor al revistei Rolling Stone.
2 poezii, 0 proze
Anais Nin
Scriitoare americană, de origine spaniola, și-a petrecut copilăria în diferite părți ale Europei, până să plece cu mama ei, la 11 ani, în Statele Unite. S-a mutat apoi la Paris, cu soțul ei, trăind în Franța între 1924 și 1939, unde a cunoscut scriitori și artiști de renume. Prima carte i-a apărut în anii \'30, calitatea și originalitatea ei fiind de necontestat, însă a durat ceva până a dobândit o recunoaștere largă. Este și autoarea câtorva romane, povestiri scurte, cărți erotice,prelegeri, dar editarea \"Jurnalelor dragostei\"- Henry și June, Incest, i-a câștigat cei mai mulți admiratori. Cărțile ei au fost publicate în Olanda, Spania, Japonia, SUA, Germania, Italia. Anais Nin s-a stins din viață la Los Angeles, în 1977.
0 poezii, 0 proze
Leonardo Meriseanu
Sunt un liber simt de vorba, n-am biografie-n norma...restul... sunt cam educat cu cei ce stiu si au de dat! Copilaria mi-am petrecut-o intr-o mirifica oaza de frumos - vacantele la bunici, in oraselul Moinesti de pe meleagurile moldave`, iar anii adolescentei si restul copilariei in fascinanta Craiova, acolo unde viata e intr-atat de vie la 18 ani incat simti ca zbori spre nori`, ceea ce m-a incurajat pe aceasta latura poetica a mea. Ar mai fi de spus ca provin dintr-o familie de artisti...tatal arhitect` , ceea ce m-a inclinat spre scris si pictura , printre alte hobby-uri de-ale mele. Pot spune ca am pasiuni destule, fiind un nonconformist si in acelasi timp un polivalent ca obiecte de ocupatie. Biografie: Liceul Traian Vuia Craiova ; Scoala Tehnica Masuratori si Devize Constructii Craiova ; Facultatea - Sectia Agroturism si Montanologie Craiova ; Apoi cativa ani de Medicina Veterinara in Timisoara : latura cunoasterii aparitiei si diversificarii vietii m-a impins spre cunoasterea...
40 poezii, 0 proze
Vasile Alecsandri
1818, 21 iulie - Viitorul bard national se naste la Bacau. Fiu de boiernasi: Vasile Alecsandri si Elena Cozoni, fata unui grec românizat. Ca în poveste, au fost sapte copii, dar au ramas doar trei: frumoasa Catinca, Iancu - viitorul colonel si Vasile, care va deveni regele poeziei. 1828 - Tatal, îmbogatit din negotul cu sare si cereale, cumpara mosia Mircesti, din Lunca Siretului, pe care pusese ochii mai demult, în drumurile sarii, umblând din tinutul Bacaului pâna la Iasi si dincolo de Prut. Copilul care purta numele tatalui, Vasile, învata în casele iesene ale familiei cu Gherman Vida, calugar maramuresan. Fiul de tigan Vasile Porojan îi devine prieten de joaca, la Mircesti 1828-1834 - Studiaza la pensionul lui V.Cuénim, fiind coleg cu Kogalniceanu. 1834 - Calatorie de studii la Paris, unde-si ia bacalaureatul în 1835. Încearca sa studieze chimia, medicina, dreptul, dar renunta repede, ocupându-se cu drag de literature 1838 - Primele încercari literare în franceza, pe care-o...
72 poezii, 0 proze
Charles Dickens
Charles John Huffam Dickens (n. 7 februarie 1812 – d. 9 iunie 1870) a fost un romancier englez. Se naște la 7 februarie 1812, în Portsmouth, Hampshire, ca fiu al lui John și al Elizabethei Dickens. În 1817, familia sa se mută în Chatham, Kent, în 1822 mutându-se din nou, în cartierul Camden Town, Londra. Primii ani ai vieții au fost unii foarte fericiți, petrecându-și timpul liber în compania romanelor de aventuri ale lui Tobias Smollett și Henry Fielding. Familia sa făcea parte din nobilimea de mijloc și i-a asigurat educația la o școală privată, dar totul avea să se schimbe după ce tatăl său a pierdut o sumă mare de bani în distracții și străduindu-se să-și mențină poziția socială, familia fiind trimisă la închisoarea datornicilor. La vârsta de 12 ani, Dickens este destul de matur ca să muncească zece ore pe zi în fabrica de cremă de ghete a lui Warren (aflată în apropiere de stația de cale ferată Charing Cross), pentru șase șilingi pe săptămână. Cu acești bani trebuie să-și achite...
1 poezii, 0 proze
Fiindc-au ales Infernul
de whatever
Plânge glota țipetele omenirii... Ursuze lacrimi se usucă-n vânt. Privind atâtea ceruri azurii, Refuză să se nască din pământ. Ei știu că trebuie să-ndure Infernul ce li s-a-oferit Și c-o infirmă...
Calea Victoriei II
de George Avramescu
................................................... Îți amintești de Legiune? Sunt mulți cei care au ales Infernul, pentru că Paradisul nu aveau cu cine să îl împartă. Ce erați voi, toată această...
Taina botezului
de Remus Cretan
(*Articolul e scris in aducerea aminte a Lunii Botezului,azi fiind ultima zi a acestei luni) Sunt aici, sau acolo sau altundeva, in inceputul meu. Nu ma recunosc si nu-mi strig numele de botez....
Anamaria Beligan: Spații suprarealiste
de Valeria Manta Taicutu
Anamaria Beligan: Spații suprarealiste „Mamabena.com”, carte apărută la Editura Curtea Veche, București, 2005, poate fi considerată un bildungsroman scris cu mijloace moderne, nu liniar, ci în...
Topul Van Gogh, filă de jurnal,din ciclul Salonul Literar AgoniaITERAR AGONIA
de carmen mihaela visalon
Motto: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/232537/index.html Exista o între Alice Drogoreanu și Andu Moldovean o legătură? Da. Prenumele amândurora încep cu ALEPH. Exista între poezia lor o...
Infernul
de Dante Alighieri
INFERNUL CANTUL I PROLOG LA DIVINA COMEDIE Dante, rătăcind într-o pădure întunecoasă, ajunge la poalele unui deal. Cele trei fiare. Apariția marelui poet latin Virgiliu. Convorbirea dintre cei doi...
Iubiri false și uri adevărate
de razvan rachieriu
1.Cocoșat de iubiri false și uri deschise hâd într-un zâmbet onctuos, îmi creez un câmp indestructibil – izolare psiho-cerebrală și fizică. 2.Lascivă este femeia care acceptă imoralitatea înșelării...
Dumitru Crudu într-un Alt Mare Volum
de Valerian Ciobanu
Câțiva candidați la intrarea în Alt Mare Volum... (La litera D.). Dumitru Băluță. Nu pot spune că e un poet anonim, fiindcă și-a făcut debutul „La masa lui Brâncuși”, când poetul Aurel Scobioală...
Boborul în carnaval
de Mircea Cărtărescu
„în 1917, Occidentul, rejectînd mare parte din complexele și relele sale, s-a debarasat de ceea ce avea să devină în scurt timp Lagărul comunist. Occidentul ca entitate spirituală, nu geografică, a...
Totul despre clopote
de Ovidiu Oana
Clopotele Europei și ale primelor biserici și catedrale “Piatra este o excrescență, o prelungire a cărnii, a efortului minții medievale. Simți că nimic nu poate să clarifice mai bine fenomenul om...
