Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Fii tu"20048 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
ciprianC

ciprian

AutorAtelier

n 29 ian 1978 un volum de poezii publicat, numeroase articole Fii tu insuti Sa ai curajul de-a spune da, sa ai curajul de-a spune nu, sa ai curaju de-a fi tu. Sa ai puterea de-a te-nalta, sa ai puterea de-a te umili, Sa ai puterea de-a sluji. Sa ai credinta-n Dumnezeu, sa ai credinta-n Fiul sau, sa ai credinta tot mereu. Sa ai taria de-a ierta, sa ai taria de-a uita, Sa ai taria de-a iubi Caci numai asa tu insuti vei fi.

16 poezii, 0 proze

Gălățanu Andrei ValentinGV

Gălățanu Andrei Valentin

AutorAtelier

Numele meu este Gălățanu Andrei Valentin, născut la data de 14 mai 1991. M-am născut, am crescut și mi-am format personalitatea în orașul Călan, județul Hunedoara. Am urmat cursurile Colegiului Național de Informatică "Traian Lalescu", iar mai apoi pașii vieții m-au îndrumat la Cluj-Napoca, unde am absolvit Facultatea de Studii Europene. În prezent sunt masterand la aceeași facultate. M-am născut pentru a transmite oamenilor ceva, pentru a încerca să schimb ceva prin dragoste. Cel mai bun exemplu pentru cei din jur trebuie să fii tu însuți. Jertfa înalță dragostea la rang de artă. O artă a spiritului flămând care se hrănește prin libertate.

6 poezii, 0 proze

bala adrian florinBF

bala adrian florin

AutorAtelier

crestin .,implicatii crestine,cercetez batrini si orfani, si pe toti acei care sunt in grija domnului ,si nu numai,fii si tu crestin real.,

1 poezii, 0 proze

Vraja Andreea-AlexandraVA

Vraja Andreea-Alexandra

AutorAtelier

Nu consider ca viata mea are ceva deosebit de povestit...era o zi superba de primavara cand m-am trezit si i-am tipat universului sa ma accepte...apoi, facand ochi, am inceput sa cercetez lumea...eram doar de-o schioapa atunci cand clopotelul a inceput sa sune si pentru mine... Nume: Vraja Andreea Alexandra Data nasterii: 20 martie 1988 la Bucuresti Studii: Eleva in clasa a 12a Resedinta: Bucuresti Activitati artistice: - membra de 3 ani a corului liceului Activitati literare:- colaborator de 1 an cu revista sportiva "Info Sport" a liceului - o poezie publicata in revista online "Visul" - 2 poezii publicate in revista online "Arcada" -o poezie aparuta in volumul colectiv LicArt 2006, editura Cermi, Iasi 2006 - Concursul de creatie literara-poezii si monoloage "Poetul nedescoperit" , in 2006, sectiunea poezie(finalista) - Festivalul national de arte pentru liceeni "LicArt 2006", sectiunea poezie(finalista) -am obtinut locul al III-lea la Concursul de creatie "Fii si tu poet" , august...

24 poezii, 0 proze

Dan ChiriacDC

Dan Chiriac

AutorAtelier

Daca vezi ca viata-i grea, tu sa fii mai greu ca ea.

3 poezii, 0 proze

Mares Raluca MariaMM

Mares Raluca Maria

AutorAtelier

Buna! Eu mă numesc Mareș Raluca Maria, am 9 ani și sunt din Brăila. Acum, ca am făcut cunoștiință,vreau să vă spun ceva : vreți să fiți prieteni cu mine ? Știu că uneori sunt inervantă, dar eu nu sunt așa mereu. Scuze, vroiam să spun că mai nimeni nu mă place, și ,măcar tu să fii prieten/prietenă cu mine ! Am o familie foarte amuzantă, mai ales când vine vorba de baie.Cine face primul ? Mama ! Cine face ultimul ? Tata ! Cine face al 3 ? Eu ! Și uite așa se termina o zi frumoasă de sâmbătă sau vineri. Ei, cam atât despre mine ! Acum despre animalele mele de casă. Dar cu papagalii mei a fost o poveste tristă ... Mi-au murit! Asta e tot, despre ei. Și aveam 3: Coco, Alice și Paco... Dar mai am destule animale. Am un câine. Să vi-l prezint : RASA : ciobănesc german CULOAREA BLÃNII : maroniu-galben OCHII : caprui Și cam atât despre el... Dacă vreți mai multe informații despre animalele mele, scrieti într-un mesaj.

3 poezii, 0 proze

serban dacia laviniaSL

serban dacia lavinia

AutorAtelier

E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!

1 poezii, 0 proze

Francis BaconFB

Francis Bacon

AutorClasic

Francis Bacon (* 22 ianuarie 1561 Londra - † 9 aprilie 1626 Londra) a fost un filozof englez. Nu trebuie confundat cu Francis Bacon (pictor) (1909 - 1992) sau cu filozoful Roger Bacon (1214 - 1294). Cel mai mic dintre cei cinci fii ai lui Sir Nicholas Bacon, Francis Bacon a fost educat ca un adevărat gentleman. Având sănătatea precară, primii ani de studiu i-a petrecut acasă, având ca tutore pe John Walsall, care fusese pregătit la Oxford și avea înclinații spre puritanism. Pe 5 aprilie 1573, Francis Bacon intră la Trinity College, Cambridge. Studiază în latină, conform stilului epocii. Studiind lucrările lui Aristotel, își dă seama că multe din concepțiile științifice ale acestuia erau eronate. Trăind în epoca nașterii științei moderne, Bacon și-a asumat sarcina elaborării unei metode noi, adecvate, care în opoziție cu scolastica sterilă, să favorizeze cercetarea științifică, cunoașterea și dominarea naturii de către om. Condiția prealabilă a făuririi științei și metodei noi o...

0 poezii, 0 proze

Dinulescu Carmen-AlinaDC

Dinulescu Carmen-Alina

AutorAtelier

Numele meu este Carmen Alina, locuiesc în Craiova și am 40 ani. Iubesc să scriu și să citesc, mai ales poezii. Scrisul este pentru mine o oază de liniște și totodată o fata Morgana pe care nu o pot atinge niciodată, pentru că sunt foarte perfecționistă. Am publicat cartea de poezii Fii lună în anul 2020, romanele Notre Maison și Amicii în 2021, romanul de dragoste Mika în 2022 și romanul fantasy Fantoma indigo din New York în 2023. Aceste cărți pot fi achiziționate de la mine. Vă mulțumesc tuturor celor care îmi sunteți alături și îmi citiți creațiile. Să nu încetați să credeți în puterea voastră interioară și să aveți curajul să vă îndepliniți visurile, pentru că timpul nu se oprește în loc pentru nimeni.

116 poezii, 0 proze

mic iulia vasilica(giulia)MV

mic iulia vasilica(giulia)

AutorAtelier

a fii sau a nu fii,eu sunt! id:my_love_giulia

54 poezii, 0 proze

Fii tu

de Raluca Ion

Sa ai incredere in tine, Sa lupti cand stii ca este bine, Sa ai puterea sa privesti Cu capul sus si inainte, Sa ai puterea sa gandesti, Sa te exprimi doar in cuvinte. Sa nu asculti in jurul tau, Sa...

PoezieAtelier

Fii tu

de Sappho

Nu te lăsa doborât de atacurile lor Nu te lăsa strivit de a lor ură Fii tu chiar dacă ei nu te vor, Fii tu și luptă-te cu lumea dură Nu-i lăsa să ucidă al tău amor Nu încerca să fii ceea ce nu esti...

PoezieAtelier

Fii tu

de Popica-Savin Alina-Roxana

Fii tu iubirea mea străină, Sunet stingher de mandolină, Ce nu mă cântă, mă alină, Când luna mea nu mai e plină. Fii tu abisul dintre ape, Pământ uitat ce mă încape Când cerul vrea doar să mă crape,...

PoezieAtelier

Fii tu!

de Frone Ilarie-Adrian

Fii tu! 00.00-00.12/20.05.2024 Fii tu Soarele meu din zorii de zi, Lumina ce lumea trezește din noapte; Fii tu sarea mea din bucate, Ce gust spornic dă vieții; Fii bobul meu de grâu, Ce-n pâine...

PoezieAtelier

Fii tu insuti!

de ciprian

motto: Fii tu insuti! Fii tu insuti! Sa ai curajul de-a spune Da sa ai curajul de-a spune Nu, Sa ai curajul de-a fi Tu. Sa ai puterea de-a te-nalta sa ai puterea de-a te umili, sa ai puterea de-a...

PoezieAtelier

Fii tu însuți

de Gheorghe Grigurcu

Fii tu însuți îți spui și-ți repeți mereu apoi te uiți pe fereastră vezi un zid roșu de furie alt zid albastru de spaimă alt zid galben de indiferență și-o altă fereastră prin care te uiți indiferent...

PoezieClasic

Fii tu însuți

de Alecu Marinel

Același neam, același sânge Neam după neam, în valuri curge Sunt tot același n-am știut Că vremea trece, că totul e de lut Că cina este pregătită Și vin numai acei ce-n cale Au numai două doruri pe o...

PoezieAtelier

Fii tu respirația florii

de Silviu Somesanu

Cum să-mi placă cine sunt, când mă face să mă împotrivesc, să urmez o cale nesigură ce nu duce unde doresc? Rezultat să dau faptelor normale, un nod de cuvinte în care-i esența. Tremurul de teamă al...

PoezieAtelier

Fii tu însăți Suzie Q

de Andrei Badea

Fii tu însăți!!” îi șopteam la ureche în acele clipe de intimitate fizică pe care doar o apropiere erotică intensă o poate genera.”Nu lăsa alte gânduri să-ți răvășească mintea. În clipa asta ești tu,...

EseuAtelier

Sa fii tu gandul meu senin

de x

Sa fii tu gandul meu senin, sa-mi fii tu primavara, Si-n palcuri mici de ghiocei, privirea sa-mi ascunzi, Din radacinile plapande, padurea viselor sa-mi ceara, Facand din suflet o cetate, in ca...

PoezieAtelier