"Femeia care voia să rămână" – 20104 rezultate
0.05 secundeMeilisearchMaria Gold
Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com
163 poezii, 0 proze
oana blandiana betlevy
Ca fiecare , a trebuit sa fiu mai intai nascuta , deprinsa cu primii pasi , sa fiu iubita , sa iubesc, sa fiu dezamagita in rasfatul ce ma caracterizeaza, sa ma trezesc dupa un somn cuprins de lacrimi, sa invat ceva despre oameni , sa continui ceea ce nu mereu inteleg : viata. Asa cum in cateva ocazii din graba pasilor ceva m-a tintuit in poluatele intersectii , ademenindu-ma cu iluzia ca voi fi spusa cu secretul existentei , tot astfel mi-au pus ganduri in vorbe scrise si penel in mana pentru a le face vazute citirilor. Nu am o “biografie”, sunt o femeie care isi uita poeziile pentru ca nu le crede ale sale; dar recunosc ca simt o altfel de fericire trecand emotional prin ele; Sunt nascuta in Bucuresti, si traiesc monologuri voite a fi lirice pe scena virtuala a site-ului Agonia . Multumesc.
13 poezii, 0 proze
Helena Schmetterling
Despre mine stiu sigur ca mi-ar fi placut sa fiu o printesa medievala. Sau sa ma plimb cu Stanescu mana in mana prin Union Square, sa-mi povesteasca despre cercuri si despre iertari. Despre ceilalti oameni stiu doar ca cel mai mult ma enerveaza momentele in care ma trateaza ca pe o femeie obisnuita. Sau acelea in care se pierd in jumatati de gesturi. In proiecte de vise netraite niciodata pana la capat. Cel mai des ma indragostesc iremediabil de aceia care valseaza in voie si dupa bunul plac pe portativ si-mi soptesc impletituri decente precum, iubito, while you’re traveling with me, desigur ca, you’ll never see the end of the road si baby, I think this is a song of hope. Mda. Si alte maruntisuri sentimentale de genul. Despre viata mea stiu doar ca imi scapa mereu printre degete momentul in care m-as putea aseza nestingherita pe un scaun, fie si numai pentru o clipa scurta de surpare in mine insami. Sau de adevar pe stomacul gol. Dar asta este alta poveste. Despre sufletul meu stiu...
17 poezii, 0 proze
Alexandru Rusu
Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!
9 poezii, 0 proze
Carla Biro
"Ea e femeia care porneste in campul de lupta cu o floare in mana." a spus poetul contemporan si optzecist, I. M., referindu-se la mine.
5 poezii, 0 proze
Eugenia Vasiloae
Sunt vantul care adie bland peste orasul adormit,sunt crivatul puternic ce rascoleste zapada in miezul iernii,sunt uraganul care zdrobeste totul in calea sa,sunt briza marii intr-o seara de mai...sunt copilul trist care priveste pentru ultima oara la gradina copilariei sale,sunt fata care viseaza la dragoste,sunt femeia care si-a pierdut visul si incearca sa il regaseasca...Sunt planeta al carei soare s-a stins si care pluteste in deriva...
6 poezii, 0 proze
Nicolae Serban
îți este foarte dor! mosorul taie in femeia pe care n-o mai iubești decât cu tălpile picioarelor. când calci pe nisip întodeauna îți rămâne întipărită iubirea. auzi cum creapă catepeteasma! din Iad nu se poate auzi nici o aripă de inger,doar o crăpătura din catepeteasma,din care din când in când câte unul ,din noi își scuipă păcatele, îngropate intr-un popă păcătos.
69 poezii, 0 proze
tudor lavric
m-am nascut la Bucuresti \ntr-o familie de intelectuali - ziaristi pe bune fara "Stefan Ghe." am absolvit cursurile Facultatii de Filologie a Universitatii Bucuresti, in 1991. Tot de atunci lucrez in presa, la Agentia Rompres, la ziarele "Curentul", "Jurnalul National", "Realitatea Romaneasca" (loc de munca actual). Am beneficiat in 2000 de o bursa pentru tineri jurnalisti la Hanovra, ocazie pentru a lucra cateva saptamani la un ziar german. N-am gasit femeia vietii cu care m-as fi casatorit. Hobby-uri? Cititul si scrisul, de care m-am apucat serios in 2002. intre timp am "pe teava" doua romane.
21 poezii, 0 proze
Petruț Pârvescu
născut în secolul și mileniul trecut, în păcala făgețelului, pe valea vezii, dincoace de pitești, locuitor, de o vreme, al septentrionului botoșănean... Addendă ziua după zi zi după ziuă stele lumi paralele care nu există pe câmpia numerelor o geometrie lichidă bile și cuburi drepte și plane efluvii genetice în bantustanele libertății egal prin repetiție bântuit de totemice vise in nord-estul singuratății noastre nu sunt decât o celulă bipedă am umblat după glorie care nu e numai glorie am umblat după femeie care nu e numai femeie am umblat după mine care nu sunt numai eu trag linia paralelă cu punctul și adun nici glorie nici femeia aceea numai poate eu însumi o dimensiune repetabilă prin pădurea lichidă a geometriei!... pentru detalii: Petrut Parvescu Wikipendia adresă de contact: petrutparvescu@yahoo.com
33 poezii, 0 proze
Gabriela Melinescu
Gabriela Melinescu (n. 16 august 1942, București) este o eseistă, poetă, scriitoare și traducătoare română, respectiv suedeză, originară din România, stabilită din 1975 în Suedia prin căsătorie cu suedezul René Coeckelberghs. După ce a absolvit Facultatea de Filologie, a fost redactor la revistele Femeia și Luceafărul. În tinerețe a fost implicată într-o relație sentimentală de lungă durată cu poetul Nichita Stănescu, pe care l-a inspirat în numeroase poezii ale sale. Între 1965 și 1975 a publicat următoarele volume de versuri: 1965 - Ceremonie de iarnă, Editura Pentru Literatură (sau EPL) 1967 - Ființe abstracte, Editura Tineretului 1968 - Înăuntrul Legii , EPL 1970 - O boală de origine divină, Editura Albatros 1972 - Jurăminte de sărăcie, castitate și supunere, Editura Eminescu - câștigătoare a premiului Uniunii Scriitorilor din România 1972 - Murmurul lumii, Editura Albatros 1975 - Împotriva celui iubit, Editura Eminescu A mai publicat un volum de proză, Bobinocarii (EPL, 1969), o...
116 poezii, 0 proze
Femeia care voia să rămână
de Viorel Gaita
După o jumătate de oră de conversație, și-a scos pudriera din geanta de umar Balenciaga, și a început să se pudreze. Undeva, pe obrazul stâng, i-a rămas o umbră, un rid, poate de la un adevar care a...
povestea lor
de Marius Onica
Povestea lor Statea intins pe pat, langa femeia cu care-si petrecuse noaptea. El, la cei 25 de ani ai sai, arata aproape perfect. Simpatic, chiar frumos as putea spune, daca nu mi-ar fi frica sa-l...
Maria locuiește la munte
de Ionescu Alina
Știți, acum vreo doi ani Maria s-a săturat de oraș și s-a hotărât cu puținii bani pe care-i avea să plece. Nu știa încă unde. Florin , fiul ei se simțea puțin mai bine. Pamfil îi ceruse să facă...
Domnișoara Christina
de Mircea Eliade
VII Femeia bătea zadarnic în ușă. Era închisă cu cheia, și musafirul nu se trezea s-o descuie. ,,Doarme greu, parcă ar fi făcut chef azi-noapte\", gândi femeia, zâmbind sfios. Dar se răcea laptele....
Crimă și pace bună
de Marius Marian Șolea
14 El nu o putea lăsa decât în aceeași lume în care o și găsise, în care vorbiseră, în care ea se știa atât de frumoasă... O simțea că voia să se întoarcă acolo sus, să rămână cu el, cât mai mult, în...
Labirintul toamnei -V-
de Maria-Gabriela Dobrescu
S-au despărțit fără să-și promită ceva. Asta i-a plăcut. Nu își dorea să-i dea speranțe deșarte. Ceea ce l-a uimit a fost faptul că era prima femeie din viața lui care nu încercase să smulgă de la el...
proemanaţie
de Dumitru Sava
trebuie să fi auzit de celebrul philon din cauza lui am renunţat la mânăstire unde într-un moment de criză existenţială mă autoexilasem într-un soi de schimnicie acolo l-am întâlnit pe călugărul cu...
File dintr-o viață netrăită
de Maria-Gabriela Dobrescu
S-a gândit că nu e bine să refuzi o ultimă dorință și s-a dus. O impresionaseră rugămințile disperate ale mamei lui. Ce poate fi mai dureros decât moartea unui copil? Ce pedeapsă mai mare ar putea o...
Vreau o Românie a bunului-simț!
de Elisabeta Branoiu
Înaltele idealuri râvnite de Domnul Președinte al României, Traian Băsescu Vreau o Românie în care pensiile să fie de bun-simț! Fiecare român trebuie să aibă o pensie decentă după o viață de muncă....
tricotaj de amintiri - 7 -
de Mateuț Stela
Odihnită după somnul de noapte, Luminița se trezi bine dispusă și cu chef de treabă. Voia să schimbe ceva în peisajul apartamentului, voia o notă de noutate sau ceva care să o scoată din rutina...
