"Fara punct sau virgula" – 20754 rezultate
0.02 secundeMeilisearchStephan Roll
Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu) (n. 5 iunie 1903, Florina/Macedonia - d. 13 mai 1974, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant al literaturii românești de avangardă. Stephan Roll a intrat de timpuriu în mișcarea de avangardă. Împreună cu Ilarie Voronca este redactorul și directorul unicului număr din revista 75 HP (1924), apoi face parte din colectivul redacțional de la Punct (1924-1925) și Integral (1928). După apariția revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfășoară și o activitate publicistică susținută. Este mai cunoscut ca publicist sub numele său real, Gheorghe Dinu, și ca poet sub pseudonimul Stephan Roll. Poezia pe care o scrie, fără să dovedească o virtuozitate metaforică egală cu aceea a lui Ilarie Voronca, îi particularizează scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului românesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivistă, până la cultivarea unui imagism...
45 poezii, 0 proze
George Boitor
S-a născut la 1 noiembrie 1934 în localitatea Supuru de Sus, județul Satu Mare, localitate în care își face studiile primare cunoscând groaza războiului care, de altfel i-a și schimbat cursul firesc al școlirii. Gimnaziul și-l face la Zalău, unde urmează cursurile unei școli medii tehnice de administrație economică, devenind absolvent în 1953. Urmează apoi la Satu Mare cursurile altei școli medii financiare, absolvite în 1954, fără să-și dea bacalaureatul. În anul următor frecventează cursurile altei școli tehnice cea de impegați la Satu Mare, luând diploma la Cluj. Lucrează în diferite funcții în unitațile C.F.R. de pe ruta Dej – Baia Mare.În perioada 1959-1961 se stabilește la Baia Mare. Anul 1959 este și anul debutului său literar, în revista Luceafărul, cu poeziile Sara și Poetul , moment în care se apropie de mișcarea literară de la Baia Mare, urmând perioada cea mai rodnică din punct de vedere creativ. Mutându-se la Câmpina, tot în C.F.R., demisionează în urma unei sancțiuni pe...
1 poezii, 0 proze
Sabin Stefanescu
M-am nascut ca unic copil al lumii acesteia si la varsta la care am ajuns sunt inca unic, desi au existat unii care s-au luat dupa mine si chiar au ajuns pana la punctul de cotitura al vietii mele care a fost de fapt, fara sa fiu lipsit d modestie, o dreapta de cotitura, pentru ca s-a intins pe o infinitate d puncte. Asta dacă e să încerc să ma descriu în maniera lui Dali. Altfel, sunt un om normal, atât cât poate fi de normal un om...
17 poezii, 0 proze
Bogdan Matei Alecu
Nascut si crescut in Bucuresti. In clasele mari de scoala general am manifestat prima data interes real pentru literatura. Era insa in faza incipienta si din multe puncte de vedere, pueril. In 1997 am plecat cu parintii in Canada, unde am stat patru ani. Aici am descoperit poezia post-moderna precum Jim Morrison, Bob Dylan, Roger Waters si Thom Yorke. Alte influente, ceva mai clasice ar fi Nichita, Arghezi, TS Eliot si chiar Leonard Cohen. Actualmente student frustrat si autor nepublicat. Manifest interes pentru activitati cu caracter literar (am participat la concursul Altfel de Eminescu, organizat in cadrul ASE Bucuresti) si pentru jurnalistica, mai ales pe teme muzicale.
15 poezii, 0 proze
Gal Sven Alexander
Activitatea mea de mic scriitor a inceput o data cu desemnarea mea de catre doanmna profesoara Moza Monica de limba si literatura romana la Olimpiada de Limba Comunicare si Literatura Romana la faza pe oras. Olimpiada a avut loc pe 12 decembrie 2009. Eu am fost trecut la minoritati pentru ca sun 25% german. Am fost trecut la sectia maghiara. Eu insa fac la sectia romana. In fine m-am calificat la faza pe judet cu punctajul de 90 de puncte. Faza pe judet a avut loc pe 8 ianuarie 2010. Aici am luat locul al doilea pe judet cu 97 de puncte. Numai locul 1 se califica asa ca nu m-am dus mai departe. Ma duc mai departe numai in cazul in care eleva de pe locul 1 se imbolnaveste. Deci eu sunt rezerva. Va urma...
1 poezii, 0 proze
Fara
7 poezii, 0 proze
fara cuvinte
2 poezii, 0 proze
fara nume
biografia mea se afla in poeziile mele
15 poezii, 0 proze
Fara Nume
1 poezii, 0 proze
fara nume
13 poezii, 0 proze
Fara punct sau virgula
de mihaela cazan
In lumea mea de vis traiesc aproape de nori dansand prin ei alergand cu soimii merg mereu cu pasi mici respirand adanc-adanc praful stelelor este noul meu tutun merg pe varfuri pe culmi de munti si...
Drumuri
de george lupascu
Drumuri Pe-ncaltarile uitarii, s-a strans praful departarii Și amprenta lor pierdută, rătăcită prin tăceri, Mă striveste fara mila; in clasorul nepasarii, Umbră tridimensională, hăituită de hingheri....
Cenaclul www.poezie.ro si eu
de Ion Nimerencu
Ora 16.44 Dupa o noapte intreaga petrecuta la discoteca, in sfarsit deschid si eu ochii, imbatat de somn.Buna dimi...seara!Cu toate ca urasc manelele, imi mai rasuna in urechi si acum \"Supararea...
Aberații fără punct și virgulă
de Gabriela Petrache
mi-e dor de verde de verdele verdelui spre care ne îndreptăm deja se luminează de ziuă și miroase a primăvară dincolo de steluțele din fereastră e drumul iluzoriu drumul și toate pietrele ce vor fi...
Viața fără virgulă
de rd
Viața fără virgulă nota autorului: te-ai gândit tu, oare, vreodată, la cât de importantă este Virgula în viața fiecăruia dintre noi? încearcă doar să iei un text, să zicem, poezia ta favorită....
piatra de hotar
de Luna Tudor
ție ți-aș vorbi fără punct fără virgulă după gramatica zilelor care fac pași monstruoși și țes vieți întregi între noi poate îmi vorbesc mie mai ales că eu și cu mine conviețuim într-o dependentă...
poemul sunt eu
de Dana Mușat
poem cu mine, prin mine și despre mine ca și cum aș fi o virgulă, un punct sau un semn de exclamare uneori, îmi doresc să fiu o poveste să adorm copiii sau după caz să incit adulții dar, de cele mai...
Refugiu
de teo f.
Cand nu te mai intelegi cu tine, cu cel de mai demult din tine, cand nu te mai intelegi tu pe tine sau pe cine oi mai fi si tu azi, joi, a cata suta sau mie de joi din existenta ta cand ajungi sa...
Pentru prieteni
de Gabriela Petrache
anul nou vine incognito în weekend iar muzele îmi dorm deșirate de trei anotimpuri și jumătate la rădăcina unei ierni din care lipsesc doar ouăle înroșite pentru că uneori mi-e dinspre liniște...
autoclave
de Mondea Adrian
.amor nocturn | se scutură norii de cuvintele noastre / reflecții înșirate pe geam / parcă sfidând toată această realitate / ca un nimb de mătase / ca un vis inutil sau / un dans nebunesc / un dans...
