Sabin Stefanescu

Nor de plictiseală, ascuns între perne Iese la inveală cu miros de praf. Plapuma timidă, zace in cearșaf, Când prin jaluzele, soarele se cerne. Pe o noptieră, zac reviste vraf, Peste

Poezie cam amară Gen baladă populară Foaie verde în cărare, Ies furnicile la soare Și muncesc sub cerul gol Ba se ung și cu nămol Și pe urmă iar lucrează Până se extenuează Iar apoi merg la

Prins de-a vieții vâlvătaie, Uiți, naiv, cum timpul trece Și cum Nilul o să sece, Te-oi usca și tu-n odaie. Trec cinci ani, apoi trec zece, Oamenii îți spun tataie. Prins de-a vieții

poezie la comanda nu prea imi place m-a rugat sa scriu o poezie despre ea de ce numai ea stie nici nu incerc sa imi imaginez cate ganduri trec simultan prin centrii ei nervosi cate sperante

E vară. Fierbinte și stupidă, Neinspirată și placidă, Din zori și până-n seară. Căldura A omorât trei oameni azi, A ars hectare-ntregi de brazi, La cimitir ne-om duce toți de-a dura. Un

Motto: \"Te plictisești? Þi-e silă să citești? Scrie o poezie, Că nu e criză de hârtie.\" Dacă aș ști să merg, Aș merge. Dacă aș ști să vorbesc, Aș vorbi. Dacă aș

Scriind o căpșună, Citind o alună, Mâncând trei găleți, Sorbind oameni beți, Văd raze de lună Ce-mi cântă în strună Să scriu despre lume Și despre nelume Să scriu de-o nebună Ce mesteca

Nu-s flori de mucegai, e mucegaiul pur, E groaznica simțire a unui șut în cur, Atunci când nu se poate să îl dai înapoi. Sunt versuri despre noi... Noi oameni, animale, pământ cu

Stau, pe o piatră rece, privesc, din ochi, în gol La răsărit se vede, plecând, ultimul stol Și eu rămân pe piatră, singur, înstrăinat Mă simt ca un vechi idol, ce-a fost, de mult uitat. Nu

În piatra lu cea rece, stă șarpele și doarme În noaptea asta, poate îi mai cresc două coarne, Îi crește-o coadă nouă și chiar patru picioare Și mâine va fi bou, când va ieși la soare... Dar

Eu plec. Și nu mai vin nicicând N-am să vă văd de-acuma înainte Trist este totși că nu-mi vine-n minte De despărțire nici un gând... Așa că n-o să-mi iau la revedere Nici n-am să trec să vă

E numai cinci și iată, că soarele apune Lumină și căldură? Vis, pentru-ntreaga lume... De-acuma vine noaptea, cu frig și cu-ntristare Nu văd nici o speranță când ma zgâiesc în zare E frig și

Trecând pe stradă și văzând-o tot mai plină de fețe noi, din cele pe care nu le ții minte cu alt scop decât pentru a le uita, Mă întreb cât de aglomerat e infernul și câți dintre noi vor mai

O umbră ușoară, la fel ca un nor Ce trece prin zare făr-să se oprească Se-apropie-ncet și vrea să vorbească Dar cei ce-s în sală-l aclamă de zor. El nu se impune, nu vrea să-i silească Îi lasa

Cuget trist, pierzându-se în ceață Și suflet greu, în inimă de gheață Se zbat în noi, Cei seci, cei goi. Trăierea noastră nu-i adevărată Și nici nu cred că va fi fost vreodată Căci suntem