"Fantezie nocturnă" – 3222 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAndrei Isabela Doblin
nu-mi consider scrisul poezie, dar il scriu de fantezie.
34 poezii, 0 proze
Alexandru Obedenaru
Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...
9 poezii, 0 proze
Miclăuș Silvestru
Scurtă biografie Născut în satul Bijghir (numit și Satu-Nou, când și când) lângă orașul Bacău, în data de 20.10.1959. Primii ani au fost petrecuți în sânul familiei, cu puține zile rezervate pentru grădiniță. Plastilina pârâului era mult mai plăcută, cu miros natural, de mâl adevărat, materie primă pentru puțina fantezie ce o puteam avea la acea vârstă. Școala primară din satul natal, am frecventat-o între anii 1966 - 1970, în rândul al treilea... nu la geam; toți cei patru ani doar în a doua bancă. Din 1970 până în 1974, am urmat clasele gimnaziale la Școala generală nr 18 din Bacău precum și cursurile la Școala de muzică, instrument fagot. Apoi au urmat anii liceali la Liceul de Muzică George Apostu, Bacău, finalizați cu obținerea Diplomei de Bacalaureat. În toamna aceluiași an am fost încorporat, pentru serviciul militar obligatoriu, cum era la acea vreme... Bunici: - din partea tatălui, Ianoș și Marghita Miclăuș - din partea mamei, Gherghel și Magda Gheghici Nu am lucrări literare...
2753 poezii, 0 proze
Valeriu Sârbu
Vineri 4 decembrie 2009, dimineata, a incetat din viata intr-un spital din Braila scriitorul Valeriu Sirbu, in varsta de 78 de ani. Poet, prozator, eseist, dramaturg, Valeriu Sirbu este unul dintre putinii autori dedicati in exclusivitate teatrului radiofonic, pentru care a scris un numar mare de piese, majoritatea cu o tematica de actualitate, un anume fel de actualitate, temele si subiectele sale fiind putin frecventate de alti autori. Valeriu Sirbu Valeriu Sirbu va fi inmormantat luni 7 decembrie, la ora 13, la Cheia.Nascut in 18 septembrie 1931, la Bujoreni, Valcea, Valeriu Sirbu face o figura aparte in literatura contemporana. Autorul unui Tratat de fantezie (1997), arta poetica scrisa cu amaraciune si autoironie de un literat care crede inca in valorile spiritului, a debutat in 1969 cu volumul Poeme banale, continuand sa publice poezie (Ora translucida, 1974, Pregatirea pentru echinox, 1977, Amfora de rezerva, 1979, Antinomii, 1986, Invinsi de abstractiuni, 1995, Partitura...
1 poezii, 0 proze
Vahé Godel
O îmbinare de Orient și Occident, de reflexivitate și sensualism, de musturi și rigori, imprimă versurilor lui Vahé Godel, poet de origine armeană, născut în 1931, la Geneva, o vehemență specifică, nu fără asociaționisme frapante, după cum reminiscențe ale unui suprarealism supus la nesfârșite filtrări, fracturi, probe de foc, avertismente și provocări decroșează mai la tot pasul niște nervi de legătură între fantezie și realtiatea imediată. A tradus din poeți armeni și a făcut adaptări din lirica românească (bunăoară din poemele lui Gellu Naum). Colaborator al multor reviste din Franța, Belgia, Germania, Elveți, România și Armenia. A participat la alcătuirea antologiei „Masa tăcerii” (Simpozion de metafore la Brâncuși) cu poemul „A l'aube” (extras din Cinci poeți romanzi, ant., traducere, prefață și note de Ion Caraion, Editura Albatros, 1972, col. Cele mai frumoase poezii) Bibliografie (în franceză) Signes particuliers, 1969 Cendres brûlantes, récit,1970 L'oeil étant la...
2 poezii, 0 proze
Cristian Duma
Vreo zece ani de luat masurile celor mai ferventi cumparatori de detergenti (advertising, media). Lector compulsiv, colectionar de madlene sinestezice, de texte de pe ambalaje amestecate cu sunete, mirosuri si pasaje intregi din Atonement, Saturday, Chesterton, Bulgakov, Celine, Proust, Roth, Wittgenstein, Borges, Glasperlenspiel, Cehov, Kafka, Florian, Golding, Zauberberg, Marquez, Leibniz, Bergman, Kundera, Wharton, Kurosawa, Arabian Nights, Cartarescu, Isherwood, Calvino, Fellini, Cimpoiesu, C.S. Lewis. Lista asta n-are insa nici o relevanta, deoarece pe langa un deficit de fantezie, in ultimul timp ma confrunt cu o acuta lipsa de simt al umorului.
7 poezii, 0 proze
Vaduva Oana Alexandra
Eu traiesc un fel de existență dublă : una reală și alta transpusă în lumea fanteziei și imaginației. Imi plac foarte mult calatoriile si imi place sa scriu, prin poezie ma descarc.
5 poezii, 0 proze
Marschall / Negru Simona
mă aflu într-o stare de dilemă, pagina voastră m-a luat prin surprindere, apărând la momentul oportun... întodeauna am dorit intâlnirea cu virtualul pe meleagurile fanteziei, dorința mea împlinindu-se abia acum... sunt rătăcită de o veșnicie pe undeva între starea reală a banalității și cea imaginară a lumii sufletului, acolo unde timpul își pierde din nimicnicia lui... stau și ascult geamătul neauzit al universului și când mă întorc, nu văd decât goana cotidianului... mă împiedic, mă ridic, mă lovesc, dar nimic nu se schimbă, nici măcar nu se produce o reverberație a apei prezentului, imobilitatea asta mă omoară, așa că încerc să las și eu o dâră cât de mică în lumea diafană a fanteziei...
55 poezii, 0 proze
Dimitrie Anghel
Nascut in localitatea Cornesti, jud. Iasi. Poet simbolist minor un indrgostit de flori si peisajele marine. A debutat in 1903 cu o traducere a poeziilor lui Paul Verlaine. A publicat două volume de versuri : În grădină ( 1903 ) și Fantezii (1909). Împreună cu St. O. Iosif a scris, sub pseudonimul A. Mirea , Caleidoscopul lui A. Mirea în două volume, între 1908 - 1909. Sub același pseudonim au apărut poeme dramatice ( Legenda funigeilor , Cometa ), proză ( Cireșul lui Lucullus). A tradus din Goethe, Lenau, Heine, Ibsen. Are o tentativa de sinucidere din cauza geloziei pentru sotia sa Natalia Negru (vezi si St.O. Iosif) 1872 Pe data de 16 iulie se naste Dimitrie Anghel, in satul Cornesti, la 8 km de Iasi 1879 - 1883 Urmeaza Scoala primara la Institutul particular al lui Caracas, apoi la Institutul Pedagogic condus de Alexandru Lambrior 1891 In luna octombrie debuteaza in Contemporanul, VII, nr 10, cu poeziile Planset de greieri si Zana codrilor de brad, pe care insa nu le-a inclus in...
35 poezii, 0 proze
corina addreea
ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...
2 poezii, 0 proze
Fantezie nocturnă
de milos petru
Când paloșul din ceas în două taie Al nopții întuneric plin de frică La ora cea din urmă satanică Prin cea de-a douăsprezecea bătaie Când trupu-mi ostenit în vis ridică Naturii osanale pentru ploaie...
Poeme Haiku
de Cornelia Georgescu
căutând ghinde printre copacii din parc - o veveriță delifini înotând în urma vaporului - salturi în valuri porumbelul alb zburând mereu tot mai sus doar pentru pace susur de izvor primăvară-n pădure...
Ploaie nocturnă
de ion untaru
Bate ploaia darabana tabla În rulota tristă-a vieții mele Și mă-nchipui biet nabab, la Un concert cu muzică de stele Trec calești de gând pădurea Picurând pe ochii mei un somn Și se pierd, se pierd...
Anunț - Lansare de Carte
de Darie Ducan
Luni, 12 Februarie, la orele 14.00, la sediul USR va avea loc: Lansarea volumului de poezie Lungi plantații de singular, de DARIE DUCAN, apărut la Editura Nico, 226 pagini. Cartea va fi prezentată de...
Romantism
de Adrian Tarita
Un poet poate primi o privire efemeră Ori sărutul fugitiv în amurg pe trotuar; Chinuit de fantezii pe o uliță stingheră Să ofteze către boltă până stelele apar. Gârbovit apoi de rime în nocturna...
Iubind o himeră
de Adrian Tarita
Să nu regreți că ai ucis în mine Ultima șoaptă a muzei din Eden. Lipsit în insomnii de blând refren Îmi umplu zilnic palmele cu tine. Cândva serafic un surâs din Lună Cădea pe raze reci în ochi...
Mori de vânt
de Cristian Lisandru
Mori de vânt Morile de vânt confirmă teoria că universul se rotește... Amețeala care te cuprinde dacă privești acea mișcare de rotație permanentă îți oferă o stare de bine neanticipată, nebănuită,...
Florin Andor - cautand o cale in esenta perfecta
de Maria Prochipiuc
In universul acesta plin de forme și culori vii tu, poetule sa-l naucesti cu alte culori, în care alte sunete vibrează, dincolo de marile și eternele decoruri ale naturii pământești, iar cerul își...
Omnipotența dezolării
de Zburlea Ariana
Întîlneam destul de des această femeie, o nălucă nefericită desprinsă dintr-un tablou al melancoliei; fiara din acest om atît de bun nu mai dorea să părăsească locul naiv al sufletului său. Se lăsa...
fantezii nocturne
de FLOARE PETROV
pictez emoții pe a lunii trenă fantezii îmi dau putere să zâmbesc e modul meu de-a scăpa de migrenă viața să continui să o iubesc. mă imaginez în caruselul lunii printre stele să mă bucur de lumină...
