"Euforie" – 1243 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDimitrie Stelaru
Dimitrie Stelaru (pseudonimul literar al lui Dumitru Petrescu) (n.8 martie 1917, București - d. 29 noiembrie 1971), poet român. A publicat peste 20 de volume de versuri, patru cărți de proză (proză scurtă și roman), precum și nouă cărți de eseistică. A dus o viață de boem adevărat, trăind în stilul lui Edgar Poe, într-o continuă euforie întreținută de excese alcoolice, cu evocări de îngeri și ingenuități infantile Volume publicate Preamărirea durerii (semnat: D. Orfanu) - 1938 Noaptea geniului - 1942 Ora fantastică (poeme cu o planetă de poet nou de Eugen Lovinescu) - 1944 Cetățile albe - 1946 Mare incognitum Zeii prind șoareci Coloane
21 poezii, 0 proze
dimitriu mihaela
De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...
2 poezii, 0 proze
Ioana
Cum să fac să nu-mi iasă nimic complicat sau simplu?!Sunt un om mai mult decat normal, uneori prea normal.Acest lucru se poate observa atunci cand ma asez incomod intr-un fotoliu, si ma apuc sa citesc; atunci cand ma chinui sa prind ceva bun la tv, cand imi e frica de mine mai mult decat ar trebui...etc Imi e frica sa imbatranesc, as prefera sa sar direct la moarte, sa nu prind perioada in care ma vor napadi durerile si gandurile pesimiste. Din cauza simplitatii mele absurde, imi place sa cred ca nu am nimic iesit din comun.Doar alte pasiuni si anume: calatoriile, cititul, scrisul si muzica.
1 poezii, 0 proze
Antarctica
funny....rareori trista,cateodata plina de euforism...si totusi o simpla persoana :)
1 poezii, 0 proze
Bucelea Radu
Scurte constatari autobiografice Mi-am inceput existenta oficiala pe coasta Marii Negre (municipiul Constanta) prin Brumarul lui 1981. In prezent ma puteti gasi ceva mai la sud, in Eforie. Folosind o logica pur obiectiva, vectoriala, imi apreciez existenta ca pe o continua cautare, adaptare, transformare, devenire. Umanizand in individual, in particular, in traire (a mea sau a altora), in sentiment (simtit, resimtit, uneori chiar nesimtit...) ma refugiez in textele prezentate aici (prin amabilitatea colectivului poezie.ro) dar si la alte coordonate on-line. Toate cele bune voua, Bucelea Radu
6 poezii, 0 proze
Liviu Baitel
Născut la Târgu Ocna, lângă Slănic Moldova, școala, liceul și facultatea în București unde am locuit până în 2000 când m-am autoexilat în Eforie Nord.Autodidact din aproape toate punctele de vedere, scriu versuri, compun cântece și le cânt acompaniindu-mă la chitară, pictez...În rest, încerc să-mi câștig existența, mie și familiei(am trei copii mărișori)
7 poezii, 0 proze
Bragos Bucurenci
N-am gasir nicaieri o biografie completa. Ofer un articol din publicatia \"Jurnalul de Vest\": Dragos Bucurenci e genul acela de produs antipatic al societatii de consum: ambalajul îti spune ce contine, dar nici macar vînzatorul nu-ti poate spune la ce serveste. E fabricat în Bucuresti, a fost depozitat central (citeste Tineretului si nu comenta) pîna la vîrsta majoratului, cînd s-a trezit transferat în interes de familie pe linia de demarcatie dintre Rahova si Ferentari. Dupa patru ani de tatonari reciproce cu cartierul, cu toate ca a avut o relatie excelenta cu vecinii si o toleranta dumnezeiasca pentru manea, si-a aranjat un virament si a aterizat pe raftul de deasupra Cinematecii, pe strada Eforie. În prelucrarea materiei prime, s-au folosit doua licee de la care a chiulit copios si doua facultati plicticoase pe care le-a întrerupt. La controlul tehnic de calitate i s-au aplicat masinal etichetele spalacite: informatica, Sava, filosofie, stiinte politice. Ultimele doua, cu...
0 poezii, 0 proze
Antonia Dragomir
http://astrolog-psiholog.ro/ http://blog.astrolog-psiholog.ro/ http://antoniadragomir.astrograma.ro Antonia Dragomir, astrolog absolvent al scolii de astrologie Fidelia si psiholog masterand specializat in probleme de cuplu si sexualitate (licentiata la Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti, Master „Familie si Societate“, Universitatea Spiru Haret, cursuri formare in psihologie clinica, Facultatea de Psihologie, Universitatea Titu Maiorescu), realizator si prezentator al emisiunii Tele-zodiac (care a fost transmisa in direct pe posturile tv Antena 1, Euforia, OTV si Favorit), consilier astrologie psihologica (consiliere telefonica, consilire la cabinet si prin intermediul paginilor de web personale si publice), si redactor colaborator pe teme de astrologie.
1 poezii, 0 proze
Pascal Bruckner
Pascal Bruckner este un romancier și eseist francez, născut la Paris în 1948. A fost profesor invitat al universității californiene Saint-Diego (1986–1995), profesor la Institutul de Studii politice din Paris (1990–1994), colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur și, în prezent, al ziarului Le Monde. Figură-cheie a intelectualității pariziene, acest filosof al actualității (a scris eseurile Mizeria prosperității, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea față de aproapele, Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot 1997), Luni de fiere, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii,Copilul divin și Paria.
5 poezii, 0 proze
Alexandrina Cristina (Adina) Niculescu
M-am născut în orașul Constanța, unde am fost dată la grădiniță la șase ani și jumătate, de aceea, atât în școala generală cât și în liceu eram cea mai mare și în același timp cea mai mică din clasă. Cea mai mică de varstă și cea mai mare ca înălțime. Am studiat la Institutul National de Chimie timp de 4 ani, luându-mi licența cu diploma in chimie fizică, cu acad. Eugen Segal, cu nota 9. Am fost chimistă la SOTRM Eforie Sud, timp de cinci ani. Apoi am fost pensionată medical, acum încadrându-mă în gradul doi de handicap. Sunt căsătorită și nu am copii. Am fost pe rând admiratoare, colaboratoare, iar acum membră a Cenaclului Literar "Mihail Sadoveanu" al Cercului Militar Constanța. Sunt autoare a plachetei de versuri "Rime si flori" de la editura VIF 2013. Colaborez la revista "Albatros" a societății de haiku Constanța și sunt membră a "Careului Artelor" de la Casa Armatei Constanța.
14 poezii, 0 proze
Euforie
de Peter Szabo
Umblu pe rouă sclipitoare, Gri se schimbă-n roz pe perete. Pe toți îi iubesc prea mult. Dar nimeni, nimeni nu mă crede.
Euforie
de Alexandru Andrițoiu
I-a dat lumina frunzei sarbatoare, prin arbori cad arpegii, ca prin flaut. Azi mi-e duminica in suflet. Caut un vant uimit venit ca de pe mare, sa-mi puna fruntii zare. Simt, prin aer o veste-a...
Euforie
de Miruna Daniela Vasile
Cand ma uit la tine, nimic nu mai conteaza. Totul parca a atipit, dar totusi, ce vibreaza? Ma uit in jur, nu vad nimic... Ma uit la stele, toate-au adormit, Dar luna inca mai clipeste, Iar cand bat...
Euforie
de Disperatul
Pentru prima data a ramas singur, intr-o liniste ce taia rasuflarea... mult prea liniste. Bancile pustii de saturn, infometate de zgomot, se sparg intr-o armonie aproape perfecta. Din tavan, flori de...
Euforie
de Constantin Gabriel Obreja
Cad fulgi de nea în palma sufletului meu. Mă îmbrac cu atîta alb pe trupul singuratec. Mă răscolesc în gînduri de furtuni mereu. Mă las furat de lupii nopților, să fiu sălbatec. Eu mă trezesc într-un...
Euforie
de Miclăuș Silvestru
Din an în an împrumutăm Să ne plătim vechi datorii; Celor cu bani le datorăm Tot ce numim... euforii.
Euforie?
de Adriana Imbrea
Trecem prin viață unul de celălalt folosindu-ne, uitându-ne zâmbind unul celuilat, răzbunându-ne. De un extaz siropos unul de celălalt, plictisindu-ne Rămășițele de caramel le strangem împreună,...
euforie
de FLOARE PETROV
desenez emoții pe scoarță de copac să le transforme-n ramuri de baladă să dea culoare timpului opac vântul să-l îngâne fără tăgadă. lacrimile norilor m-au răcorit au îndepărtat focul din suflet...
euforie
de FLOARE PETROV
vara îmi satisface setea de euforie triluri de ciocârlie îmi strecoară în suflet parcă aș fi câștigat la marea loterie bogată-s cu entuziasmul de răsunet. soarele îmi transferă energii creatoare...
Euforie creativă nepătrunsă
de Alexandra Alb Tătar
Într-un avânt a-mbrățișat lumea cu totul fluiditatea i-a țâșnit prin nări absurd etichetând în fond abstractul incoerență cu ștampila haos ce antreneaz-atâtea defulări raționalul se cambrase pentr-un...
