Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Eu știu un basm"20573 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate
istorie

istorie

ColecțieRubrică22 texte

istoria, așa cum o văd eu

de sunet1

Daniela Parvu DorinDD

Daniela Parvu Dorin

AutorAtelier

Sunt psiholog si scriu pentru si despre suflet. Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat, mai apoi, versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: -Mi-e nervul aprins (1995) și -Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală :(Agonia.net, Insemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.). Nu mi-a plăcut niciodata ideea de “poezie feminină” sau invers.Cunoașterea și coborârea în sine nu au...

153 poezii, 0 proze

Victor TulbureVT

Victor Tulbure

AutorClasic

Victor Tulbure (n. Victor Popescu, 28 martie 1925, Căușeni (Basarabia) - d. 1997) a fost un poet român proletcultist. A compus poezia „Balada tovarășului căzut împărțind Scânteia în ilegalitate”, 1949. A tradus din opera poetului național ucrainean Taras Șevcenko și din cea a lui Serghei Esenin. A scris și literatură pentru copii. Opere * Holde, Colecția Contemporanul, Institut de Arte grafice "Scrisul Liber", București, 1949 * Versuri, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1952 * Laudă patriei, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955 * Versuri alese, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956 * Vară fierbinte: poem, Editura Tineretului, București, 1956 * Turnul pădurarului, Editura Tineretului, București, 1957 * Poet și Ostaș, Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R., București, 1958 * Eu nu cânt că știu să cânt, Editura Tineretului, București, 1959 * Țării mele, Editura Tineretului, București, 1961 * Poezii,...

1 poezii, 0 proze

Ene StefanES

Ene Stefan

AutorAtelier

Optimistul: –Eu știu că ești sătul de mine, Aceeași voce prea subțire, Ce scârțâie pe scăriță Pană sus la muzicuță... Da` n-am ce să fac, NU tac, că-s pui de dac, și pac, plac! Și mâine, când n-oi mai vrea să vorbesc, Parcă-n inimă-ți clipesc... Neutrul: –Da! Eu, pe el, îl vreau! Să-mi cânte l-aspirator, Mor! de plâns, când ia ficatul, Și spală de noroi păcatul... Optimistul: –Ca’așa-i în poker, sa iei asu’, la-nceput Ca dup-aia să spui: „Mut!”... E și-un final de catapult. Neutrul(menținând sinfonia aprobării): –De când așa ceva am vrut! Pesimistul: –Da` nu-i bine, că numai ține: Același om, cu alta poantă, Aceeași inimă curată, Același sictir valabil, Și-altă-ntorsătură de scalpabil! Resemnatul: –Nu-i la fel, să vorbești cu-n pix și-o hârtie Vreo două ore la beție... Furiosul: –Nu!... Stop! Mai taci odată! Că nu poti vorbi de lumea toată... Și filosofia ta-i cam’lată! Și se zbate, adormită, Și-a ta găină-i coc-codăcită! Paranoicul: -Da! așa e, că-i o glumă Și-o glumă va ramâne,...

7 poezii, 0 proze

MF

Maftei Florentin

AutorAtelier

Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...

20 poezii, 0 proze

alexandru kutasAK

alexandru kutas

AutorAtelier

m-am nascut cu o sensibilitate si putere de intelegere aparte.in rest om normal,spun eu,dar nu stiu de nici un etalon...

7 poezii, 0 proze

Apati Vasile-CornelAV

Apati Vasile-Cornel

AutorAtelier

"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...

4 poezii, 0 proze

GriffoG

Griffo

AutorAtelier

Sosesc de pe un drum aparte, deosebit față de drumurile pe care le cunoașteți voi. E singura cale, singura înșiruire de trăiri pe care eu însumi o știu. Dealtfel eu sunt singurul om care a pășit pe această cale. Ce singur ne simțim câteodată drumul meu și cu mine! Tot ce-ți povestesc ți-ar putea părea cunoscut, totuși mă privești cu uimire, calea mea fiind mai altfel decât a ta. Știu că-ți surâde ideea de a trage cu ochiul la alte povești. Defapt și pe mine mă gonește aceași dorință: să aflu la margini de râuri povești aduse din alte trăiri.

2 poezii, 0 proze

Eugen MATZOTAEM

Eugen MATZOTA

AutorAtelier

Nu știu nici măcar cât știau cei dinaintea noastră, doar descopăr cu uimire că nu noi suntem primii, c-au mai fost alții înainte, și din învățăturile lor mai aflăm din când în când câte ceva. Știu sigur doar un lucru: că nu sunt eu Stăpânul Inelelor...

24 poezii, 0 proze

NM

Negrescu Maria

AutorAtelier

Hm...O stea pe un soare...Adica doua stele... Nu mi-am facut niciodata o biografie, asa ca ce o sa scriu eu aici nu stiu daca o sa corespunda cu ceea ce se cere.. Eu m-am nascut si am trait(cel putin pana acum) in acelasi oras, in acelasi cartier, cu aceeasi familie.. Am muncit la copilaria mea, am mers si pe la gradinita(de la vreo 3-4 ani), apoi am trecut la scoala generala nr 12 si la sfarsitul ei, am dat(ca tot omul) examenul de capacitate. Am intrat si la liceu si au urmat 4 ani frumosi. Apoi, am terminat si liceul(yeah!...)..de fapt, scuze, Colegiul National I.C.Bratianu si am intrat(cica!) la A.S.E.(sectia SELS) la Bucuresti. Ce-o sa fie de acum incolo? Habar n-am... Cam atat despre mine... Cam putin si prea normal?!Ata ete!

7 poezii, 0 proze

D

Diana

AutorAtelier

"Pentru suflet".Ceea ce scriu eu ân micile mele "comori de iubire" este despre oameni, sentimente și mai ales sunt poveștile și sentimentele unor oameni, nici un singur vers nu este despre mine.Am trăit atata timp în anonimat încat m-am obișnuit cu el, mi-a devenit prieten, partener și confident, de aceea nu vreau să mă despart de el, nu sunt pregatită.Dar m-am gândit că ar fi nedrept să țin în anonimat, propriile-ți sentimente doar pentru că eu nu le știu împartași pe ale mele... Eu scriu cu mâinile și mintea, tu citește cu sufletul și inima...

2 poezii, 0 proze

Eu știu un basm

de Octavian Goga

Eu știu un basm de mult uitat C-un cântăreț rătăcitor, Ce strunele și-a încordat Pe rând, la poarta tuturor, Și-n cântecu-i înviforat A plâns de lacrimile lor. Din goana lui s-au ridicat Văpăi și...

PoezieClasic

Fragment - Joc Monoton - nr.1

de petre bucinschi

Sprijinindu-se cu spatele de portiera mașinii sale, Alecsit părea să fie în luptă cu timpul. Din când în când, se uita la ceasul de la mână, așteptând nerăbdător ora la care trebuia să se întâlnească...

ProzăAtelier

Eu si cu mine

de Luana Gavan

Imi e dor de creionul meu cu mina. De fapt era creionul mamei mele, dar atunci cand il foloseam eu era al meu, nu? Scriu, insir cuvinte aiurea pe foaie si vad cum varful creionului se tot toceste....

ProzăAtelier

Carte românească

de Jianu Liviu-Florian

CARTE ROMÂNEASCÃ “Faceți crucea dreaptă !” Cleopa Ilie A apărut “Ne vorbește părintele Cleopa”, volumul 11. O mărturie vie împotriva obscurantismului lumii moderne. Astăzi, când mai degrabă ne...

Atelier

Cântece de peste Olt

de Grigore Alexandrescu

I Foaie verde aluniță, Aolică fa, leliță! Fire-a-ți pieptu-o grădiniță Și țâțele lubeniță Și gura o fântâniță, Măselele pietricele, Și buzele ghizdurele, Și limba o ciuturea, S-adăpi pe neica din ea,...

PoezieClasic

Mama

de George Coșbuc

Mama În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară – Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară....

PoezieClasic

Mama

de George Coșbuc

În vaduri ape repezi curg Și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară – Acolo, mamă, te zăresc Pe tine-ntr-o căscioară. Tu...

PoezieClasic

Mama

de George Coșbuc

Mama In văduri ape repezi curg Si vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moara Acolo, mamă, te zaresc Pe tine-ntr-o cascioara. Tu...

PoezieClasic

Secretul tau

de MIHAI ANTONESCU

Se-arunca peste tarm, marea in valuri, Si stropi de spuma iti saruta fruntea, Se sparg sub pasii nostri scoicile din maluri, Si sfaramata intre noi si lume este puntea. Pe umaru-ti de lapte tii o...

PoezieAtelier