Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Era neagră ,neagră !"20252 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Paul SnoekPS

Paul Snoek

AutorClasic

Paul Snoek este pseudonimul lui Edmond Schietekat, născut în anul 1933. De pe la 13 ani a început să scrie sonete, sub influența poeților olandezi Bertus Aafjes și Martinus Nijhoff. În acea perioadă era elev la colegiul Saint Lievin din Anvers. Și-a terminat sudiile umanistice la Seminarul mic din Sint-Niklaus. A fost elevul poetului Anton de Wilderode. Are și studii juridice, făcute la Universitatea din Gand, însă neterminate. În 1954 publică „Arhipelag”, primul său volum. Au urmat „Pod provizoriu”, „Pe sub piele”, „Fumez pipa păcii”, „Iată un alchimist”, „Muza neagră”. În 1961 pregătește „Nostradamus” și-și adună într-o antologie, personal întocmită, multe dintre poemele apărute. În 1957 i-a apărut romanul suprarealist „Goelaski”, tradus în limba germană. Tot în proză a publicat volumul „Reptile și amfibii”. Engleză Edmond André Coralie Schietekat (Sint-Niklaas, 17 December 1933- Tielt, 19 October 1981) pseudonym Paul Snoek, was a Belgian poet. He was a son of Omer William...

1 poezii, 0 proze

E

era

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

LP

Lucian Petrescu

AutorAtelier

era cat pe ce ...

5 poezii, 0 proze

Speranta DragomirescuSD

Speranta Dragomirescu

AutorAtelier

Era o ora tarzie cand am aparut si toata viata este un tarziu pentru mine...

9 poezii, 0 proze

Teodor Tudor TopanTT

Teodor Tudor Topan

AutorAtelier

Mi-era rau dor de tine, soare ranit de timp, Cand cu ochii plini de lacrimi Te visam si te-nviam. Viata ti-o impodobeai cu rogvaiv de duzi. Cu mana dezvaleai planetele ce-apun Si cu sufletul, prin infinituri, cautata-i a ta mama. Cu vocea-ti bantuiesti o clasa fara alb de sfant, Iar mersu-ti zgomoteste printr-o casa de sticla. Patru pereti, patru ceasuri iti erau, Numarandu-ti vesnicia clipei Care iti inchide sicriul cu un juramant: NU AI SA MORI UITAT!

15 poezii, 0 proze

MM

Mirela Mitrofanovici

AutorClasic

In 1976 era eleva la liceul \"Mihai Basarab\" din capitala. A obtinut premiul al III-lea la Concursul de literatura \"Mihai Eminescu\", editia 1975. Membra a cenaclului \"Sagetatorul\", a publicat in revista liceului, \"Nazuinte\", in \"Amfiteatru\" si in antologiile \"Interferente\" si \"Sagetatorul\". Scriitoare pe care am descoperit-o intr-unul din numerele din 1976 al revistei nationale \"Limba si literatura romana\".

1 poezii, 0 proze

Doru AlexandruDA

Doru Alexandru

AutorAtelier

Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura, insangerata si nesatioasa gura. De multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut cat ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. Mircea Eliade - Nunta in cer Yahoo ID: grydoryan

258 poezii, 0 proze

JC

Juan de Yepes (San Juan de la Cruz)

AutorClasic

Su verdadero nombre era Juan de Yepes y nació el 24 de junio de 1542 en Fontiveros, pequeño pueblo abulense perteneciente a Castilla y León, una comunidad autónoma de España. Murió su padre cuando Juan tenía seis años; a los nueve años, se trasladó con su madre al abulense pueblo de Medina del Campo, en donde a los 17 años, ingresa en un colegio de jesuitas para estudiar humanidades. El año 1563 toma los hábitos de la orden religiosa Carmelita, adoptando el nuevo nombre de fray Juan de san Matías; al año siguiente se traslada a Salamanca para cursar estudios de teología en su célebre universidad. En el año 1567 es ordenado sacerdote, y adopta el nuevo y definitivo nombre de Juan de la Cruz. Su ilustre paisana de Ávila, Teresa de Jesús, trabó gran amistad con él y le integró en el movimiento de la reforma carmelita que ella había iniciado. En 1568 Juan de la Cruz fundó el primer convento de Carmelitas Descalzos, los cuales practicaban a ultranza la contemplación y la austeridad. Unos...

0 poezii, 0 proze

AV

Adrian Vancica

AutorAtelier

Acolo Acolo unde nu era nicio speranta, acolo unde nu era NIMIC Eu am sadit un strop din mine, si am intrins aripi spre INFINIT. Acolo in pustiul inefabil, in care nici-un vis nu a AJUNS Dilema metafizica a lumii, indescriptibil jalea m-a PATRUNS. Acolo unde stancile au nume, acolo unde nu-i pacat sa CREZI Acolo unde spaimele sunt zane, acolo te gasesti si-apoi te PIERZI In labirintul iluziei desarte, se nasc in voie ale lumi PLACERI Pentru ca eu sa pastoresc in voie, dilemele-ti de maine si de IERI. Acolo unde viata nu-i perfida, acolo unde mortii isi ZAMBESC Printre nisipuri miscatoare, te caut in zadar si-ti spun ca te IUBESC Acolo nu e timp de amagiri desarte, acolo nu a fost NIMIC Eu, ANONIMUL serilor de basm, din tine ma cobor si ma RIDIC!

1 poezii, 0 proze

Ki No TsurayukiKT

Ki No Tsurayuki

AutorClasic

Poet (waka) japonez din era Heian. A trăit (probabil) între anii 872 și 945. *** Ki no Tsurayuki (872-945) was a Japanese author, poet and courtier of the Heian period. Tsurayuki was a son of Ki no Mochiyuki. He became a waka poet in the 890s. In 905, under the order of Emperor Daigo, he was one of four poets selected to compile the Kokin Wakashū, an anthology of poetry. After holding a few offices in Kyoto, he was appointed the provincial governor of Tosa province and stayed there from 930 until 935. Later he was presumably appointed the provincial governor of Suo province, since it was recorded that he held a waka party (Utaai) at his home in Suo. He is well-known for his waka and is counted as one of the Thirty-six Poetry Immortals selected by Fujiwara no Kinto. He was also known as one of the editors of the Kokin Wakashū. Tsurayuki wrote one of two prefaces to Kokin Wakashū; the other is in Chinese. His preface was the first critical essay on waka. He wrote of its...

1 poezii, 0 proze

Era neagră ,neagră !

de Nicolae Diaconescu

15.XII.2002 Era neagră, neagră ! O comisie europeană a hotărât să viziteze mai multe sate românești pentru a constata la fața locului cum o duc țăranii de prin părțile noastre. Din comisie făcea...

ProzăAtelier

Pisica neagră

de manaila lucian

Aleg să port o singură etichetă,un singur brand si-o singură gagică .Nu două ,așa ,cum obișnuiam până acum. Știți de ce?Pentru că am ajuns într-o seară să mi se facă farmece și să fiu bântuit, Exact...

PoezieAtelier

Cum era

de Hitter Paul

Cum era Albastru...avea un halat albastru, cu marginile roase, gulerele patate, mansetele gaurite si cu un cordon subtiat pe alocuri.Buzunarele halatului pareau doua guri imense care ii inghiteau...

ProzăAtelier

Sânge subțire de pasăre

de Silviu Somesanu

Noaptea nu era neagră, era cenușie, stelele erau verzi, căzute printre noi, drumul se ducea pe râu până la izvor apoi intra-n tunel, trecea dincolo. Tu ai plecat făcându-mi cu mâna, era o chemare ori...

PoezieAtelier

Eu. EU ?

de Radu Tudor Ciornei

Sarea din bucate era neagra si amara ( ce inceput stupid ca un hoit in drum ) .De fapt un fel de cafea.Furnicile uscau rufe in podurile adapostului numarul 4 ( acela dintre al doilea si al treilea...

PoezieAtelier

decolorat

de Mihai Chira

ai venit la mine cu iubirea ta în palme era neagră, ca noaptea ce bate-n pereţi nu la uşi m-ai uns pe tot corpul întinzând negrul până s-a amestecat prin carne şi sânge prin respiraţii şi întrebări...

PoezieAtelier

Fereastră

de Virgil Teodorescu

Fereastra era acoperită cu un coș și eu trăiam după el, trăiască hornul întreținut cu cocs (cu coks) - mă plimbam de la un capăt la altul după horn, mă înnegrisem de la un capăt la altul, și apa pe...

PoezieClasic

neterminată opus opt

de Cristina-Monica Moldoveanu

era liniște curată și întuneric perfect un loc al meu simțit după miros până să mă rotunjesc mamă htoniană pentru picamere bormașini claxoane de ore în șir ventilatoare care țiuie copii care dansează...

PoezieAtelier

Creionul și ascuțitoarea

de Ilin Bogdan Alexandru

pe birou stătea uitat creionul gri, cu mină neagră și cu vârful rupt într-o vreme în care pasiunea lui era hârtia într-o vreme în care hârtia nu flirta cu stiloul într-o vreme în care mina nu era...

PoezieAtelier

doamna moarte nu sărută mâna

de Cătălin Al DOAMNEI

nu mai regretam și nu era foarte demult începusem să mă obișnuiesc în cor papagalii repetau e o toamnă lungă toamna noastră albastra-aurie-dulce-toamnă cerul negru-pământ moare și screme pe trupuri...

PoezieAtelier