Poezie
Sânge subțire de pasăre
Mimau trist bucuria - ref
1 min lectură·
Mediu
Noaptea nu era neagră, era cenușie,
stelele erau verzi, căzute printre noi,
drumul se ducea pe râu până la izvor
apoi intra-n tunel, trecea dincolo.
Tu ai plecat făcându-mi cu mâna,
era o chemare ori semnul despărțirii.
Sângele era subțire, de pasăre,
se aprindea ca un filament
sau ca o dâră de melc
până la inima înrobită.
Clipele sonore curgeau în timpane
băteau cu ciocane într-un clopot al timpului,
ochii tăi sticloși erau de felină.
Totul era complicat, imprevizibil, ascuns,
diminețile te îmbrăcau la loc în mirosuri.
Măștile purtate din obișnuință,
acopereau fața clownului obosit,
mimau trist bucuria.
013.055
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 98
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Sânge subțire de pasăre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14042079/sange-subtire-de-pasareComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

dar în contextul în care e folosit nu îmi place, mi se pare că strică frumusețea unui poem minunat. îmi place mult cum curge, ca drumul ăla care ba e râu ba e autostradă cu 6 benzi. Te păcălește, te ia cu el, te impresionează și nu te lasă să te plictisești. Mi se pare un poem foarte bun, serios. Îmi place și aerul de vin vechi, chiar dacă pe alocuri discursul e puțin cabotin. Sau poate tocmai de-aia. Felicitări!
Sângele era subțire, de pasăre,
se aprindea ca un filament
sau ca o dâră de melc
până la inima înrobită.
o seară frumoasă!