"După-amiază" – 20791 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIoana Nastase
M-am născut în București într-o după-amiază de februarie în care ningea cu niște fulgi incredibili...(semnul norocului?!).Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Blaj, oraș aflat în inima Ardealului, loc unde am devenit Om și am învățat că nimic nu e mai de preț pe lumea asta decât să fii întâmpinat în pragul casei de chipurile zâmbitoare ale celor care te iubesc necondiționat.Mai târziu, întorcându-mă în București, am învățat că e mai greu să rămâi Om, decât să devii.Am urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, devenind un inginer căruia-i stă mintea numai la scris, deși în prezent îmi profesez meseria.Însă fiecare om e destinat a-și urma chemările, indiferent cât de departe...
7 poezii, 0 proze
Stéphane Mallarmé
Stéphane Mallarmé (n. 18 martie, 1842, d. 9 septembrie, 1898), de fapt cu numele real Étienne Mallarmé, a fost un poet și critic francez. A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filosofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa ("Herodiada", "După-amiaza unui faun", "Poezii") constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. *** Stéphane Mallarmé (French pronunciation: [malaʁˈme]) (18 March 1842 – 9 September 1898), whose real name was Étienne Mallarmé, was a French poet and critic. He was a major French symbolist poet, and his work anticipated and inspired several revolutionary artistic schools of the early 20th century, such as Dadaism, Surrealism, and Futurism. Stéphane Mallarmé was born in Paris. He worked as an English teacher, and spent much of his life in relative poverty; but he was famed for his salons, occasional gatherings of intellectuals at his house on the rue de Rome for discussions of poetry, art,...
51 poezii, 0 proze
Dana Banu
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970. A debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra. Este poet, prozator, scenarist și călător literar. De-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate. A semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023. Tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.
483 poezii, 0 proze
Matei Mircioane
M-am născut la Jamu Mare, în județul Timiș. Acolo am iubit, am aflat câte ceva despre capătul străzii, m-am plictisit, am fost înfricoșat-fascinat de tren, am căutat capătul lumii dincolo de izlazul comunal. Într-o după amiază de vară mi s-a părut că timpul stă pe loc. A fost cea mai lungă după amiază din viața mea. Aveam 4 ani când m-am mutat la Reșița. Am fost în Parcul Zoologic, pe Valea Țerovei, am fost sus pe Furnal, m-am căsătorit. Am doi copii. Pictez, scriu, observ că universul e negru și rece, cu puncte strălucitoare, fierbinți. Sunt membru al Cenaclului "Semenicul" din Reșița. Am publicat un roman în două volume: "Epopeea lui Ghimeș". Primul volum, cu titlul "Reșița", a apărut în anul 2000, la Editura "Menghina", Reșița, iar volumul II, cu titlul "Revoluția", a apărut în anul 2014, la Editura "Marineasa", Timișoara.
11 poezii, 0 proze
Nicolae Ioana
Nicolae Ioana (17.IX.1939, Racovița, j. Argeș – 20.I.2000), București) a fost un poet și prozator român. Este fiul Mariei (n. Ciocănea) și al lui Vasile Ioana, brutar. A urmat liceul la Pitești, absolvindu-l în 1954, apoi Facultatea de Filosifie a Universității din București (1959–1964). A avut diferite slujbe: pontator la Uzinele de Piese auto din Colibași (1955), contabil la Întreprinderea de Expediții auto din Pitești (1958–1959), redactor la Agerpres (1964–1966), la Editura Tineretului și la Editura Albatros (1966-1975), instructor la Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1975–1982), redactor la Editura Sport – Turism (din 1982) și la Editura Eminescu. Debutează în revista „Luceafărul” (1967). (vezi DGLR – vol. 3, E/K) OPERA Templu sub apă, București, 1967; Moartea lui Socrate, 1969; Monologul alb, București, 1972; Cartea de nisip, București, 1973; Viața după o zi, București, 1976; Amiaza melcilor, București, 1977; Forma focului, București, 1977; Fața zilei, București, 1979;...
3 poezii, 0 proze
Feru Emilia
Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...
8 poezii, 0 proze
Culcean Calin Lucian
Dupa ce m-a nascut mama (logic!), am inceput sa respir. Asta m-a facut sa ma simt pentru intaia oara liber. Pana am inceput sa vad...
4 poezii, 0 proze
Moraru Igor
Dupa absolvirea gimnaziului din satul natal Ciripcau apoi a liceului din or. Floresti imi fac studiile la Universitatea de Mediina din or. Chisinau.
3 poezii, 0 proze
Radu Stanciulescu
După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...
14 poezii, 0 proze
Jolanda Dósa
După aproape două decenii de când am lăsat în urmă redacțiile Timișoarei, am învățat că orice structură — fie ea o clădire critică sau un vers — are nevoie de un fundament solid. Sunt un inginer care caută poezia în precizie și un om cu dublă identitate care refuză să lase cuvintele să fie doar simple date tehnice. Pe acest site, veți găsi tot ce am scrijelit în momentele de liniște, departe de zgomotul mașinăriilor și de rigoarea sistemelor pe care le coordonez
43 poezii, 0 proze
După-amiază
de Leonid Dimov
Balaurul ucis de-atîtea ori De bunii duci ai lumilor aceste Ascunde-n iris lire de culori Și-n fiecare solz cîte-o poveste. Găsitu-l-am pe-o floare de tulipă Uscată galben într-o carte veche. Purta...
După - amiază
de gina-elena afrasinei
Mâțele torc în soare printre ciuperci cât casa. Pruncul bălai zgândăre furnicarul frunzele au formă de inimă. De poartă, poștarul agață jurnalul.
după-amiaza
de diana sima
veronika se făcu tiranică doar pentru a subjuga mintea înfometată de miraculos atunci s-a gândit să-i dăruiască o rochie luminată din interior cu fascicule de mercur care la o adică ar fi putut...
după-amiază
de Miruna Dima
mi-arunc pantofii cu oftatul caracteristic dă-mi curând să beau ar merge și-un snack sună bine cuvântul ăsta, crocant, apoi să deschidem fereastra nu-mi plac dragostile prea închise, irespirabile,...
După-amiază
de Carmen Sorescu
După amiază
de Bodea Diana Mihaela
Hmm, această iarnă este pe gustul meu atat de mult Încât am rabdare să o citesc și să o ascult Cuminte. Mi-a trimis răvaș zăpada, de ieri cade necontenit Îmi spune din geam povești de adormit...
După amiază
de Ion C Pena
Cine oare a murit În orașul’ncremenit, În orașul necăjit? Bate clopotul a gol Cine e de-acum sobol? Cine spânzură de cer Cu suflarea ca de zer? Bate clopotul și bate; Mare doliu în cetate – Au...
După-amiază
de George Mira
M-am apucat să citesc Manifestul Partidului Comunist. Am adormit la pagina 4. Am visat copil jucându-se, o albină, un fluture, o bătrână tristă privindu-ne discret. Când m-am trezit, era cald, senin...
După-amiază caldă
de George Bacovia
Căci Dumnezeu Mi-a dat să scriu Aceste rânduri. Credeam, Numai să privesc. Le public, Și poate, Din umbra unei terase, Într-o după-amiază Tăcută, cu soare, Va trece o pasăre, Departe, Ca printr-un...
Dupa-amiaza soptita
de Duma Adrian
Dupa-amiaza soptita Printre genele tacute ale timpului Cu arbori stingheri Printre nori cobarati pe pamant Cu suflete ratacite Pe strazile pustiitelor chemari. … Lumina metalica De amurg uitat...
