Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Duminici cu tine"8242 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
Duminica_inimii

Duminica_inimii

ColecțieEbook38 texte

Duminica inimii

de Luminita Suse

Ațo Șopov

AutorClasic

Ațo Șipov s-a născut la Stip în 1923. Face studii superioare la Facultatea de litere din Skopje, devine membru al Academiei macedonene, președinte al Asociației scriitorilor iugoslavi, președintele Asociației traducătorilor, președinte al Comisiei pentru relații culturale cu străinătatea, ambasador al Iugoslaviei în Senegal. În 1940 i se tipărește prima carte de poezii intitulată „Hanuri”. A mai publicat următoarele volume de versuri : Poeme, Drumurile tinereții, Cu mâinile noastre, Versuri despre durere și bucurie, Scufundat în tăcere, Cântece, Neant, Nașterea cuvântului, Spectatorii de duminică, Poem pentru femeia neagră. A tradus în macedoneană din Shakespeare, Rostand, Corneille, Leopold Sedar Senghor. Ațo Șopov este unul dintre poeții cei mai reprezentativi ai liricii macedonene, poezia sa stând sub semnul interogației permanente, descifrării și înțelegerii existenței, setei de a ști și de a putea imagina idealul.

3 poezii, 0 proze

Johann Wolfgang GoetheJG

Johann Wolfgang Goethe

AutorClasic

Johann Wolfgang Goethe, înnobilat 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. 22 martie 1832, Weimar) a fost un mare poet german, ilustru gânditor și om de știință, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale. Născut la Frankfurt pe Main, fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–1782), înalt funcționar de stat, și al Catharinei Elisabeth Textor (1731–1808). Relația lui Goethe cu părinții, nu a fost fără conflicte. Cu excepția sorei sale născute la 7 decembrie 1750 Cornelia Friderike Christiana, ceilalți frați toți au murit timpuriu. În anul 1758 tînărul Goethe s-a înbolnăvit de variolă. Din anul 1756 pînă 1758, el vizitase o școală publică. Un rol esențial în educație religioasă luterană include lectură în Biblie și duminică slujbele la biserică. Primind o educație aleasă, studiind desenul, muzica, scrima, călărie, literatura germană și universală, limbi străine vechi și moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza). Prima îndoială în...

262 poezii, 0 proze

Diana SuciuDS

Diana Suciu

AutorAtelier

nașterea zilelor de toamnă 1986 septembrie într-o zi de duminică cu soare membră agonia.ro: iulie 2006 studii: 2005-2008 - Facultatea de Sociologie și Psihologie / specializarea Psihologie (Universitatea de Vest Timișoara) 2008-2010 - Master Psihologie clincă (Universitatea de Vest Timișoara) Poezia = formă de descărcare psihică, o parte din mine. mai public și pe Hermeneia.com: http://www.hermeneia.com/profil/401 sau pe RoLiteratura.ro: http://www.roliteratura.ro/autor/?id=60 apariții în reviste literare: > revista Cuib /august 2009/ nr. 2 > revista Singur / noiembrie-decembrie 2009 / > revista Feedback / noiembrie-decembrie 2009 / nr. 11-12 > revista Algoritm literar / mai-iunie 2010 / nr. 1 Concursuri și premii: Locul 1 - Concurs Internațional de Poezie "Grigore Vieru" oct 2009 twitter: http://twitter.com/dianasuciu ________________________________________________________ © All content of this page profile is protected by the law of copyright. Information from this page profile...

56 poezii, 0 proze

Iuliu Cezar SavescuIS

Iuliu Cezar Savescu

AutorClasic

Iuliu Cezar Săvescu (n. 22 iulie 1876, Brăila - d. 1903) a fost un poet român simbolist. Între 1 octombrie 1890 și 24 februarie 1891 a redactat împreună cu Bonifaciu Florescu gazeta „Duminica”. S-a afirmat în paginile „Literatorului”, unde a publicat versuri și proză. Poemele sale, reunite postum în volumul „Poezii” (1926), se caracterizează prin sentimentul nostalgiei și al spațiilor exotice („Polul Nord”, „Polul Sud”, „Sahara”). A tradus „Antigona” lui Sofocle.

10 poezii, 0 proze

Ioana CrăciunescuIC

Ioana Crăciunescu

AutorClasic

Ioana Crăciunescu (n. 13 noiembrie 1950) este o actriță și poetă română. Opere * Duminica absentă, Cartea Românească, București, 1980 * Supa de ceapă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981 * Iarna clinică, Cartea Românească, București, 1983 * Mașinăria cu aburi, Editura Eminescu, București, 1984 * Creștet și gheare, Cartea Românească, București, 1998 * Supa de ceapă / Soupe à l’oignon, Editura Brumar, Timișoara, 2007

6 poezii, 0 proze

felix nicolauFN

felix nicolau

AutorAtelier

Anticanonice (critica literara,Tritonic,2009), Tandru si rece (roman, Cartea romaneasca, 2007);Homo imprudens (eseuri de literatura comparata, Editura Muzeului Literaturii Romane, Bucuresti, 2006), Eroismul eminescian (Istorie si critica literara,Editura Perpessicius, Bucuresti, 2003) Colaborari cu poezie,proza, eseu si cronica literara in Adevarul literar si artistic, Arca, Caiete critice, Cuvantul, Feed-Back, Literatorul, Luceafarul de dimineata, Observator cultural, Oglinda literara, Poezia, Steaua,Tomis,Ziarul de duminica, Ziua literara. Membru USR Anticanonics (literary criticism, Tritonic, 2009)Tender and Cool (novel, Cartea romaneasca, 2007), Homo imprudens ( essays on comparative literature, Romanian Literature Museum Publishing House, Bucharest, 2006),"Listening to the Skies" (poetry, Arca Publishing House, Arad, 1995), "Conquering the Laughter" (poetry, Mirador Publishing House, Arad, 1996), "The Inventions Saloon" (poetry, Multimedia Publishing House, Arad, 2002);...

211 poezii, 0 proze

Francis PicabiaFP

Francis Picabia

AutorClasic

Francis-Marie Martinez Picabia (*22 ianuarie1879, Paris - †30 noiembrie 1953) a fost un pictor, desenator și poet, spaniol la origine. A studiat la Ecole des Beaux-Arts ( Școala de arte frumoase ) și la Ecole des Arts décoratifs( Școala de arte decorative) din Paris. Prin 1908 pictează tablouri impresioniste în maniera lui Sisley. Îl pasionează abstractul, căci vede în el "o pictură situată în sfera invenției pure care dă naștere unui univers de forme pe măsura propriilor dorințe și plăsmuiri". In 1909 a intrat în contact cu cubismul. Între 1911 și 1912 a luat parte la « Întâlnirile de Duminică » în studioul lui Jacques Villon din satul Puteaux, împreună cu Apollinaire, Gleizes, Fresnaye, Léger și alții, care au dus la fondarea « Secției de Aur ». A jucat într-un spectacol al lui Jean Metzinger. A fost un prieten apropiat al lui Guillaume Apollinaire. In februarie, 1913, a plecat în Statele Unite pentru prima dată, unde a jucat în spectacolul "Armory Show". În 1914 a fost mobilizat în...

3 poezii, 0 proze

Ioan Es. PopIP

Ioan Es. Pop

AutorClasic

Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai, Maramureș) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, la Vărai, jud. Maramureș. În prezent, este editor-șef la Ziarul de duminică și editor senior al revistei Descoperă. A fost membru al cenaclului literar Universitas condus de Mircea Martin. Volume publicate Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească, 1994; Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996; Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999; Podul, antologie, Cartea Românească, 2000; Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002 Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45,2003; Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004 Și cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007; No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007; o căruță încărcată cu nimic, (împreună cu...

16 poezii, 0 proze

Dominic StancaDS

Dominic Stanca

AutorClasic

Dominic Stanca (n. 31 ianuarie 1926, Cluj -d. 26 iulie 1976) a fost un poet, dramaturg și actor român. Este fiul medicului Dominic Stanca și al Corneliei, născută Vlad. Urmează clasele primare între anii 1932 - 1936, apoi cursurile Școlii Normale de Învățători din Cluj. În 1936, tatăl său transmite Editurii ziarului "Patria" un caiet al său de compoziții, poezii, caricaturi și desene, intitulat "Ziua bună se cunoaște de dimineață", foarte bine primit de critică. Între anii 1936 - 1940, urmează primele clase de liceu la Seminarul Pedagogic al Universității din Cluj. Continuă ultimile clase de liceu la Liceul "Aurel Vlaicu" din Orăștie (1940 - 1944), unde familia sa se refugiase, după Dictatul de la Viena. Din 1941, datează parodia, în 6 tablouri "Suferințele tânărului Faust", scrisă la Orăștie. Impresionat de realitățile războiului, scrie ciclul de poeme "Ceruri arse" (1942 - 1945). Debut literar cu poezia "Crengi" în "Revista Fundațiilor Regale" (1944). La insistențele familiei se...

2 poezii, 0 proze

Costel StancuCS

Costel Stancu

AutorAtelier

Născut la 02.05.1970, Vînju-Mare, județul Mehedinți. Locuiește în Reșița, județul Caraș-Severin. A publicat volumele de poezie: - Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Dominic sau despre imitația umbrei, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Măștile solitudinii, Editura Marineasa, Timișoara, 1997. - Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timișoara, 1998. - Fluturele cu o singură aripă, Editura Timpul, Reșița, 2000. - Arta imaginației, antologie, Editura Vinea, București, 2001. - Cîntarul de apă, Editura Marineasa, Timișoara, 2002. - Vînătoarea promisă, Editura Marineasa, Timișoara, 2003. - Ieșirea din peșteră, Editura Marineasa, Timișoara, 2005. - Înghițitorul de creioane, Editura Tim, Reșița, 2009. - Evoluți@ umană, epigrame,Editura Tim, Reșița, 2009. În volume colective : - Orașul cu poeți, Editura Timpul, Reșița, 1994. - Casa faunului, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Antologie tabăra Oravița, Editura Mirador, Arad, 2004. - Drumul către Piatra Scrisă, Editura...

464 poezii, 0 proze

Duminici cu tine

de Adria Martin

Duminici lenese si fara pretentii Cand nu se-ntampla nimic, Duminici dulci, fara intentii, Cand bicicleta e pe cric. Duminici cand mancam impreuna, Cand timpu-ncepe sa se moaie, Cand stam pe canapea,...

PoezieAtelier

Poemul din cana cu păsări

de florian stoian -silișteanu

Scheletul meu armonios conturat Umblă în căutarea unei duminici. Vine el și trupul! Hai mă de cu tine să hai Maica încă mai pune prin calendare Semne și cruci, liliac neînflorit, Puțină toamnă din...

PoezieAtelier

contrabandă cu vise

de Daniela Luminita Teleoaca

după noi vor sosi alții vor continua de la firul roșu desprins din rochia mea de duminici din scâncetul nou-născutei la întâlnirea cu tine își vor întinde corturi din întunericul împrejurimilor vor...

PoezieAtelier

dansuri 1- 9 etc.(keiko)

de silvia caloianu

dans nr 1 dacă ne vede mama îmi dă cu tine în cap ce faci dansezi o iei razna auzi ce spun la tv cod galben de vânt și ploi oho îți ajunge un dans ciudat într-un vis și mai ciudat ești manga îți...

PoezieAtelier

Întâmplarea face să nu

de Roxana-Adina Stroilescu

cum să-ți spun într-o rimă bună între doruri și duminici așa bătute-n pereți pe nemâncate culcă ușor apa picioare-nmuiate îmbrobodiți de rugăciune ritmuri-ritmuri lângă toate ferestrele se naște o...

PoezieAtelier

Carbid

de Vasile Mihalache

Așa cum acoperă scufa landoului pruncul când scuturi zorzoane de plastic și plânsul lui se înmoaie asemenea unei coji de pâine în paharul cu lapte pentru că întinde mâna asupra acestei duminici cu...

PoezieAtelier

Pieziș

de Ramona Rusenescu

Am pierdut toți dinții de lapte bolborosind în apa sălcie, pe tine, înalt zid de caramidă roșie șiroiește plânsul altei duminici, am făcut la poarta ta franjuri de umbră prin care-mi alin...

Atelier

voiculesciană

de Ștefan Petrea

ce liniște în toate era în blânda sferă când atingeam pe oase iubită a ta carne și-n vocea ta putândă zenitul să-l răstoarne nadir cuvânt alene în grai mi se oferă. mă-ndoliez cu tine în beznele...

PoezieAtelier

cântec de iubit singurătatea

de Nuta Craciun

iată-mă mulțumită de singurătatea mea îmi plimb liniștită zilele în căruciorul de butelie ca o plecare în largul cerului cu legile mele gravitaționale cu tot noaptea nu-ți căuta umbra totul se...

PoezieAtelier