Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dulcele suspin al morții "1447 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
37 rezultate
Iulian AndriescuIA

Iulian Andriescu

AutorAtelier

M-am născut în dulcele (acu vreo sută de ani) târg al Ieșilor, în luna lui Făurar, în a șaptea zi, în anul de la Dumnezeu 1980. Școala am trecut-o destul de greu, că nah, cine era să mai hoinărească prin minunatele păduri ale Ciricului sau ale Buciumului și să hălăduiască pe toate aleile și străduțele târgului, din Tătărași și până-n Copou, de la CUG și până pe dealul Păcurarilor? De ajuns la facultate, am ajuns, ca tot omul, și-am și terminat-o, că deh, au trecut cinci ani. Amu, bunul Dumnezeu știe pe ce căi am s-o apuc...

37 poezii, 0 proze

dan pinticanDP

dan pintican

AutorAtelier

am crescut undeva,la confluenta dintre dulcele aer traditional de la tara si strictetea impusa de parintii mei. refugiul meu divin era imbratisarea mirosind a busuioc a bunicii mele.dinsa ne priveste acum din neantul fara dureri al celor buni si drepti. am absolvit un liceu cu profil filologic(Ady- Sincai,Cluj-Napoca).actualmente, activez ca si director-executiv in cadrul unei firme de constructii. am inceput sa valsez pe aleile poeziei inca din scoala generala.prima poezie a fost in limba franceza.in liceu, la cererea colegilor, scriam poezii pe care ei le foloseau ca si arme redutabile in campaniile lor de cucerire a fetelor. paradoxal e ca eu nu am reusit niciodata sa fac "cuceriri" cu ajutorul poeziilor mele.am publicat o singura data citeva poezii in ziarul NATIONAL(septembrie 2001) si am fost invitat la doua emisiuni radiofonice, avind ca tema poezia de dragoste, pe postul de radio RENASTEREA(redactor Flavia Teoc). din pacate, scriu cam rar.dar,fara a-mi cauta scuze, cred ca...

9 poezii, 0 proze

Flor AurFA

Flor Aur

AutorAtelier

M-am nascut și am crescut în Bacău. Dulcele târg m-a returnat orașului natal inginer...Român, stresat , am secretat sidef , nu perle...puse-n vers. N-am publicat.

4 poezii, 0 proze

Silvia GoteanschiiSG

Silvia Goteanschii

AutorAtelier

silvillina@yahoo.com minunea va veni mai tarziu - ed. Princeps Edit 2011 dramaturgia lucioaselor funii - ed. Vinea 2014 minunea care va veni - ediție reluată, ed. Vinea 2015 dulcele meu asasin - ed. Vinea 2016 memoria hienei - ed. Știința 2018

389 poezii, 0 proze

MC

Mihai Cocoi

AutorAtelier

Pensionar,fost gazetar în presa central.M-am născut la Iasi,unde mi-am petrecut copilăria și adolescența. Din 1953 am devenit bucureștean, dar sufletul meu a rămas dăruit pentru totdeuna orașului natal ,,dulcele târg al Ieșilor". În anul 20o9 ,Casa Editorială ODEON mi-a tipărit volumul de versuri Toamnă târzie,într-un tiraj de 200 exemplare -cheltuielile fiind suportate de subsemnatul. Debutul a fost în anul 2009 în revista ACASA- periodic cultural trimestrial-Editor - Fundația ,,Satul românesc". unde au văzut lumina tiparului un numar de 9 poezii semnate Mihai Cocor. A fost dorința redacției de a semna cu pseudonim. Menționez că volumul Toamnă târzie , care cuprinde și aceste poezii, este semnat cu numele meu real Mihai Cocoi.Doresc ca pe masa dstră de lucru să ajungă câteva din modestele mele încercări.Fiind începător, după cum se vede și în lumea Netului.

1 poezii, 0 proze

Mihaela-Iuliana STANCUMS

Mihaela-Iuliana STANCU

AutorAtelier

DESPRE VOLUMUL "RE-VERS" Mihaela-Iuliana Stancu este o pascaliana trestie ganditoare ce-si inalta subtiratica ei coloana de simtire sub o bolta a varstei ,cand tulburata de vartejuri si patimi solare,cand strabatuta de adierile aromiroare si misterioase ale noptii. Vrajita de indepartate chemari bacoviene sau blagiene,Mihaela ramane un teritoriu poetic insemnat cu pecete razesasca de stapanire.In versurile ei suple, topite in valurile ritmice si simetric distribuite ale unei respiratii lirice proprii,ea canta si descanta,cheama si blesteama,doreste si dojeneste,se daruie si se naruie cu gratia si resemnarea unei fatalitati feminine asumate.Poezia ei adolescenta este un scaldat continuu intr-un lac vrajit,incarcat cu nuferi de trairi si intelepciune nascuti in dulcele namol al iubirii si tasniti apoi floral si candid spre cer. Autenticitatea scriiturii poetice a Mihaelei Stancu sta in simplitate ,fluiditate,lipsa aproape totala de artificii moderne si vulgaritati postmoderne.Este un...

18 poezii, 0 proze

patrascu dianaPD

patrascu diana

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Dulcele suspin al morții

de Alexandra Nastasa

Mă plimbam haotic în mijocul nopții Alergam și-am dat piept cu sunetul morții. Pășind către Tine pe trandafiri am căzut, Roșii ca focul, cu spini pe-al lor trup. Și ningea, și ploua. Era lună plină,...

PoezieAtelier

Totem

de Andrei Pavel

Se plimbă, printre crengi, zâna tăcerii șoptind prin vântul frunzelor de ceară, rostind cuvinte nevăzute-ale durerii. Dintr-o magie stranie, neclară, încep să crească umbrele și ceața cu întunericul...

PoezieAtelier

Scrisoare

de Andone Gabriel

I Hm! Frunzele tale crude îmi cad pe patul veșnic; de-un straniu cenușiu. Negura oarbă se închină cu praful formând un succesibil mit obraznic. De acolo îmi apare chipul tău bizar pe care îl mânjesc...

ProzăAtelier

Sum ergo Deus est

de octav semarian

S-a-ntâmplat la un turnir, întrunit și pentru tir! ceea ce, în mod normal, nu era prea uzual, dar fiind binișor stătuți, noii și vechii recruți, ne-am gândit că n-ar strica, să-i înviorăm cumva......

Atelier

Scump rotund

de Stoica Nicolae Ciprian

Un rotund scump Treci cu mine dincolo, În amețeala mea, În obscenul meu gând, Vreau să văd și în tine toropeala din mine, Să văd cum urlii, Să aud cum te miști. Vreau să aluneci, Pe ochiul meu închis...

PoezieAtelier

Jurnal caligrafic

de Dorothea Fleiss

Aș vrea să uit Privirea cu care mă strivești și dulcele din tine Să nu-l mai amintești Aș vrea să uit suspinul Care-l aud tot mai des „Când te văd ?“ Aceea întrebare Cu care mă izbești.. De parcă aș...

PoezieAtelier

Al tau altar de sare

de mircea trifu

A început o noapte pe foaia încă goală, Timidă, să-mi imite în joacă, delăsarea, În mână cu o umbră se leagăna pe coală Și-n albul fără grijă i-a adormit culoarea. Cad stelele născute, pe-obrajii de...

PoezieAtelier

Jurnal caligrafic

de Dorothea Fleiss

Aș vrea să uit suspinul Care( mi)-l șoptești la ureche Fredonând din când în când O melodie veche Aș vrea să uit ghitara Cu care-mi farmeci fiara Și vocea ta suavă Cu care-mi cânți seara Aș vrea să...

PoezieAtelier

MMIII.

de Dorothea Fleiss

Aș vrea să uit suspinul Care( mi)-l șoptești la ureche Fredonând din când în când O melodie veche Aș vrea să uit ghitara Cu care-mi farmeci fiara Și vocea ta suavă Cu care-mi cânți seara Aș vrea să...

PoezieAtelier

Seara de septembrie

de Sebastian L. Racean Delareea

...curge linistea si pacea din pereții adormiți precum stropii calzi de miere; glasul unui greiere sub geam si freamatul nucilor fără zbucium fără larmă, tablourile cu flori de mac si de liliac se...

PoezieAtelier

Anotimpul vietii

de brinzoi gabriel adrian

Nascut in zi de primavara, Ma vad prin ochi de ghiocei Plapand, firav dar cu un gust de viata lung. Deschid incet si infiorat o pleoapa doar, Ma uit spre cer si plang De viforul ce bate dusmanos...

PoezieAtelier

Convorbire intre un inger si demon

de hera lucian

DEMON :„Vreau o rază caldă de soare, un înger duios care să-mi raspundă la chemare și să nu se piardă în uitare…un suflet dulce ca un ghiocel firav de primăvară și dur ca și-o stană de piatră pală,...

ProzăAtelier

Apologia dracului

de Cincinat Pavelescu

O, da! eu sunt urâtul, învinsul, blestematul. El marele, eu micul, el totul, eu nimic; El zis-a că prin mine născutu-s-a păcatul, Dar eu vă sunt amic. El zis-a că-nșelat-am pe întâiul vostru tată,...

PoezieClasic