Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Drumul de peste drum"18296 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ligia PârvulescuLP

Ligia Pârvulescu

AutorAtelier

Motor: sunt tinerr duamnă am / puță de om serios / îmi place veșnicia de la buric în jos (G. Azstalos) Texte publicate în revistele: Oglinda Literară 2007 Arcada 2008 24:ORE 2010 EgoPHobia 2011 Feed-Back 2011 Litere 2011 Familia 2011 Negru pe Alb 2014 Din întâmplare, ca orice se întâmplă :) ...iar din 2009 m-am întâmplat mai rar pe-aici. Când am început să-mi revin, m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, "Dincolo de planeta tăcerii", de C.S. Lewis, dar timp de două-trei nopți n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă am acceptat și, după ce am ascultat-o ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înțeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată. (J.L. Borges) Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al timpurilor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu...

213 poezii, 0 proze

POPA ST. IOANPI

POPA ST. IOAN

AutorAtelier

Născut la data de 2 mai 1935 în com. Valea-Mare, jud. Vâlcea. Absolvent al Facultății de Filozofie (secția Ziarstică) și al Facultății de Filologie a aceleiași Universități București, am rămas dascăl timp de peste patruzeci de ani la școala în care am învățat și eu în primii ani. Și mai am mândria de a fi supraviețuit celor trei ani de închisoare comunistă, după care am fost achitat de Tribunalul Suprem, cu toate că am rămas suspect pentru totdeauna. ȘI UN SFAT PENTRU CITITORII MEI : Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, c-anevoios e drumul, iar ținta... ce departe!... POPA IOAN

6 poezii, 0 proze

ioan toderascuIT

ioan toderascu

AutorAtelier

Născut: 06.12.1959 - Costești, jud. Vaslui Membru al Uniunii Epigramiștilor din România (1999); Membru al Academiei Libere "PÃSTOREL" Iași (1988); Membru fondator al Cenaclului Umoriștilor "Valentin Silvestru" Vaslui (1994); Membru al Cenaclului literar "Ion Iancu Lefter" Vaslui. Debut publicistic - ziarul "Vremea Nouă", Vaslui - 1987; Volume personale: - "Pe drumul de costișe...", editura "Bolta Rece", Iași - 2001 - "Submarin pe patru roți", editura PIM Iași - 2010 Semnează în peste o sută de ziare și reviste din țară și străinătate; Prezent în 84 de culegeri și antologii de epigrame. Distincții: 1998 Premiul I - Concursul Uniunii Epigramiștilor din România (trim. II) Mențiune - Festivalul Național de Epigramă, Caransebeș 1999 Premiul I - Festivalul Național de Umor „Ion Cănăvoiu”, Târgu Jiu Premiul I - Concursul Uniunii Epigramiștilor din România (trim. IV) Premiul „Satiricon” - Festivalul „Eterna epigramă”, Cluj-Napoca Premiul ziarului „Gazeta Oltului” - Festivalul Național de Umor...

153 poezii, 0 proze

Galoiu MarianGM

Galoiu Marian

AutorAtelier

Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....

25 poezii, 0 proze

AC

Alexandru Ciobanu

AutorAtelier

Părinții, Ion și Ecaterina, oameni obișnuiți; s-au întâlnit și s-au plăcut. După un scurt circuit de câțiva ani, fiecare a mers pe drumul lui. Din flamă, M-am născut eu, la 27 ianuarie 1947 în București. Am avut o copilărie minunată, la bunici. Minunată copilărie am avut, undeva într-un ținut neiubit de nimeni, fiindcă era prea departe de toți. Un ținut pe care toate administrațiile l-au ignorat fiindcă le era peste mână. A fost pe rând când de Vlașca, când de Teleorman, când de Videle, când de Alexandria, cand de Giurgiu, dar nu s-a lipit nicăieri și a rămas pe loc. De oriunde ar fi venit banii bugetari până acolo se terminau. Acolo nu era asfalt, nu era canalizare, nu era electricitate; apa și-o scotea fiecare de lângă casă, ca să-i ajute circuitul în natură. De acolo lumea pleca, dar eu veneam. Acolo nimeni nu se întoarcea fiindcă peste tot era mai bine. Era un fel de never land, dar era nevărlendul meu, pe care îl iubesc și acum. Un nevărlend la 65 de kilometri de București. Acolo...

66 poezii, 0 proze

Simona BoroiSB

Simona Boroi

AutorAtelier

Am venit pe lume intr-o frumoasa zi de toamna,a anului 1976, cu speranta ca pe drumul de intoarcere va fi primavara!

1 poezii, 0 proze

Vasile MihalacheVM

Vasile Mihalache

AutorAtelier

-Am primit incurajari pe drumul literaturii de la poeti precum:Cezar Ivanescu,Nicolae Turtureanu,Geo Dumitrescu, Corneliu Antoniu. -Am publicat versuri in revistele literare: Cronica, Astra, Luceafarul, Romania Literara in perioada 1971-1986 -Am primit premii pentru poezie:1973-premiul 3 la festivalul de poezie "Gheorghe Asachi" de la Iasi;premiul revistei "Convorbiri literare" in 1981;premiul 3 la concursul literar "Costache Negri"in 1982. -In 1986 am fost prezentat in revista Luceafarul de catre poetul Cezar Ivanescu. -Volumul de versuri "Incaperi cu ecouri" cu versuri scrise intre anii 1972-1986 si retusate in 2007; s-au mai strecurat si poezii din anii 2000-2007.

427 poezii, 0 proze

andradaA

andrada

AutorAtelier

hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...

2 poezii, 0 proze

Ciobotaru CristiCC

Ciobotaru Cristi

AutorAtelier

Pasionat de libertate, sunt în ultimul an de liceu. Publicații pe mai multe rețele literare, nu ocolesc drumul dezvoltării și desăvârșirii interioare!

36 poezii, 0 proze

Dara BluDB

Dara Blu

AutorAtelier

joaca de-a filologia patru ani, dupa care am vrut sa devin judecator pentru a face dreptate celor dezmosteniti de soarta... soarta a vrut sa fiu consigliere. de atunci sunt aninata intre lumea cenusiu concreta si lumea abstracta minunat de albastra. "Pe drumul vietii, in drumul meu firesc, Am vrut sa ard, decit sa stralucesc. Si cind pe cer i-a stralucit cuiva o stea, M-am bucurat ca de izbanda mea" (autor ne-retinut).

147 poezii, 0 proze

Drumul de peste drum

de Radu Herjeu

De partea cealaltă Eu Uitându-se la mine cu regret Că se transformă într-un drum Pe care eu n-am să calc niciodată

Atelier

everest

de nicolae silade

„To be, or not to be, that is the question” William Shakespeare I tom harvey a câștigat un porsche 911 carrera gts l-a vândut și a câștigat altul peste două zile o femeie din austria a comandat...

PoezieAtelier

Îmblânzitorul de cerbi

de Paul Pietraru

A trecut o toamnă şi o iarnă, a-nflorit cireşul, o singurătate din ce în ce mai prezentă mă sâcâia, am simţit-o la sărbătorile de iarnă, când a venit primăvara, munca în livadă şi prin curte m-a...

ProzăAtelier

Părăsitul (1)

de Robert Nutu

Miercuri 23 iunie. Pentru restul lumii lucrurile stăteau probabil altfel, însă pentru domnul Konstantin Filipovici Ermilov era doar o dimineață obișnuită de vară. Se trezise, ca de obicei, la ora...

ProzăAtelier

Hârtii

de Cristina Sirion

Paharul avea gura un pic ciobită și lui îi plăcea să-și plimbe degetul exact pe locul acela tăios, cicatrice în carnea de sticlă. Din vântul de hârtie, colaje arse, în spirale; orașul dispărea...

ProzăAtelier

Mama se făcuse mică-mică și avea chip de înger

de Daniela Luminita Teleoaca

Ce este luciditatea? Cât de absolut se poate ea defini? Cât de mult depinde de noi să ființăm treji? Care ne sunt meritele, care vinile, care defectele? Și cât de aproape Îl mai ținem pe Dumnezeu?...

ProzăAtelier

Ana

de Emma Greceanu

Clipele s-au rostogolit unele peste altele, când învolburate ca apele unui râu de munte, când calme asemeni unei mări fără valuri, delimitate în luni, anotimpuri ...mai apoi în ani. Numărăm trei, de...

ProzăAtelier

Veteran

de Vilceanu Gabi

VETERAN primul meu scenariu...va rog lasati in comentariile dvs orice fel de critica! EXT.STRADÃ-11 AUGUST 2005-AMIAZÃ Mașini stau la semafor.MULȚIME#1 de oameni așteaptă la semaforul pentru...

Atelier

o trecere...

de Camelia C.Petre

Melodia pe care o fredona i se părea inedită, cu toate că peste ea trecuse patina timpului. O fredonase și bunica și mama; o auzise chiar și în copilărie, la vecinele de peste drum. Acum o asculta...

EseuAtelier

ARTIST

de victoritadutu

victoritadutu@yahoo.com www.victoritadutu.home.ro ARTIST Astăzi am pictat din nou. Privesc culorile care-mi ies din mână, parcă ar fi lumina din trupul meu. Și totuși , trupul meu stă, stă nemișcat...

ProzăAtelier