"Drum necesar" – 18575 rezultate
0.01 secundeMeilisearchPetre Solomon
Petre Solomon (n. 15 februarie 1923, București - m. 28 octombrie 1991) a fost un scriitor și un traducător evreu din România. Urmează Liceul Comercial „Cultura”, apoi cursurile Colegiului pentru evrei „Onescu”, până în aprilie 1944, când pleacă în Palestina, de unde revine în august 1946. În continuarea studiilor de limbă și literatură engleză, începute în cadrul cursurilor organizate de „University of Cambridge” la Haifa, își ia licența la Facultatea de Litere a Universității din București. Lucrează un timp în redacția Editurii „Cartea Rusă” și apoi la Agerpress, de unde este scos în 1952, după excluderea din partid, din pricina interludiului palestinian. A debutat în toamna lui 1944 cu versuri în revista „Orizont”, publicând de-a lungul anilor mai multe volume de poezii: Lumina zilei (1954), Drum spre oameni (1956), Relief (1965), Între foc și cenușă (1968), Umbra necesară (1971), Exerciții de candoare (1974), Culoarea anotimpurilor (1977), Timpul neprobabil (1985), Hotarul de...
2 poezii, 0 proze
corina eanu
"Orice drum spre fericire ne cere sa ne simtim liberi." Octavian Paler
18 poezii, 0 proze
monicutz
viata este un lung drum, pe care fiecare merge si fiecare incearca sa ajunga la acel loc, pe care scrie "finish" si pe care toti il cauta si nu sunt multi aceia care il gasesc! eu cred ca mi-am gasit acel "finish" si ca acum nu trebuie decit sa ajung la el...
1 poezii, 0 proze
SuZy
Ratacim Pe`Acelasi Drum,In Sens Opus
3 poezii, 0 proze
Cristina Davidescu
Deocamdata sunt pe un drum ce n-are decat inceput. Pe la intersectii ma mai intalnesc cand cu un cocor, cand cu un corb, dar nici unul nu stie sa-mi spuna pana unde, cat si cum.
73 poezii, 0 proze
Irina Luz
Sunt in drum spre maturitate.
3 poezii, 0 proze
Manta Paul-Adrian
la inceput de drum si orice ajutor este bine venit orice fel de critica cat de acida ar fi: ce nu ma omoara nu poate decat sa ma intareasca
12 poezii, 0 proze
Griffo
Sosesc de pe un drum aparte, deosebit față de drumurile pe care le cunoașteți voi. E singura cale, singura înșiruire de trăiri pe care eu însumi o știu. Dealtfel eu sunt singurul om care a pășit pe această cale. Ce singur ne simțim câteodată drumul meu și cu mine! Tot ce-ți povestesc ți-ar putea părea cunoscut, totuși mă privești cu uimire, calea mea fiind mai altfel decât a ta. Știu că-ți surâde ideea de a trage cu ochiul la alte povești. Defapt și pe mine mă gonește aceași dorință: să aflu la margini de râuri povești aduse din alte trăiri.
2 poezii, 0 proze
Valentin Georgescu
Sunt un drum fara sens. Nu incerca sa ma urmezi, ai sa ma impacientezi si te voi rani. Nu incerca sa speculezi…ai sa ramai profund dezamagit de finalitatea mea circulara. Nu incerca sub nici o forma sa ma iubesti. Ar fi cea mai mare greseala a vietii tale! Nu incerca sa minti. Chiar daca vei reusi, te voi crede… Incearca sa accepti, sa critici, sa vezi, sa SIMTI! Atunci vei putea sa-mi spui ce vrei de la mine…
2 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
Drum necesar
de ioana matei
cu fiece naștere suntem din ce în ce mai APROAPE!
drum necesar...
de ioana matei
copilul crește pe chipul mamei încă o zi încă un rid... înfrânt timpul se-ntoarce mereu în iubire acasă...
mesaj
de ioana matei
FRUMUSEÞE TRISTÃ NU EXISTÃ! IUBIRE TRISTÃ NU EXISTÃ! doar un drum necesar, (ce-i drept) mai aproape de capăt...
Simbrie de colecționar
de Silvia Miler
Simbrie de colecționar * interviul Colecționez idile Nicicând nu-mi este greu S-adun noi exponate În catalogul meu… Pasiunea mă îndeamnă La noi călătorii… Primesc la toate vize, Ștampilele sunt vii…...
Bilet de drum doar pentru dus
de Mateia Stanculescu
aeroportul s-a inchis pentru toti inafara de mine, ultimul cal nebun si tandru antropomorf din intâmplare. lumina nu mai e necesara singurul drum de-aici e-n sus, multumesc, Pegas batrâne, pentru...
Prezența adevărului
de grigore avram
Identificat ca o flacără care ne pune cel mai bine în evidență virtutea și caracterul, adevărul nu poate avea decât origine divină. Ca urmare, locul în care îl găsim în noi credem că nu poate fi...
Din concediu
de Gabriela Marinescu
Când am intrat în orașul Tușnad –Băi, a intrat și soarele în nori și imediat parbrizul mașinii s-a umplut de apă; așa că nu pot spune prea multe despre intrarea în oraș. Doar despre dezamăgirea mea...
Pentru un mare preț (din ciclul \"Valurile vieții) I
de Cezar C. Viziniuck
De mici copii, viața a glumit cu noi, punându-ne să căutăm licurici prin ascunzișurile ei de Fata-Morgana. Apoi, incintându-ne, a țipat în noi, de parcă ar fi vrut să ne întrebe dacă vrem să...
plagă necesară
de Lory Cristea
ești cu totul singur când ți se desfac înainte-ți clipe despicându-ți drumul n-ai nici o fereastră ca să iasă fumul și te arde lutul ca un ochi de drac mai deschizi o carte parcă urci un deal e tot...
Drum cu prieteni
de Zaharia Ramona
Drum de toamnă târzie, pădurea își are semnele ei pe care le dezvăluie doar în joacă, printre ciuperci zgribulite și trosnituri de copaci. Ajungem la loc deschis și poteca îngustă își desface...
