"Doliu alb" – 1878 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDeliu Stejan
deliustejan@yahoo.com 150202
13 poezii, 0 proze
Deliu Eduard
5 poezii, 0 proze
Dolcu Emilia
Ma numesc Dolcu Emilia. Sunt profesoara de limba franceza la Colegiul National, Iasi. Ma intereseaza indeosebi lingvistica. Public anual in volumul Actes de la Francophonie, scos de Universitatea Al. I. Cuza, Asociatia romana a profesorilor de franceza si Centrul cultural francez din Iasi. Am participat la Congresul de lingvistica de la Suceava unde am sustinut 2 lucrari care, ulterior, au fost publicate. Interesul pentru lingvistica vine din cel vechi si in acelasi timp recent pentru literatura si filozofie.
78 poezii, 0 proze
Vasile Procopciuc
M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...
3 poezii, 0 proze
Radu Stanca
Radu Stanca (n. 5 martie 1920 la Sebeș — d. 26 decembrie 1962 la Cluj-Napoca) a fost un poet și dramaturg român. Este nepotul lui Dominic Stanca. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942. În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute. A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu,...
23 poezii, 0 proze
Doliu alb
de Gaspar Petru
Bocesc la capataiul tau, iubire, si sa te-ngrop nu ma indur astept mereu in piramida clipelor sa te trezeasca din somnul tau vrajit - asa cum esti acum in chip de zeita surazandu-mi printre lacrimile...
DOLIU ALB
de Calotescu Nicolae
De ce toate verbele pentru mine pot fi conjugate numai la timpul trecut... De ce am fost tot ce nu ai vrut tu să ai dar ai avut? De ce nu mai găsesc în suflet putere să caut în gramatică paginile cu...
Doliu alb peste oraș = grupaj liric de iarnă
de Romeo Tarhon
Iarnă de eroină (in memoriam Lt. post mortem Aura Ion) Iarna ta e-un basm ce doare, Tragedie de erou Prins în neguri de ninsoare Ca un punct într-un halou... Iarna ta e o trișoare Din al morții alb...
pescăruși albi într-o noapte fără lună
de Daniela Luminita Teleoaca
Era prima zi din decembrie anul acela. Noapte oarbă. Nu mai văzuserăm de ceva vreme luna. Poate chiar veniseră vârcolacii... Cerul se umpluse deodată de pescăruși albi,... mult prea albi..., aproape...
Haiku
de elena gheorghiu
Porumbel ucis- acum cerul s-a umplut de doliu alb. Plajă pustie- amintirea unei veri depărtându-se Un melc umilit în toropeala zilei oftează prelung.
umbrela neagră
de Vasile Munteanu
între iubiri pe care le măsurăm în fapte bărbatul e un sclav păzind un cimitir să nu pășească poarta vreun iepure de casă în foile de suflet încoronat drept zbir pe dalele tristeții mor apă...
Între timp, deschid o carte...
de Lory Cristea
(între timp deschid o carte mai am destulă putere să mă plimb pe malurile Senei într-un poem de Rimbault) pe bărbatul acela l-am zărit o singură dată în viața mea dormeam în autobuz și-am deschis...
Cu porțile frigului deschise
de Ștefania Pușcalãu
Poemul ăsta nu se explică se simte numai la fel ca o ultimă ninsoare care a uitat să închidă porțile frigului. Îl simt de parcă stă în mine ca-ntr-un măr cu miez dulce și alb și roade. După ce am...
Noi
de AAA
Îmi picuri abstractul unei stele căzute prin firele tainice ale visului nostru în palmă... M-acoperi cu esența unei iubiri meschine și aștepți să devin eu concretul. Sunetul ploii ți-acoperă urma și...
Mireasa moartă
de Lory Cristea
Îi înflorea pe mâna ei de ceară Inelul unei nunți neîntâmplate Era mireasa unei nopți de vară Cu visele-n mătase-nveșmântate. Mătase-acoperind speranța mută Cu iz de fragă care-abia se coace O linie...
Vacanță în provincie
de Tristan Tzara
Pe cer păsările nemișcate Ca urmele ce lasă muștele Stau de vorbă servitori în pragul grajdului Și-au înflorit pe cărare rămășițele dobitoacelor Trece pe stradă domnul în negru cu fetița Bucuria...
Azilul meu
de Ștefania Pușcalãu
Mă-nstrăinez de tine și-o simt ca pe-un rău necesar presimt în ochiul ce mi se zbate un drum, dincolo de ape-nvolburate ce mă trec reci, dincolo de tot golul ăsta dintre noi plec nebună de...
In memoriam Petre Stoica
de angela furtuna
Petre Stoica, Botoșani, ianuarie 2005 la Zilele Eminescu, Arhiva Angela Furtună. Plouă argintiu și toate se înnegresc și lemnul crucii și chipul tău de fecioară perdeaua atârnând afară putrezește, e...
Medalion literar – Ștefania Pușcalău
de Ștefania Pușcalãu
În spatele oricărei poezii se află multe amintiri, nostalgie, armonie, un popas și totodată o regăsire cu tot ceea ce este sublim. Volumul „Măr copt de iubire”, ce are ca autoare pe Ștefania...
3 Haiku de iarnă
de Virgil Titarenco
muguri de sticlă printre ramuri uscate o clipă de ger imaculată prima zăpadă în crîng tăcere albă cristale de frig pe lespezi de marmură un doliu în alb
