Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Doar în zadar"21355 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
Delicventa_juvenila

Delicventa_juvenila

ColecțieRubrică4 texte

M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]

de oricealtceva

OANA MARTINOM

OANA MARTIN

AutorAtelier

Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...

10 poezii, 0 proze

GM

Grigore Marian

AutorAtelier

Născut în București, din părinți moldoveni aflați la prima generație "în bocanci". Influiențat puternic de tatăl meu, care s-a străduit zadarnic să-mi transmită ideea că n-ar fi bine pentru mine să fiu ca el, adică cinstit până dincolo de marginile prostiei. Sper că, acolo unde este, nu-i pare rău că nu a reușit. Restul sunt doar repere biografice care s-r potrivi multora din generația mea, deci nerelevante.

1 poezii, 0 proze

serban dacia laviniaSL

serban dacia lavinia

AutorAtelier

E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!

1 poezii, 0 proze

Lidia BataliLB

Lidia Batali

AutorAtelier

,,Socotesc ca esența Poeziei este, după natura spiritelor, fie de valoare reală, fie de importanță infinită: ceea ce o face egala cu Dumnezeu (...) În zadar am numărat pașii zeiței, le-am notat frecvența și lungimea medie; așa nu vom afla niciodată secretul grației sale instantanee. " Paul Valery ,, În poezie, în pictură, în muzică, în dans, nu trebuie să înțelegi, trebuie să-ți imaginezi.” Maria, nepoțica mea în vârstă de șapte ani. Sunt novice-n prozodie, Scriu din suflet, scriu firesc, M-aș lăsa de poezie, Dar copiii mă iubesc. Apariții editoriale: Copilărie, dalbă floare editura Eikon 2007 ,,Îmi face plăcere să recomand spre publicare volumul de versuri pentru copii semnat de doamna Lidia Batali.Este o carte plină de grație și de umor, scrisă cu un talent literar care este în același timp educativ. Nu mă îndoiesc că în penuria de cărți dedicate copiilor, care mi se pare evidentă în ultimii ani, acest volum ar umple un gol și ar fi cu adevărat util. " Ana Blandiana Broasca, melcul...

20 poezii, 0 proze

Darie NovăceanuDN

Darie Novăceanu

AutorClasic

Darie Novăceanu (n. 8 mai 1937, Crasna, Gorj) este un cunoscut traducător român, dar și scriitor. Novăceanu a absolvit Facultatea de Filologie, secția „Limba și literatura spaniolă". Vocația hispanistă l-a apropiat de familia fostului premier Petre Roman, a cărui mamă, Hortensia, s-a născut în Spania, unde a trăit și primii ani ai vieții. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, Novăceanu a devenit directorul ziarului „Adevărul", deși nu mai avusese legătură cu presa cotidiană. Cei care l-au sprijinit au fost „emanații" Revoluției, în frunte cu Petre Roman și cu Silviu Brucan. Scaunul lui Novăceanu a început să se clatine în momentul în care relațiile dintre Ion Iliescu și Petre Roman au devenit tensionate. În martie 1991, Novăceanu a fost retras de la conducerea celui mai mare ziar al vremii. Munca sa asiduă, din intervalul ianuarie 1990 - martie 1991, nu a fost însă în zadar. După ce a părăsit redacția „Adevărului", Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, funcție pe care a...

1 poezii, 0 proze

ZahariaZ

Zaharia

AutorAtelier

Sunt doar ce am fost si o clipa in urma eu sau poate nimic...

1 poezii, 0 proze

Cesar Abraham VallejoCV

Cesar Abraham Vallejo

AutorClasic

Cesar Abraham Vallejo s-a născut la 16 martie în 1892 în Santiago de Chuco, un orășel izolat din Nordul Peru-ului. Bunicile erau indience chimu, iar bunicii, printr-o stranie coincidență, erau amândoi preoți catolici. A fost mezinul unei familii cu 11 copii și a crescut într-un mediu extrem de religios. În 1910, Vallejo intra la Școala de filosofie și litere de la Universitatea din Trujillo, dar trebuie să o abandoneze din lipsa banilor. Între 1908 și 1913 a intrerupt studiile de mai multe ori, lucrând totodată ca profesor sau ca funcționar într-o plantație de zahăr. Cu această ocazie va cunoaște viata infernală și munca din zori și până la asfințit a peonilor pentru câțiva centavos și un pumn de orez. Acest episod îi va inspira atât poezia cât și orientarea politică. Vallejo se întoarce la Universitatea din Trujillor, la studii de literatură și drept, citind cu nesaț cărți despre determinism, mitologie și evoluție. După ce primește masteratul în literatură (1915), el continuă...

13 poezii, 0 proze

Alin FarcasAF

Alin Farcas

AutorAtelier

Autorul își face apariția - miraculos, ar spune unii - în toamna anului 1979, în Mediaș și descoperă cu stupoare că are doi părinți. Trece cu greu peste asta și crește în legea firii și-n spirit ardelenesc. Duce o viață lipsită de griji, dar nelipsită de sare, zahăr și grăsimi, până-ntr-a 19-a primăvară. O dată mustăcioara crescută bine, ambiția îl macină și-l mână spre mai bine. Se decide să-și ia destinu` la pumni. Cu liceul terminat, discotecile din zonă-i călcate în picioare și fetele consumate cu tot cu cotor, se hotărăște să vină în capitală. În Micul Paris, încearcă Dâmbovița cu degetul, se arde și suflă mai apoi și-n iaurt, își pierde câțiva dinți într-o încăierare incorectă (1 vs 5), ceea ce nu vă dorește și dumneavoastră, face o facultate... ca să nu zică precum că n-a făcut-o și p-asta, are parte de viață de noapte din belșug, muncește pe unde apucă, demolează patroni, iubește femei, se îndrăgostește și, odată cu trecerea timpului, începe să-l piardă pe ardeleanul din el....

43 poezii, 0 proze

Andre DonescuAD

Andre Donescu

AutorAtelier

- m-am născut pe strada viitorului la început de septembrie - am un nume comun și am găsit un pseudonim care mă reprezintă - sunt inginer din întâmplare - tot de asta scriu - mă plec cu umilință în fața oricui mă citește - o iubesc pe ana - îmi place să cânt dar nu am vocea care trebuie și nici ureche muzicală - stau prost cu fierul și mult prea bine cu zahărul - mi-a plăcut viața mea de până acum cu mici excepții - nu mai stau pe strada viitorului - zenit_p92@yahoo.com

99 poezii, 0 proze

Neguș VasileNV

Neguș Vasile

AutorAtelier

Pictorul VASILE NEGUȘ, s-a născut în anul 1967 în Pucioasa și locuiește de la început, și își dorește până la sfârșit, în satul Dealu-Frumos, com. Pietroșița, jud. Dâmbovița. Pictorul și teologul VASILE NEGUȘ este un pictor de factură mistică, bizantină, și este cu creionul în mână de la vârsta de 3 ani, iar traseul vieții îl poartă lucrând și abordând mereu tehnici și stiluri diversificate, ajungând cu darul lui Dumnezeu, ca în a doua parte a vieții, să poată studia și picta mai ales pictură bisericească, iconografică, dar și o pictură de creație proprie, în stilul suprarealist mistic. Tehnicile sunt pe diferiți suporți, de lemn, pânză, piatră și zidărie, și poartă în ele o îndelungată experiență și studii asupra tehnicilor vechi, consacrate. Dar, parcă lipsindu-i ceva, domnul Vasile Neguș, a început să cocheteze și cu scrisul, în special poezia creștină, îmbinând foarte bine imboldul artistic prin “hrana” pentru vedere, adică pictura, și “hrana” pentru auz,...

1 poezii, 0 proze

Doar în zadar

de Dumitru Mălin

Steaua nu-i stea când s-a stins de lumină Și pentru noapte și pentru zi Cum poate omul atunci să vină Din nu mai este-n iarăși va fi Cum poate omul să nu apună Cel ce se crede stea în înalt Dar...

PoezieAtelier

In zadar

de Panainte Sveatoslav

„In zadar” În zadar am încercat Uitării să te dau Și ca atuncea dulce fată Ca și atunci te vreau. De ce oare cruda soartă Mă chinuie mereu Prin întuneric ea mă poartă Luindu-mi visul meu. Cît am vrut...

Atelier

apă în văi

de Ștefan Petrea

întocmind zestre triumfării asupra realului norii cad peste ci se zvântă palpabilitatea pământă în probabilitatea unei sorți ce ne va bate la porți doar - în zadar! - Eu, Dumnezeu curat fac în casa...

PoezieAtelier

Menire în haos

de Adrian Nicula

Lacrimi de furie curg peste frânturi de suflet destrămat, Încununate de victorie târzie, străpunsă de sulița Atenei, O bogăție de inestinabile valori ancorate în titanica memorie, Garanție de...

PoezieAtelier

Și totuși...e doar un vis...

de Nelia Viuleț

Din ochii tăi suavi și blânzi eu am cules doar clipe...doar clipe de iubire...cu lacrimi și cu suspine. Iar din dorința mea de-a te iubi...de a trăi...de-a fi mai aproape de tine...a mai rămas un dor...

ProzăAtelier

Spune-mi de cate ori privesti cerul instelat de deasupra ta, ca sa-ti spun de cate ori privesti in interiorul tau!

de Adam Andreea

Auzind prima oara aceasta zicala, sa-i spun asa, mi s-a parut aberanta comparatia cer-suflet. Mai apoi insa, intrigata de insensibilitatea mea, am scris zicala pe o foaie si am inceput sa rumeg un...

ProzăAtelier

Repetiție nereușită a ultimului drum

de Sorin Stoica

Cum vise și speranțe se nasc doar în zadar Azi moartea o salut iar vieții îi pun belciug, Visez un ultim show să-i las lumii în dar, În dric blindat de sticlă și fără de coșciug. Îmi iau coroane...

PoezieAtelier

Himera LVXIII

de Ion Scalen

De-aș dezlega pierind acele tâlcuri Care în cale-mi sunt doar gropi și praguri, Drumul n-ar fi doar curbe și zigzaguri, Himere n-ar sta mute-n triste pâlcuri. Eu am plătit cu viața rămășaguri Ca un...

PoezieAtelier

Umbre

de Aurel Petre

Pământule ești rece și trist, În zadar îți aștepți primăvara, Pomii tăi sorb din tine visând, Vechi contuzii nutrindu-ți comoara. O planetă cu vise-n erori, Fremătând în dureri infinite, Curg...

PoezieAtelier