Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Directie"20253 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Vlad ColceriuVC

Vlad Colceriu

AutorAtelier

Poezia este stilul literar care permite gândului să exploreze fără limite – un mediu unde spațiul, timpul și chiar bunul simț devin maleabile, deschizându-se în absolut orice direcție. Ea este suportul pe care cuvântul poate lua orice formă și crea orice conținut, transcendând convențiile și constrângerile obișnuite. Mai mult decât o simplă artă a cuvântului, poezia este un mesaj universal, un limbaj care poate exista independent de receptor. Cititorul poate fi oriunde sau nicăieri, iar prezența sau absența lui rămâne neesențială pentru existența poeziei. Poezia este, așadar, o manifestare a libertății absolute, un univers în care sensul se naște și se conturează liber, rămânând fidel doar sieși.

79 poezii, 0 proze

Patrascu VladPV

Patrascu Vlad

AutorAtelier

Ce as putea sa spun, imi place mult sa compun versuri, fac acest lucru cu o directie, si anume aceea de a da un sens unui obiect din lemn pe nume "chitara", pentru a da viata unor sunete extraordinare, un limbaj, o esenta, o traire a notelor muzicale, impreunate totodata de versuri, care nu fac altceva decat sa dea un iz de culoare sunetelor abstracte peovenite dintr-un obiect din lemn, care nu are viata, dar care poate renaste la orice atingere de corzi...!

2 poezii, 0 proze

AC

Andrei Florin Caba

AutorAtelier

nu-s obosit, caci stiu ce caut eu am o tinta-n viata si am un scop precis, un tel eu am un drum trasat de El si o directie in viata un drum care ma-nvie-n viata!...

2 poezii, 0 proze

BV

bajenaru valentin

AutorAtelier

nascut in decemrie 1974...cursuri liceale,presedinte fondator al cenaclului literar Suflet de copil,Braila...premiat in 2000 la concursul Lauda Lui Eminescu...m-am gandit sa debutez...asadar am debutat cu volumul Dincolo de mine ed.Centrul de creatie Braila...apoi...2002 volumul Lumina dintre semne,Centrul de creatie ...2005 publicat in antologia directiei de cultura,profesor Constantin Gherghinoiu,Din Vadurile Chiralinei,si 2007 volumul de poezie,Simplu ed.Centrul de creatie si Devision Design...membru cenaclul Panait Istrati...

2 poezii, 0 proze

Ovidiu HurduzeuOH

Ovidiu Hurduzeu

AutorClasic

S-a născut în București la 12 iunie 1957 din tată bănățean și mamă moldoveancă, ambii părinți de profesie geologi. După absolvirea în 1981 a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-franceză a lucrat ca profesor la țară, în satul Vintileanca de lângă Mizil. În 1983 a devenit redactor la Editura Politică (actuala editură Humanitas) unde s-a ocupat cu traduceri din/în limba engleză. În 1988 părăsește definitiv România și se stabilește în SUA. * (Din "Istoria Literaturii Române Contemporane 1941-2000" de Alex Ștefănescu): "Este remarcat de SLAST (în 1982), de Viața Românească (în 1984), dar publicarea primei sale cărți se amână sine die. Ca aspirant la condiția de scriitor, stă multă vreme în anticamera întunecoasă în care stăteau, în deceniul nouă al secolului trecut, toți tinerii talentați, dornici să debuteze. În 1986 face un prim pas în această direcție, fiind prezent cu două povestiri în volumul colectiv Debut ’86, publicat de Editura Cartea Românească. În 1988 îi...

1 poezii, 0 proze

Camillo SbarbaroCS

Camillo Sbarbaro

AutorClasic

S-a născut la S. Margherita Ligure la 12 ianuarie 1888 și a murit la Spotorno la 31 octombrie 1967. Studiază greaca și latina. Lucrează mai întâi în industria siderurgică la Savona, apoi devine profesor de limbi clasice la Genova (unde rămâne până în 1951). Se ocupă în paralel cu studiul lichenilor, fiind recunoscut ca un specialist de faimă internațională în această direcție de cercetare. Colaborează la „Riviera ligure”, „Voce”, „Lacerba” etc., păstrându-se la distanță însă de grupurile literare. Din 1951 se retrage împreună cu sora sa la Spotorno unde va locui până la moarte. A tradus din tragicii greci și din prozatorii francezi din secolul trecut. Primul său volum de poezii, Résine, apare la Genova în 1911. Se afirmă însă cu Pianissimo (al cărui titlu îi va fi sugreat de muzicianul Giannotto Bastianelli), publicat în 1914 la Florența (în colecția revistei „Voce”) și primit favorabil de Boine și Cecchi. Urmează două volume de proză (Trucioli, Vallecchi, 1920 și Liquidazione,...

1 poezii, 0 proze

Vittorio SereniVS

Vittorio Sereni

AutorClasic

S-a născut la Luino (Varese) la 27 iulie 1913. Face studiile medii la Brescia, după care se înscrie la Facultatea de litere de la Universitatea din Milano, luându-și diploma cu o lucrare despre Gozzano. Printre profesorii urmăriți cu interes aici, se află Antonio Banfi, iar printre colegi, îl are pe L. Anceschi, cel care- va instaura cap de școală poetică în așa-zisa Linea Lombarda, antologie publicată în 1952 prin care se depista o direcție poetică fertilă, ce se poate urmări apoi până la poeții din ultimul val, cum ar fi, de exemplu, Maurizio Cucchi. Colaborează intens la periodicul milanez „Corrente”, în a cărui colecție de poezie îi apare Frontiera (1941), primul volum de versuri, amplificat și publicat apoi sub titlul Poesie, de Vallecchi, în 1942. Lucrează ca profesor de școală medie și participă la al doilea război în Grecia și Silicia, unde e făcut prizonier de americani în 1943, după care va petrece doi ani într-un lagăr de prizonieri în Africa, experiență esențială ale cărei...

1 poezii, 0 proze

Florin Dan GherleaFG

Florin Dan Gherlea

AutorAtelier

Florin Dan Gherlea s-a născut la data de 2 aprilie 1989, în municipiul Oradea, județul Bihor. A copilărit într-o familie modestă, în acest oraș cu aer tihnit, unde avea să-și cultive primele pasiuni. A urmat cursurile Liceului Economic „Partenie Cosma”, unde și-a descoperit și dezvoltat dragostea pentru muzică – o înclinație care avea să devină, în timp, o direcție definitorie în parcursul său artistic. Tot aici s-a înfiripat și legătura cu poezia, o formă de expresie care va însoți discret, dar constant, evoluția sa creativă. A urmat studiile universitare la Facultatea de Științe din cadrul Universității din Oradea, specializarea Ecologie și Protecția Mediului. În toamna anului 2009, Florin Dan Gherlea inițiază proiectul muzical keepflow, alături de Alin Radu, Vultur Dacian, Alex Ardelean, Oana Târb, Idu Andrei, Petcu Cristian și alți colaboratori. Proiectul a prins contur prin lansarea mai multor piese muzicale, reflectând o preocupare autentică pentru expresia sonoră a emoției....

7 poezii, 0 proze

Florin AndorFA

Florin Andor

AutorAtelier

Născut la 14 Noiembrie 1967 în Oradea. Absolvent al Facultății de Management Financiar Contabil - Contabilitate și informatică de gestiune, USH București, 2008; master USH București, audit financiar-contabil, 2010; master Universitatea din Oradea, sisteme distribuite în internet, 2025. În poziție verticală angajat în cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor (Oradea). Hobby-uri: fotografierile în lemn moale și developarea printre degete. email: dream67er@yahoo.com florinandor67@gmail.com

505 poezii, 0 proze

Maria-Elena StamureanMS

Maria-Elena Stamurean

AutorAtelier

Nascuta in Lugoj, la 18.09.1980. Absolventa a Universitatii Europene Dragan, Facultatea de Drept - sefa de promotie in anul 2003. Absolventa a cursurilor postuniversitare de tip master - Administratie publica si protectia drepturilor minorilor - febr. 2005. Coautor al volumului Luarea de mita si prevenirea coruptiei, impreuna cu lector dr. Gheorghe Pinteala, procuror magistrat. Actualmente Consilier juridic al Directiei de Asistenta Sociala Comunitara Lugoj.

3 poezii, 0 proze

Directie

de Vlad Stroescu

Sub bolta-mi vizitată de strigoiași locvace Zice-s-ar niște strune ferice de rebec Iarba smerită-n care adesea vocea zace Ivi fără de veste un zâmbet de-un parsec Șarpe! Fost-am desigur un grațios...

PoezieAtelier

Directie

de Istoc Virgil

Unii-și satisfac visarea, Colindând locuri de soi. Eu mă tot gândesc:la marea Sărăcie de la noi!

PoezieAtelier

directie...

de Marius Greavu

Nu am vrut pentru ca să scriu, ci Pentru ca să spun...

Atelier

direcție erecțiară pentru tir-iști

de Bogdan Gagu

eu voi lăsa fumul ăsta să crape fereastra fereastra asta rece pictată de un amator schizofrenic dar nu bolnav de schizofrenie schizofrenic asumat revin și astăzi la acel drept verb vroiam să spun „a...

PoezieAtelier

fara directie

de alexandru surin

ca o naveta, in timp ce inca derulezi bucati de r.e.m. crezand ca si asta e o chestie care se termina intr-o mantica relevata de o rubrica de tv ca un betiv care in drumul sau e atras doar de puncte...

PoezieAtelier

? În ce direcție, fata cu valiza

de carmen mihaela visalon

gară... în spatele lacului- un punct- la ragazza- în spatele punctului- o oglindă- con valigia, între nuntă și mac, vrajba verde din oase, fum- castelul prințesei de iarbă, conservă ruginită...

PoezieAtelier

toate sfârșesc în aceeași direcție

de Eugenia Reiter

am tot obosit să umblu la suprafață mă strădui să respir să nu mă strivesc puțin câte puțin mă surprind trează pentru tăceri care nu-mi aparțin nu vreau să decid nimic doar să mă mențin într-un calm...

Atelier

Te iubesc din orice direcție...

de razvan ducan

Te iubesc din orice direcție, infailibilă dulce injecție, că mă vindeci tu de-ndată, mândra mea antibioată. Te iubesc chiar și din centru, unde se adună pentru, lumea, ca să-mi dea acordul, ca să te...

PoezieAtelier

În aceeași direcție

de Marian R

Eram într-o zi, într-o gară, Trăgeam după mine-o poveste, Așteptam acele trenuri care nu opresc niciodată, Urmăream oamenii care, cu toții, mergeau în aceeași direcție. Număram urmele oxidate de pe...

PoezieAtelier

Joc la Direcție

de Eduard Rosentzveig

Când ești treaz poți să alergi doar prin ce ai curajul să-ți refuzi, inclusiv o direcție știută. În somn, realul visării te urcă-n înaltul adâncului tău de unde pici pe gânduri, la trezire, ca Noe la...

PoezieAtelier