Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dimineti pe pamant."20066 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Raluca OpritaRO

Raluca Oprita

AutorAtelier

Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.

63 poezii, 0 proze

mihai traistaMT

mihai traista

AutorAtelier

Mihai-Hafia TRAISTA Scriitor si jurnalist de expresie ucraineana, n.15 iunie 1965 Sighetu Marmatiei, Maramures. Membru al Uniunii Nationale a Scriitorilor din Ucraina. Membru al Uniunii Scriitorilor din România Redactor șef - revista lit. «Mantaua lui Gogol» Secretar de redactie la revista scriitorilor ucraineni din Romania Nas Holos Corespondent permanent al revistelor Uniunii Ucrainenilor din Romania Curierul Ucrainean, Clopotelul, Ukraynskyi Visnek si Vilne Slovo. Carti publicate: 1). Simfonia ierbii de matase, Editura Mustang, Bucuresti, 2001 (poezii, lb. ucrainean). 2). Dimineti azurii, Editura Mustang, Bucuresti,2004(proza scurta, lb. ucraineana). 3). Suflet de hutul, Editura RCR Editorial, Bucuresti,2008 (nuvele, lb. ucraineana). 4). Nu da crezare ochilor tai, Editura RCR Editirial, Bucuresti, 2009 (proza umoristică lb. ucraineana). 5). Pe carari de malin, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2009 (povestiri si povesti pentru copii, lb. ucraineana). 6). Puntea, Editura RCR...

227 poezii, 0 proze

NI

Niculescu Ioana

AutorAtelier

Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...

17 poezii, 0 proze

I

iulian

AutorAtelier

Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...

19 poezii, 0 proze

Alexandrina MateescuAM

Alexandrina Mateescu

AutorAtelier

Mă numesc Alexandrina Mateescu, sunt născută în miez de iarnă în satul dintre plopi, prin geamul casei mele în fiece dimineață schițez răsăritul, pe care-l port de la primele poezii în suflet. Cel mai frumos joc al dimineții sunt razele de lumină care alunecă printre gene și înfășură sufletul în cîntul veșnic al începuturilor.

22 poezii, 0 proze

Delmira AgustiniDA

Delmira Agustini

AutorClasic

Delmira Agustini (1890 în Montevideo — 1914) a fost o poetă uruguaiana. Una dintre personalitățile literare feminine însemnate ale continentului sud-american. Născută in Montevideo (Uruguay) din părinți de orginie italiană, Agustini a fost un copil precoce înca din primii ani de viață. Ea a început să scrie poezii de la vârsta de 10 ani și tot atunci a avut primul contact cu limba franceză, muzica și pictura. Ea s-a măritat cu Enrique Job Reyes pe 14 august în 1913. Căsnicia lor n-a durat mult pentru că la mai puțin de un an divorțul era deja finalizat pe 5 iunie, 1914. O lună mai târziu, Reyes o omoară pe Agustini împuscand-o în cap după care se sinucide. Lirica ei este vitalistă, pasională, de o deplină sinceritate a sentimentelor, notabilă prin stil și perfecțiune formală. Opere Cartea albă (El libro blanco) - 1907 Cântecele dimineții (Cantatos de la mañana) - 1910 Caliciile deșarte (Los cálices vacíos) - 1913 Mătăniile lui Eros (El rosario de Eros) - postum 1924

3 poezii, 0 proze

Ermin-Mircea IvanofEI

Ermin-Mircea Ivanof

AutorAtelier

Azi dimineata m-am nascut intr-o iurta la marginea unei stepe pe o planeta ce acum nu mai exista...Eh,de azi dimineata si pana acum...ochii mei au vazut...douazeci de secole de civilizatie au dat nastere unui inocent.. Sunt o fiinta a sec XVI pierduta in sec XXI....

16 poezii, 0 proze

Laciu Georgiana-AndreeaLG

Laciu Georgiana-Andreea

AutorAtelier

Sunt un Rac apărut pe lume într-o dimineață de iulie,în vara anului 1990. Marile mele pasiuni sunt: muzica scrisul animalele desenul în creion limba engleză fotografia plimbările în natură fie pe jos,fie cu bicicleta cărțile filmele bune serialele polițiste și despre supranatural cafeaua radio Guerrilla South Park gătitul ezoterismul (ordinea nu este importantă,toate fiind pe primul loc în inima mea) Dacă ai poate pasiuni comune,vrei să mă critici sau vrei să discutăm,mă găsești astfel: id messenger: andreealaciu email: andreealaciu@yahoo.com Vă voi răspunde,indiferent de motivul pentru care sunt contactată!

1 poezii, 0 proze

Răzvan Țupa

AutorClasic

lent de fapt da dimineața grunjoasă împrumută căldura aceea umană variată din pulsul discret al gâtului în fiecare îndoire a brațelor a picioarelor un snop de fire termice diferite între ele fac da un păr perfect respirabil umbli puțin cu tălpile goale pe un covor erotic unde nu se mai aude decât foarte încet da

0 poezii, 0 proze

cristian opreaCO

cristian oprea

AutorAtelier

IERTARE Am pe cineva,un prieten,care se simte atunci cand iarta ca o gaura intr-un zid. “E un zid inalt ? “,il intreb. “Mai degraba o ruina”,tine el sa-mi limpezeasca nedumerirea. “Si atunci ce-ti pasa,dragul meu,oricum o sa se prabuseasca intr-un fel, nu?”. “Mi-e frica”,spune el,”sa nu ma obisnuiesc cu spartura...” LINISTE “Cum poti sa traiesti fara DUMNEZEU?”,am intrebat-o. Paream amandoi dealtfel,destul de mirati de intrebarea mea.... “Traiesc si-atat,am un rost,o lume in jur de suportat,si as complica inutil jocul asta cu o pedeapsa in plus‘’,mi-a strecurat printre dinti aproape dintr-o rasuflare. O prapastie grea imbracase parca,de tot,cuvintele...Am insistat: “atunci de ce imi spui mereu ca ma iubesti?”. “Pentru ca vreau‘’,zise ea ridicandu-se de la masa,’’sa te stiu linistit...” SA NU DAI NUME RAULUI Sa ii dai buna dimineata,si sa-l trezesti la timp.Sa-l tii pe langa tine si sa-l asezi la masa.Sa nu-l vinzi.El te va cumpara oricum.Sa nu-l lasi totusi sa tuseasca cu zgomot.Iti...

2 poezii, 0 proze

Dimineti pe pamant.

de Lucian Preda

Dimineti cu ferestre deschise, Spre nord sau spre sud. In tari ceruite, Cu vant si cu ploi se inund Dimineti aburite In ceata uitate, langa un cant. Dupa prima si ultima noapte De viscol si vant....

PoezieAtelier

Dimineți aici și dincolo

de Dumitru Mălin

la șapte fix se trezește clopotul în turnul leneș al catedralei orașul se spală cu cețuri pe ochi începe să scheaune precum un tigru pe care îl sfâșie jungla toate ferestrele au suflet de sticlă...

PoezieAtelier

Crăieștii dimineți a unui iulie cezar

de Dragoș Vișan

Ești chiar dimineața aceasta Iubito_Una ai plecat să-ți iei rochie de mireasă – de-aceea ești mai frumoasă decât strălucirea curată a unui râu montan Ne vom întoarce acasă într-un oraș lângă un...

PoezieAtelier

Zilele încep cu dimineți de curcubeu

de Silviu Somesanu

Ochii ei au fulgerul sclipitor în orbite împart zâmbete și uneori sunt triști, cu inima-n palmă oferă dragoste. Încearcă să se înfășoare cu duhul blândeții mereu în luptă cu sine, zilele încep cu...

PoezieAtelier

Cum se conjugă verbul a iubi (note de lectură la „Niciodată pe nume”)

de Liviu Comșia

Rar mă văd nevoit să-mi încep cuvântul despre o carte în acest fel: n-am citit de mult poeme atât de pline de dragoste, deși poeții vremurilor noastre socotesc sentimentul dacă nu perimat, cel puțin...

ArticolAtelier

Pax magna

de Lucian Blaga

De ce-n aprinse dimineți de vară mă simt un picur de dumnezeire pe pământ și-ngenuchez în fața mea ca-n fața unui idol? De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul ca para unei facle în văpaia zilei?...

PoezieClasic

Despre nuduri

de Cristiana Petrariu

Pleoapele tale imi amintesc de Pământ, De dimineți călcate in clipe de lut, Urmele tale purtate de vânt, In amurg,imi amintesc de demult. Umbra ta se ivește in nud, De demult in pași e amurg, Trupul...

PoezieAtelier

In cea mai cumplită negură

de Mariana Stratulat

Mi-am scris durerea cu lacrimi pe cer. Cerul a început să verse lacrimi pe pământ. Pământul le-a înghițit pe toate așa cum a înghițit și trupul tău În zorile unei dimineți. Lacrimile mele ale cerului...

PoezieAtelier

Ieremiadă

de Petru jipa

Așez capul in securea unei dimineți, Aud cărăbușii cum se grăbesc spre munte. Iar florile... Un descânt pe pământ , Rătăcesc în semințe. Mă reculeg culegând dintr-un gând, Tot mănânc, ne-mâncând...

PoezieAtelier

Te iubesc ...

de Ana Ionita

o iubire ce sunt o năvală de gânduri de bine stropi de vară șiroi pe pământ flori de mac și frunți de mir pline un apus, roșu tot o amiază în iarbă pe spate o aromă de vin și măr copt buze dragi...

PoezieAtelier