"Dimineți contra cronometru" – 20066 rezultate
0.03 secundeMeilisearchRaluca Oprita
Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.
63 poezii, 0 proze
mihai traista
Mihai-Hafia TRAISTA Scriitor si jurnalist de expresie ucraineana, n.15 iunie 1965 Sighetu Marmatiei, Maramures. Membru al Uniunii Nationale a Scriitorilor din Ucraina. Membru al Uniunii Scriitorilor din România Redactor șef - revista lit. «Mantaua lui Gogol» Secretar de redactie la revista scriitorilor ucraineni din Romania Nas Holos Corespondent permanent al revistelor Uniunii Ucrainenilor din Romania Curierul Ucrainean, Clopotelul, Ukraynskyi Visnek si Vilne Slovo. Carti publicate: 1). Simfonia ierbii de matase, Editura Mustang, Bucuresti, 2001 (poezii, lb. ucrainean). 2). Dimineti azurii, Editura Mustang, Bucuresti,2004(proza scurta, lb. ucraineana). 3). Suflet de hutul, Editura RCR Editorial, Bucuresti,2008 (nuvele, lb. ucraineana). 4). Nu da crezare ochilor tai, Editura RCR Editirial, Bucuresti, 2009 (proza umoristică lb. ucraineana). 5). Pe carari de malin, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2009 (povestiri si povesti pentru copii, lb. ucraineana). 6). Puntea, Editura RCR...
227 poezii, 0 proze
Cristina Martiuc
Totul începe din dorința de afirmare , apoi nevoia se împletește cu iluzia și aseamănarea multora. O vară amețitoare ma adus la viață nu mai târziu de 4 iulie 1994 Brașov , dimineața târziu. În acest oraș prăfuit , ce nu-mi produce o stare prea bună , am copilărit și crescut , descoperind oameni ciudați și plini de necazuri. Probabil că odată cu descoperirea lor am început goana în a mea cunoaștere. Am terminat cu brio cele opt clase începătoare , iar dorința mea de afirmare nu facuse prea mulți pași înainte.Acum sunt la liceu , șansa sporește , dar dorința scade uneori , se pierde într-un pesimism continuu și se reaprinde cu dimineți zglobii de mai.
27 poezii, 0 proze
Olimpiu Nușfelean
Poet, prozator. Facultatea de Litere a UBB Cluj. Debut absolut cu poezia Flacăra mea în Echinox, 1971. Volume: La marginea visului, roman, 1980; Poziția ființei, povestiri, 1982; Piatra soarelui, roman, 1987; Libertate de noapte, versuri, 1995; Focul irevocabil, versuri, 2000; Câinii de vânătoare, povestiri, 2004; Eu, celălalt, versuri, 2004; Iubește-mă repede și uită-mă iar, 2005; Poeme pentru cei care citesc în liniște, 2009; Un om fără aripi, 2009. Inclus în volume colective și antologii: Popas între poeții tineri, 1974; 9 dimineți, 1975; Spații posibile, 1979; Caietul debutanților, 1979; Suverana clipă, 1981; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Romanian writers of the ‘80s and ‘90s, 1999; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani, 2001. Distincții: Meritul cultural în grad de cavaler, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
2 poezii, 0 proze
Rox Ionitza
nu sunt mai mult decta valvataia unei clipe care se stinge in cremenii inrourati ai diminetii... Buna dimineata!
16 poezii, 0 proze
George Sorin
Tu, orhidee ce îmi porți zâmbetul în noapte Corola inimii deschide-o sub roua dimineții... Și spune-mi, iubito, când visul ne cuprinde Ti-e dor de-mbrătisarea mea în care să te pierzi pentru o clipă?
14 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
Nicoleta niculcea
Cum am aparut? Nici eu nu-mi dau inca bine seama... Dar am vazut zambetul diminetii de august, si m-am multumit cu soarele. Nu m-am desprins nici acum de locul in care, copil fiind, stateam la cozi infernale, si cand ajungeam sa fiu rasplatita pentru rabdarea mea, o voce de Baba-Cloanta se auzea de dupa raft..."Copiilor, nu am voie sa le vand malai!" Strangeam banii, si vocea mamei imi rasuna a dreptate..."Da' ce? copiii nu mananca?". Facand intrecere cu timpul, am invatat ca mai am multe de invatat, dar nu m-am putut niciodata dezvata de "Jocul de-a cuvantul". Acum muncesc prin cuvant. Stiu ca il pot folosi si ma poate folosi. Magia acestuia,imi aseaza fantastic de repede elevii in banci, si aprinde felinare de curiozitate in ochisorii lor inocenti.
2 poezii, 0 proze
Teodora Rus
Ti-am plans intre degete cand m-ai modelat Si-un aur din sudoarea-ti mi-a dat botezul vietii... Am sufletul cu linisti de nastere de leat Si fulgere-ntre gene... sub roua diminetii!
1 poezii, 0 proze
Niculescu Ioana
Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...
17 poezii, 0 proze
Dimineți contra cronometru
de Catalina Stanescu
Diminețile mele se derulează contra cronometru, pe o frunză de soare ce se leagănă a somn Delirând lumină Păsările încep să bată din aripi tremurând emoție Și cuvintele arțagoase îmi spun că nu...
meandre 10-doi miri-ofițeri
de viorel gongu
MEANDRE 10- doi miri-ofițeri Următoarea zi, de dimineață a venit din nou doctorul Ionescu. -Spune, cavalere, cum te simți? -Bine, domnule doctor, dar situația mea medico-militară? După o scurtă...
Femeia virtuala
de Remus Cretan
Mintea este un foc ce sufera atunci cand nu arde cu flacara, dar cine reuseste sa stinga focul si sa aprinda lumina apasa pe toate culorile curcubeului mintii. La aceasta concluzie am ajuns intr-o...
\"Pe cine să iert...\" seară de poezie la Köln
de Anni- Lorei Mainka
Cercul cultural româno-german “Dialog” din Köln, care a împlinit recent 10 ani de la înființare, a ales pentru întâlnirea de primăvară o temă pe măsura soarelui, ambele reușind să convingă: iarna a...
Greața
de Florin Hulubei
Își muta corpul de pe un picior pe celălalt bălăngănindu-și mâinile grele ca niște haltere. Nu privea înainte de teamă ca trecătorii să nu observe că are privirea tulbure, deși oricine ar fi văzut...
în mine se petrece mine contra mine
de Valeriu D.G. Barbu
de vreo câteva dimineți zic celui din oglindă: ,,îmi pare rău de cunoștință’’ - n-aș avea ceva cu el, dar a-nceput de la o vreme să fie altfel înfumurat și nici nu prea îmi mai seamănă… de vreo...
6000 de scuze contra muncii
de remus radu
6.000 de scuze contra muncii In primii trei ani dupa ce au preluat santierul de la Mangalia, patronii coreeni au fost nevoiti sa gaseasca antidot pentru 6.000 de scuze contra muncii In fiecare...
poezia - punct de sprijin
de constantinescu constantin
poezia - punct de sprijin în acest spațiotimp al liberei căderi întru sublimă pierdere de sine și împrăștiere poezia singurul punct de sprijin din univers în lupta împotriva morții oarbe srude...
Ana
de Emma Greceanu
În dimineața următoarei zile Ana, fu chemată pentru o nouă consultație. Reacționă greu, poate datorită apelativului cu care i se adresaseră... -Doamna Staicu Ana ...la cabinet. Stătea întinsă-n pat...
Doar o poveste
de Cezar C. Viziniuck
O văzusem atunci. Nici nu mă gândisem vreodată ca ea, într-o zi ar putea să mă iubească. Se încurca în cuvinte. Chipul ei era aplecat peste litera ce nu prea știa unde să o așeze. Era într-o toamnă...
