"Dictionar de rime" – 3048 rezultate
0.03 secundeMeilisearchDaniel Lăcătuș
• Daniel LĂCĂTUȘ. Născut pe 04 ianuarie 1988, în orașul Călan, județul Hunedoara. Jurnalist și scriitor, membru în Uniunea Scriitorilor din România. Absolvent al studiilor primare, gimnaziale şi liceale în orașul natal, licențiat în jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-fondator al revistei de cultură și istorie Apel la memorie. Inițiator al proiectelor editoriale: Să ne cunoaștem istoria – Călan, care are ca obiectiv promovarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic, natural şi turistic al zonei; Fețele durerii. Apel la memorie, care are ca obiectiv studierea și rememorarea prigoanei regimurilor totalitare împotriva românilor din toate categoriile sociale, cauzele și efectele oprimării constituite de instituțiile represive; N.K.V.D. în Republica Moldova, Securitatea în România. Bibliografie: - Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani, coordonator Alina Kristinka, Editura Arial, Ploiești, 2013, p. 156. - Județul Hunedoara: monografie,...
56 poezii, 0 proze
Vladimir Chira
- student al facultății de Sociologie-Psihologie. - coordonator și coautor al lucrării "Branding de țară - România" apărută la Ed. Sigma în februarie 2008. - coautor în lucrarea "Dicționar de branding" - în curs de apariție.
2 poezii, 0 proze
George Ferat
Robinson Crusoe; Calatoriile lui Guliver; Dictionar de mitologie
2 poezii, 0 proze
Ecaterina Chifu
Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...
1 poezii, 0 proze
Ticu Leontescu
Preocuparile artistice: poet, pasionat de lectura; Despre mine: Leontescu Constantin; data nasterii; 16.05.1956, Dersca - Botosani; starea civila: casatorit; studii: Liceul de Arta, Institutul Teologic. Website / Blog: http://Ticu Leontescu - dictionar on-line al scriitorilor
2 poezii, 0 proze
Petru Dincă
Locul nașterii: Găgeni, Prahova. Facultatea de Litere a Universității din București. Volume publicate: Antologia bilingvă de poezie franceză ,,Apus de sori' (,,Soleils couchants') - 1995. DICȚIONAR ETIMOLOGIC ROMÂN - cuvintele de origine dacă - 2011 Versuri publicate în revista ,,Sinteze literare' din Ploiești. Colaborări la revista ,,Axioma' din Ploiești, cu traduceri de poezie și articole lingvistice (etimologie dacă). Este membru al ,,Fundației Oamenilor de Știință din Prahova ', în cadrul căreia a ținut, în luna mai, 2009, o prezentare cu titlul ,,Lexicul românesc de origine dacă'. Dependent de Poezie și de Frumos. petru_dinca@yahoo.com
116 poezii, 0 proze
Ovidiu Oana
Am o colecție formată din aproape 400 clopote, clopoței, talăngi și zurgălăi din toată lumea și, pornind pe urmele lor, am închipuit o carte. Colecția poate fi vizitată la : http://bells.zuavra.net Cartea despre care fac vorbire -o trilogie- a fost de curând finalizată si a fost unanim apreciată de catre specialistii tuturor cultelor din România. Titlul lucrării: PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE - Partea I - "SUFLETUL" cuprinde o selecție de peste 1.200 poezii, licențe poetice, creații populare, colinde, ghicitori si proverbe despre clopote, clopoței, talăngi si zurgălăi. Textele sunt culese din literatura româna și cea universală. Această parte va fi ilustrată cu fotografiile pieselor din colecția mea. - Partea a II-a - "NEGURA" este structurată în urmatoarele capitole: - Confesiunea unui clopot Cap. 1 - O privire spre începuturi 1.1 - origini 1.2 - atestări 1.3 - definiții 1.4 - listă utilizări clopote 1.5 - listă utilizări clopoței 1.6 - dicționar universal pentru clopote Cap. 2 –...
715 poezii, 0 proze
Gheorghe Ungureanu
Născut la 5 martie 1942 în comuna Cicănești, satul Urechești, județul Argeș, licențiat în filologie și drept. Profesor la Școala Generală Cicănești, temporar director și inspector școlar la Inspectoratul Școlar al Județului Argeș (1965-2004). Debut cu epigramă în revista "Urzica" (1963), debut editorial, cu "Amintiri", culegere de folclor poetic, în 1994.ediția a II-a, 93 e.d./2009 Cărți publicate: "Cu săgeți printre poeți", epigrame (1997), Chemarea Satului, poezie (1998), "Graiul din comuna Cicănești" (1999), "Contrarevoluția antisocialistă, antipopulară și antinațională", 2000, "Medalia-de-Jar", poezie patriotică (2001), "Limba Dacă. Mileniul chirilic", (2002), ”Pentru Socialism !”, texte politice, 2010, ”Amfiteatrul Trei”, roman, 2011, ”De Dragoste și Dor”, 2011, ”Contrarevoluția...”, ediția a II-a, 96 e.d./ 2012, Dicționar Politic (științific), 97 e.d./ 2014 Ziare proprii (publicate la Curtea de Argeș): Meșterul Manole (prima nouă publicație din Romînia, 22-23 decembrie),...
38 poezii, 0 proze
Flavia Teoc
Flavia Teoc – n. 13 mai 1971, Cluj-Napoca Poetă, publicistă. Facultatea de Filosofie a UBB Cluj. Masterat în Filosofia Culturii. Debut absolut cu poezie în Steaua (1989). Volume: Înzeire, versuri, 1992; 1997; Semn către cetate, versuri, 1994; Din casa lui Faust, versuri, 1998; Trestie și plumb, interviuri, 2001; Brațul pierdut, versuri, 2001; Din capitala provinciei, interviuri, 2002; Cronograf, versuri-antologie, 2004, The Dice, proză, Norcross-USA, 2005; Povestea lui Theodor, La storia di Teodoro (volum bilingv), 2006. A publicat in revistele „Steaua”, „Tribuna”, „Poesis”, „Familia”, „Observator cultural”, „Transylvanian Review”, etc. Prezentă în dicționare și antologii de poezie. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
8 poezii, 0 proze
Jean Chevalier
Jean Chevalier (1906-1993) was a university lecturer in philosophy and theology before working for UNESCO, where he was Director of Relations for Member States. He left in 1964 to devote himself to writing and research. He published many works on topics such as St Augustine, Descartes, African religion, Sufism, human spirituality and transcendental meditation. Jean Chevalier is the author of The Penguin Dictionary of Symbols (Dictionary, Penguin), and has 7 books that have been rated 70 times on Goodreads. Intr-o epoca in care imaginatia este revalorificata ca resort al descoperirilor si progresului, dictionarul coordonat de Jean Chevalier si Alain Gheerbrant ilustreaza varietatea cheilor de interpretare – oficiale si subversive, analitice si emotionale, spirituale si sexuale – oferite in diferite culturi simbolurilor fundamentale ale omenirii. Cu informatii din cele mai diverse domenii, de la teologie si astrologie la psihanaliza sau publicitate, si avind la baza surse folclorice,...
2 poezii, 0 proze
Dictionar de rime
de Radu Herinean
Mai corect este \"dictionar de terminatii\". In atelier a aparut un nou modul care face (sau incearca sa faca) ceea ce pretinde titlul. Mai precis, scriptul cauta intr-o biblioteca toate cuvintele...
Concurs de epigrame
de Ion Diviza
Cu prilejul desfășurării la Chișinău a ediției a XII-a a Congresului Mondial al Eminescologilor cu genericul „Eminescu, homo sapiens”, în zilele 31 august - 1 septembrie 2023 Asociația Națională a...
Scrisoare de pe front
de Atropa Belladona
Dragii mei, Sper ca scrisoarea mea să vă găsească sănătoși la minte, ceea ce mie nu mi se poate reproșa, că e foarte chinuitor să-ți treacă pe lângă urechi tot felul de gloanțe explozive sau...
Secțiuni agonia.ro
de Radu Herinean
Articole Poezii Proză Românească Scenarii Evenimente Internet Dicționar de rime Romanian Spell-Checker Linkuri Culturale Radio Agonia Online
Despre agonia.ro
de Radu Herinean
www.agonia.ro este un atelier de creație online și un forum de cultură, literatură și arte, ce conține peste 70.000 de creații originale din cele mai variate domenii. Oricine deține o adresă de email...
o-uri
de Miclăuș Silvestru
nu am greșit cu adevărat mă refer la litera O des folosită în exprimare poetică sau pur vulgară de aș fi avut un dicționar de rime nu mi-aș fi stors crierul un ceas în creierul nopții trecute argouri...
epigonii
de dan mihuț
ești disperat? cauți un loc de muncă? acum e momentul tău! clipa pe care-ai așteptat-o de-o viață! prin dispoziția nr 249 din 1 sept. 2006 a ministrului cultelor și incultelor în cadrul corporației...
eminescu nichita sorescu arghezi și luna
de Alexandru Gheție
o noapte grea de întuneric o pleoapă enormă și grea cerul se închide (a venit eminescu freza pe stânga fruntea lată pasul romantic și brusc l-a trosnit pe nichita) - de ce mă plesnești, mă? - mi-a...
Noutăți
de Radu Herinean
Așa cum probabil se vede cu ochiul liber, am schimbat (deocamdată doar) aranjarea opțiunilor existente în site. Au dispărut toate micile opțiuni - căsuțe de genul \"chatisti\" \"poezie interactiva\"...
Situația e albăstruie. Însă când vom intra în UEee…
de Dan Norea
Deunăzi am încercat să scriu o epigramă despre intrarea în UE. Multă vreme nu mi-a venit în minte decât o rimă “șuie”. Așa încât m-am hotărât să-mi elaborez un dicționar de rime, la care să pot apela...
