Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Demisia"662 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Constantin Alexandru RosettiCR

Constantin Alexandru Rosetti

AutorClasic

Constantin A. Rosetti (n. 2 iunie 1816, București; d. 8 aprilie 1885, București) - deseori numit C.A. Rosetti -fiu al spătarului Alexandru Rosetti și al Elenei Obedeanu (născută Cretzeanu), a fost om politic și publicist român, unul din conducătorii Revoluției de la 1848 din Țara Românească și ai luptei pentru Unirea Principatelor Române. Viața și activitatea Înainte de 1848 Studiile și le-a făcut la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a avut profesori, printre alții, pe Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. În 1832 (sau 1833) întră în armată, servind până în august 1836, când a demisionat. "Se apucă de literatură, apoi intră în administrație, fiind șeful poliției din Pitești în 1842, și după aceea în magistratură, fiind procuror la Tribunalul civil din București. Își dădu demisia în 1845." În 1844 pleacă pentru prima dată la Paris: "Aveam apoi nădejdea că lucrînd 3-4 ani, mă voi întoarce în patria mea, voi străluci eu prin știință și virtute, voi ferici o zi măcar pe muma,...

1 poezii, 0 proze

NA

nicoleta amarandei

AutorAtelier

Am fost invatatoare timp de 10 ani si am crezut ca asta e menirea mea pe viata,ca apoi sa demisionez si sa-mi desfasor activitatea in productia de mobilier, unde am incercat sa invat totul de la A la Z.M-am regasit atat de bine in aceasta lume a tehnicii si a detaliilor de executie, incat am si uitat ca am fost cadru didactic. In septembrie 2008 am avut un accident de masina care mi-a schimbat viata...invat sa traiesc intr-un scaun cu rotile, incerc sa ma regasesc, ma caut pretutindeni si incet,incet imi adun faramele...

4 poezii, 0 proze

GC

Ghinea Corneliu

AutorAtelier

1985 absolvent al scolii generale nr.9 Focsani 1989 absolvent al liceului "Unirea" Focsani -colaborator la "Revista noastra" 1995 absolvent al Academiei Navale "Mircea cel Batrin", Facultatea de Marina Civila - ex-presedinte in senatul Academiei reprezentind Facultatea de Marina Civila - Navrom Constanta -demisie 1996 1997 emigrant in Italia 1999 dobindind pds ,muncitor la cuptor de piine 1999 membru in Asociatia "Marinai d'Italia" 2000 muncitor in fabrica de ceramica (farfurii) si pizzerie 2001 muncitor in ceramica "Althea" 2003 sef -repart productie si serviciul tehnic "Althea" 2003 pregatire pentru sustinerea examenului la jurisprudenta Viterbo 2003 presedinte Ari la Civita Castellana (VT) 2003 membru AEOP,protectia civila 2003 cetatean de onoare al orasului Arezzo 2004 activitate de intretinere ,reparatii si asamblaj in fabrici de ceramica 2005 presedinte ARI si la Bergamo 2006 membru in Asociatia "Bergamondo" 2006 inscriere examen master "Comunicare,Marketing si...

8 poezii, 0 proze

George AstaloșGA

George Astaloș

AutorClasic

George Astaloș (n. 4 octombrie 1933, București) este un poet, romancier și dramaturg român care locuiește la Paris. George (Gheorghe) Astaloș este absolvent al Școlii de Ofițeri topogeodezi (1953). Demisionează din armată pentru a se dedica exclusiv scrisului. Cariera literară Debutează cu poezie în 1948, într-o revistă școlară. George Astaloș scrie poezie, teatru, roman, eseu, memorialistică, culegeri epistolare, critica și teorie literară. Debutul în dramaturgie Adevăratul său debut are loc însă abia în 1968/1969 pe scena Teatrului Cassandra din București cu piesa \"Vin soldații\". Este autorul teoriei pluridimensionalității teatrului (Teatrul Floral-Spațial). Hazardul obiectiv face ca Armata Roșie sa invadeze Cehoslovacia după afișarea \"Soldaților\", iar piesa primește permisiunea de a fi jucată. Reacția guvernului român față de invazia sovietică în Cehoslovacia a făcut posibilă reprezentarea piesei. Obține Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de teatru \"Vin soldații\" și...

6 poezii, 0 proze

Ioan T. MorarIM

Ioan T. Morar

AutorClasic

Ioan T. Morar s-a născut la 13 aprilie 1956, în Șeitin, județul Arad. A absolvit, în 1981, facultatea de Filologie a Universității Timișoara, secția română-franceză ca șef de promoție. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba română la Liceul Industrial Textila din Lugoj. Din 1987 a devenit redactor al revistelor Viața studențească și Amfiteatru. După 1989 a lucrat la Cuvîntul și Alianța Civică. Între 1990 și 1991 a fost redactor șef la Varietăți, TVR, de unde a demisionat. Este membru fondator al Academiei Cațavencu unde lucrează și în prezent. Din toamna anului 2004 este și senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, pînă în 1996 activînd în grupul Divertis. Este realizator și prezentator al emisiunii „Lumea citește!” pe TVR 1. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Sub semnătura Ioan Morar a publicat următoarele volume de versuri: Vară indiană (Albatros, 1984), premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România Fumul și spada (Cartea...

9 poezii, 0 proze

Dorin TudoranDT

Dorin Tudoran

AutorClasic

Dorin Tudoran este un poet, publicist și disident politic român. S-a născut pe 30 iunie 1945 la Timișoara. Este absolvent al Liceului "Mihai Viteazul" din București unde obține un bacalaureat în 1963). Licențiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana a Universitatii din București (1968). Redactor la publicațiile românești pentru strainatate (1971-1973). Redactor la revista Flacara (1973 - 1974) si Luceafarul (1974- 1980). Bursier in Franta și R.F.G. (1979, 1980, 1981). Din 1977 până in 1981, cand demisionează, face parte din Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.R. La 7 aprilie 1984, Dorin Tudoran depune o cerere prin care invocă dreptul de a emigra, impreuna cu familia. În fața refuzului autorităților de a-i răspunde, ii adresează, pe 1 august 1984, un memoriu lui Nicolae Ceaușescu, în care afirma, între altele: "ca scriitor, cetățean si parinte m-am convins definitiv ca între credințele mele cele mai profunde despre Om si Drepturile sale inalienabile, Libertate...

12 poezii, 0 proze

Caius-Traian DragomirCD

Caius-Traian Dragomir

AutorClasic

Opere : Intimitatea verbului (1981); Tratat de tehnica renunțării (1982); Scrisoarea lui Hipparc (1984); Pluralitate (1988); Aspecte naturale (1989); Odele morții și alte poeme (1991); Argument pentru o estetică a științei – teoria cunoașterii (1990); Eseuri. Caius-Traian Dragomir (n. 16 iulie 1939) este un diplomat și om politic român, care a candidat la președinția României în anul 1992. A fost un senator român în legislatura 1992-1996 ales în municipiul București pe listele partidului Independent(FSN). A demisionat pe data de 23 mai 1994.

3 poezii, 0 proze

VC

Victor Croitoru

AutorClasic

Victor Croitoru - un autor trecut prematur în lumea umbrelor (3 iunie 1951 – 24 august 1994), despre care aflăm că a fost o figură insolită a boemei băcăuane, în perioada ei de glorie „ateniană” si că a fost elogiat la debutul său în revista „Luceafărul” (2 august 1975), de criticul G. Dimisianu, care observa în poemele încredintate tiparului „o senzatie de preaplin sufletesc, de tumult lăuntric abia stăpînit, de comprehensiune în limita exploziei”. Destinul său ar fi fost cu totul altul dacă manuscrisul volumului încredintat Editurii Albatros, în 1976, ar fi urmat cursul firesc spre publicare si nu ar fi alimentat cimitirul sertarelor cu „refuzati” de asa-zisele exigente propagandistice ale cenzurii, pe seama căreia puteau fi puse însă si năravurile balcanice ale redactorilor. Victor Croitoru nu seamănă în poezie cu nici unul din poetii Bacăului, de ieri sau de azi, a fost un solitar si un singular, iar retrospectivele culturale destul de numeroase în urbea lui Bacovia merită să-l...

21 poezii, 0 proze

Vintilă IvănceanuVI

Vintilă Ivănceanu

AutorClasic

Vintilă Ivănceanu (n. 26 decembrie 1940, București, d. 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc) a fost un scriitor, poet, eseist, regizor de teatru și editor de carte originar din România, care activase din 1970 în Austria. Este membru al grupului oniric din jurul lui Miron Radu Paraschivescu (împreună cu, printre alții, Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Virgil Mazilescu) de la mijlocul anilor 1960, pe care criticul Gabriel Dimisianu îl descrie astfel: „Era unul din copiii teribili ai mișcării literare a timpului, în bună companie cu Dumitru Țepeneag sau cu Virgil Mazilescu, tineri nonconformiști ca și el, rebeli, gesticulanți până la stridență, neocolind prilejurile de a se da în spectacol, atunci când se iveau, ba dimpotrivă, căutându-le și chiar provocându-le.” În Austria este considerat un reprezentant al postmodernismului vienez. Ivănceanu, care împreună cu soția, Heidi Dumreicher, a înființat editura Rhombus, a fost profesor asociat la "Institutul de Științe Teatrale" și la...

4 poezii, 0 proze

Eugen Ștefănescu-Est

Eugen Ștefănescu-Est

AutorClasic

Eugen Ștefănescu-Est s-a născut în Craiova, în 2 martie 1881, fiul maestrului de muzică Gh. Ștefănescu și al Eufrosinei Negoescu. Școala primară și liceul la Ploiești, apoi la București, la liceul "Sf. Sava". Câteva clase le urmează și în particular. Licențiat în drept, în 1904. Magistrat în Teleorman și Dolj, între 1906-1909. Apoi avocat, înscris în baroul de Prahova (1910), transferat în baroul de Ilfov (1923). Portărel-șef la tribunalul Buzău (1931), Brașov (1933), Alba (1934). Demisionat la 17 sep. 1934. De prin 1952 și-a pierdut total vederea, iar absența sa din viața literară a făcut pe mulți să-l considere mort. Scriitorul a încetat din viață la vârsta de 99 de ani, la 2 martie 1980, fiind înmormântat în ziua de 5 martie la Cimitirul „Eternitatea” din Galați Opere: „Zaza” (roman), „Școala dragostei” (roman, 1938), „Femei moderne” (roman,1939), „Abdulah și frumoasa Azad” (povestiri, 1939), „Zastra, fachirul” (1941), „Păunașul codrilor” (1941), „Crăiasa Liana” (1946). "Poeme",...

6 poezii, 0 proze

Demisia

de Mircea Robert

Mă duc fraților pe drumul fără întoarcere - Respiră Astăzi te voi boteza. Vei gusta cu limba ta nectarul ce izvorăște din mine Te vei înneca cu el și vei căuta ieșire. Te voi privi așa cum o piatră...

PoezieAtelier

Demisia !

de Belcin Marian

Câtă ipocrizie există în țară, Când românul e forțat să voteze, apoi obligat ca să moară, Când suntem manipulați la radio și televizor, Demisia, domnule premier, vă implor ! Când nu faci nimic de...

PoezieAtelier

demisia împiegatului de gară

de Teodor Dume

orizontul tremură subțire pe chelia unui om ochii porționați din mers arată ca două stopuri ciobite de la bariera căii ferate clipesc intermitent cu o întârziere de-o treime dintr-o secundă zâmbetul...

PoezieAtelier

La demisia lui Adrian Nastase

de Laurentiu Ghita

Profetia lui Traian Iata, s-a indeplinit. Astazi afla Adrian Cat de mic a devenit.

PoezieAtelier

Elegie la demisia dlui Tăriceanu

de Camelian Propinatiu

In poezie luna e de circa trei ori mai mare ca discul soarelui plouă by request și vezi președinte plângând și o cunună de maci se scutură-n trei mironosițe prin sforăriile curților nemulțumite că...

PoezieAtelier

Ecou la demisia ministrului de Interne, Ioan Rus

de Constantin Iurascu Tataia

Naiv cum sunt, am comentat Ca domnul Goe: E primul Rus ce a plecat De bunăvoie!

PoezieAtelier

Declarația premierului Victor Ponta, la întrebarea privind demisia sa

de Chitul Grigore

Chiar de-o să v-apuce iarăși greața, Auzind acuzele penale, Nici eu nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale!

PoezieAtelier

demisie

de neculea corneliu

Poftim demisia mea: Din amintiri Ies la pensie cu un oftat. Cu-o leafa de frica,furnica Si-un dor apostat Mi-am luat valea Toata,parloaga, Pana la anul, Livada. Scanduri, De-o cabanuta mica, Am sub...

PoezieAtelier

Demisie....Ce e viata?

de ursoiu felix

Demisie mi-am dat demisia din functia ce-aveam - aceea de a te iubi. si te iubeam, dar tie nu ti-a placut asta, mi-am dat demisia si basta. tu crezi c-am sa ma intorc la tine. nu, n-am s-o fac orice...

PoezieAtelier

Trio conjugal

de Ghejan Andrei

Mi-am dat demisia din postul de amanta Egoismului cu greu... eram pe cale să mă căsătoresc definitiv cu el, dar eu, pe post de jucărie, si de manipulată-n porcărie, i-am zis extrem de hotărât:...

PoezieAtelier