Ioan T. Morar

E frig și-ngheață zboru-n păsări Se coc în flori semințele de ger Câtă lumină s-a răcit în stele Și, Doamne, cum se stinge iarba-n cer; Ce

Dor fructele ca niște răni zemoase Mucegăiesc luminile în sfinți, În rai e noaptea umbră de femeie Și dorm copii de ceară în părinți. Se

Fiecare zi își are vinul pe care-l merită El urcă negreșit prin hățișul venelor până-n potirul obosit al inimii (această imagine pâlpâie mai

În sânge e și altceva decât sânge așa cum motorașul vrăbiei se va împletici în băltoaca obosită a văzduhului ca-ntr-un chihlimbar tot mai

Dinspre rai în lumină se scurg Aspre păcate, statui de răcoare, Frumoși ca un cântec suntem în amurg Și singură-n sânge tristețea mai doare; Ce

Să te-nmulțești altfel: sub pavăza carnetului de donator în încăperi albe sângele tău se adună în vase străine pentru ca mai târziu să

\"Mai e mult până la cenușă, flacăra mea?\" (în încăperi de beton ne iubim precum cei vechi în cămări cu mirodenii) \"Vine plata luminii\" au

Sonetul susură (apele lui mângâie mari maluri cu flori) Transparența aduce privirii giuvaerele prundului în monturi meșteșugite azurul senin de

Aș zice: lumina e o amăgire doar pentru ochi Numai că toate mădularele se văd În lumină ca într-un cinematograf al trupului Oare între tată și