Cinema Solidad
de Ioan T. Morar(2010)
1 min lectură
Mediu
Aș zice: lumina e o amăgire doar pentru ochi
Numai că toate mădularele se văd
În lumină ca într-un cinematograf al trupului
Oare între tată și fiu
Există un fel de vrej nevăzut
Prin care se transmite tristețea
Grupa sanguină
Paloarea obrajilor
„tusea aceea pe care numai noi doi
o avem”?
Frânghia ADN-ului
Pe care coboară
(Sau urcă?)
Nedumeririle ființei?
Plâng și mă întreb
Dacă lacrima coboară spre tatăl meu
Sau urcă spre fiul meu cel bun?
(pe cine părăsești?)
Poate că eu sunt numai un nod pe frânghie
Numai un popas al palorii
O altă amăgire pentru ochi
Un film în care joacă toată lumea
